S-a intors acasa pisoiul. Copilul meu este fericit. Mai fericit decat in fata multor motive de bucurie pe care viata i le ofera cu generozitate in fiecare zi.
Totul a inceput acum o saptamana cand motanul parintilor mei, la care fetita mea de 7 ani sta zilnic cateva ore, de ani de zile, a decis sa plece la plimbare prin cartier si sa nu mai revina timp de 6 zile.
Toti am fost ingrijorati ca la o rapire a unui membru important al familiei.
Scenarii multiple apareau, se inlocuiau unele pe altele, ne certam intre noi cine oare o avea dreptate… O fi murit pisoiul calcat de tramvai sau cazut in vreo groapa sapata de muncitorii din zona? Poate a ajuns in vreo curte si a fost luat de o alta familie cu copii, dar nu, pisoiul era prea independent si salbatic ca sa stea sa fie capturat. Poate s-a batut cu alti motani si o zacea ranit pe vreun trotuar. Caci cu siguranta nu s-a dus dupa „fete”, avand socotelile sexuale incheiate inca de la varsta de 1 an.
Starea de spirit a familiei s-a alterat in cele 6 zile, pisoiul a fost etichetat drept „nerecunoscator si tradator” si toti s-au prefacut ca viata merge mai departe. Doar nu ne schimba noua viata un pisoi, suntem oameni in toata firea… Singura care nu si-a mascat trairile a fost fetita mea care il visa, zicea ca parca il simte in spatele ei cand se joaca, ba chiar uitandu-se la norii albi pufosi de pe cer a zis: „mami, vezi al doilea nor din dreapta, cel de dupa norul mare? Vezi ce bine seamana cu pisoiul Cazma?”. Am uitat sa precizez ca pisoiul dobandise si o porecla, ca orice membru de familie cu acte in regula.
I se spunea Cazmaua (din pricina formei fetei lui, de parca zici ca incasase recent o cazma drept in fata).
Fetita s-a intristat : „mami, Cazmaua ma incalzea cand imi era frig iar daca ma durea burtica, imi trecea doar daca ma lipeam de el. El ma iubea, imi accepta orice prostioara, era singurul care nu ma certa chiar si cand mai greseam fata de el, ca nu mereu cred ca ii placea cand il trageam de coada sau de labute”. Intr-o noua incercare de a primi o veste buna, fata a sunat din nou la bunici sa verifice – a cincea oara in ultimele 24 de ore – statusul familiei: „a venit sau nu?”. De data aceasta a avut noroc. Vestile au fost bune. Cazmaua ratacitoare revenise in zori, cu capul si urechile plecate, nefericit si insetat si zgariat. Pesemne avusese o rafuiala ca intre motani. Nu am aflat, evident, unde a fost, totusi, sase zile.
Insa m-a uluit fericirea copilei mele.
Bucuria autentica, traita la cote maxime, chiuiturile, topaitul pe verticala fara oprire, imbratisarile si pupaturile ei daruite noua de fericire, cred ca au depasit in intensitate emotionala revenirea mult mediatizata a celor patru jurnalisti romani prizonieri din Irak.
M-a pus pe ganduri serios. Noi nu am fost de acord ca ea sa aiba un animal de companie acasa din pricina multor argumente rationale contra. Lipsa de acasa prea multe ore, teama de a nu trai despartirea de animal atunci cand el va muri, si multe altele, ne-au tinut departe de aceasta decizie. Alteori am vrut sa ii cumpar o pisica, pentru beneficiile evidente asupra ei, pentru ca multi prieteni m-au incurajat sa o fac. M-am multumit, pana acum, sa aiba parte de bucuria unui pisoi doar acasa la parintii mei.
Prezenta unui animal de companie in viata unui copil are efecte benefice sufletesti, emotionale si educative considerabile, ne spun multi specialisti psihologi.
Prietenii pufosi sau inaripati ai copiilor nostri le ofera mai mult decat companie. Ii ajuta sa invete valori de viata cum ar fi responsabilitatea, compasiunea, empatia si capacitatea de a iubi neconditionat. Daca luam decizia de a oferi copilului nostru un animal de companie, este important sa ii invatam sa aiba grija de el in mod responsabil. Copiii trebuie sa invete de ce are nevoie prietenul lor mic pentru a fi sanatos si fericit, cum sa ii ofere grija si afectiune.
Karen Stephens, psiholog, ne invata pe www.parentingexchange.com cum sa procedam ca sa le fim de folos copiilor nostri si sa ii ajutam sa aiba o relatie frumoasa pe termen lung cu micul lor companion. Cand aducem un animalut in casa, e important sa ii invatam pe copii regulile de trai in comun cu animalul, de asa natura incat amintirile legate de el sa fie din start unele fericite. Animalele, chiar si cele domestice, traiesc dupa instinctul de supravietuire, iar copiii trebuie sa invete cum se comporta un animal ca sa se apere, sa recunoasca cand ii este foame, sete, ii este frica, este obosit, apoi ghideaza-l ca sa ii indeplineasca in mod responsabil nevoile.
Copiii se entuziasmeaza usor in fata unui prieten mic pufos si trebuie sa recunoasca cand excesul de emotie il inhiba sau infricoseaza pe animal.
Primele luni vor fi mai grele pana cand cei doi se acomodeaza unul cu celalalt insa respectarea regulilor ce urmeaza il va ajuta pe copil sa obtina o prietenie care va ramane toata viata in inima sa.
Reguli pentru copiii care au un animal de companie
• NICIODATA nu lovim un animal cu mana sau cu un obiect.
• Nu tachinam sau provocam un animal cu mancare sau cu jucarii. Reactia sa de instinct primar poate fi imprevizibila.
• Nu deranjam animalul cand mananca, cand rontaie o jucarie, cand doarme sau cand este foarte bolnav.
• Cand vrem sa facem cunostinta cu un animal sau sa ne apropiem de el, „dam mana” cu el intinzand mana noastra si lasandu-l sa o miroasa. Majoritatea animalelor folosesc mirosul ca sa identifice oamenii. Copiii nu se vor apropia de animalul altui om inainte sa intrebe daca acesta este prietenos!
• Intotdeauna vom respecta limbajul corpului animalului. De exemplu, cainii isi arata starea de bine si acceptarea dand din coada. Isi arata frica, anxietatea sau agresiunea prin marait, latrat, urechi date pe spate sau coada tinuta intre picioare. Acesta este un semnal sa pastram distanta fata de animal, iar copiii trebuie sa stie neaparat aceste lucruri.
• In cazul pisicilor, semnalele pozitive sunt torsul, frecatul de picioarele copilului sau faptul ca se intinde ca sa obtina atentie si mangaiere. In schimb, daca pisica sasaie, isi da urechile pe spate, isi arcuieste spinarea sau isi infoaie coada, este forma ei de a spune „stai la distanta de mine”. Pisicile fug cand sunt speriate, asa ca nu vom lasa copiii sa le urmareasca cand ele se ascund sub masa sau sub pat.
• Orice inceput este greu. Copilului ii va fi dificil la inceput sa decodifice comportamentul animalului. Noi trebuie sa il ajutam sa faca diferenta intre starile de joaca sau de seriozitate ale animalului.
• Animalul prefera sa fie mangaiat pe spate sau pe lateralele corpului sau. Sa nu lasam copiii sa il atinga in jurul ochilor, gurii sau sa ii introduca degetele in interiorul urechilor. Multe pisici nu suporta sa fie mangaiate pe burta sau sa fie gadilate pe labute. Iar cozile niciunui animal nu trebuie trase sub nicio forma!
• Animalele au capacitatea de a refuza sa se joace cand nu au chef si sa plece, desi pisicile pot indura sa fie imbracate ca papusile impotriva vointei lor. Copiii trebuie sa le recunoasca aceste stari si sa le respecte.
• Animalele merita jucarii frumoase si creative care sa le tina mintea treaza si corpul relaxat.
• Nu lasam animalul de companie in afara casei fara un adapost cand este prea cald sau prea frig sau sunt furtuni.
• Daca copilul observa o stare iesita din comun in manifestarea animalului, trebuie sa il invatam sa ne spuna; prietenul mic poate fi bolnav.
• Copilul trebuie sa isi anunte parintii daca observa ca prieteni sau vecini se poarta urat cu animalul lor.
• Animalul are nevoie intodeauna de apa proaspata, fie ca sta afara sau in interiorul locuintei.
• Animalul trebuie sa se joace zilnic in locuri in care sa fie in siguranta.
• Animalul care traieste in casa are nevoie de litiera, care va fi curatata constant.
• Animalul care este scos in medii sociale are nevoie de lesa, zgarda si placuta cu numele sau.
• Animalului ii vom crea un loc sigur si placut unde sa doarma.
• Cainii au nevoie de baie periodica; si pisicile pot beneficia de ele.
• Animalul are nevoie – si merita – de un control medical anual la veterinar si de vaccinarile necesare.
• Nu in ultimul rand, animalul are nevoie de o portie zilnica de iubire si afectiune, exact ca un copil!
Daca este cazul sa iei sau nu copilului tau un animal de companie, daca ai timp de el si de tot ce implica responsabilitatea cu privire la aparitia unui prieten mic necuvantator in familia ta, tu decizi. Pune in balanta argumente pro si contra. Un animal nu e o jucarie prin care satisfaci un capriciu sau indeplinesti o dorinta copilului tau. Un animal devine un membru al familiei cu drepturi bine stabilite. Trebuie tratat cu respect si afectiune iar el iti va rasplati copilul din belsug. Insa, indiferent ce decizie iei, e important sa tii cont de recomandarile de mai sus, pentru binele tuturor.
Copilul tau are animal de companie? Ai regretat vreodata ca i l-ai oferit?
foto: Depositphotos.com
