Retetele romanesti și-au intersectat destinul cu cel al marilor culturi culinare europene. Mai ales în Ardeal, unde, se pare, multe retete romanesti au fost „contaminate” cu cele ale altor popoare din Imperiul Austro-Ungar.
Azi am să vă spun o poveste dulce, din Ardeal, extrasă dintr-o scrisoare primită mai demult de la Dorina Elena Vârdea, de felul ei dintr-un sat din județul Alba:
Azi am să vă spun o poveste dulce, din Ardeal, extrasă dintr-o scrisoare primită mai demult de la Dorina Elena Vârdea, de felul ei dintr-un sat din județul Alba:
„De mic copil mi-a plăcut zahărul, l-aş fi pus în orice, de la tocăniţe la ciorbe drese cu smântână. Reţeta ce urmează poate nu-i tocma’ ardelenească, da’ sigur tăt Ardealu’ o ştie şi a făcut-o măcar o dată la sărbători. E reţeta ce îmbie orice om în bucătărie, fie că-i mai firav ori mai bine făcut, fie că-i copil «de ţâţă» ori om în «tătă firea» trecut prin viaţă şi prin locuri. Nu-i greu, da e tare gustos”.
Cum se pregătește prăjitura asta minunată, de mi-a dat-o în grijă doamna Dorina?
Cum se pregătește prăjitura asta minunată, de mi-a dat-o în grijă doamna Dorina?
Din cuibarul zburătoarelor se iau vreo 6 ouă, aşa, potrivite. Vreo zece linguri de zahăr, vreo 4-5 mere frumoase şi jumătate de kil de lapte vă ajung deocamdată. Și-un vârf de cuțit de sare… că doar știți cât de important e să punem sarea in bucate
Două linguri de zahăr le ardeţi într-o cratiţă nepretenţioasă, de fontă. Până se topeşte minunea dulce a naturii, luaţi ouăle şi le bateţi cu zahăr, nici prea încet, dar nici prea iute, aşa, cât să fie armonie. După ce începe să se închege, puneţi laptele, tot câte un pic, şi amestecaţi bine. Când zahărul s-a topit şi începe a se întinde timid pe tot fundul cratiţei, stingeţi focul şi apucaţi a învârti oala ca zahărul să se prelingă şi pe margini.
