Iata o idee apetisanta de la RetetaVideo.ro: Pizza cu vinete.
INGREDIENTE Pizza cu vinete
o vanata medie, spalata
100 ml de sos de rosii
100 g de branza rasa (cascaval, cheddar, edam, parmezan, mozzarella)
100 g. de carnati afumati, feliati subtire (salam, bacon sau orice alt mezel)
sare
piper proaspat macinat
cateva frunze de busuioc si oregano, spalate
MOD DE PREPARARE Pizza cu vinete
Taiem vanata, necuratata de coaja, in felii cu grosimea de 1 cm.
Presaram sare pe feliile de vanata, pe ambele parti si le lasam sa-si lase apa, maxim 30 de minute.
Tocam marunt busuiocul si oregano.
Dupa 30 de minute stergem bine feliile de vanata de apa lasata, cu prosoape din hartie.
Pregatim aragazul si o tigaie grill, pe care o lasam sa se incalzeasca si asezam pe ea feliile de vanata sterse. Lasam vinetele 3 minute pe grill, apoi le intoarcem si le mai lasam inca 3 minute.
Continuam pana cand terminam toate vinetele. Acestea trebuie doar sa prinda urme de la gratar, nu trebuie sa fie complet gatite.
Incalzim cuptorul. Pregatim o tava in care aranjam hartie de copt.
Asezam feliile de vinete „prajite”, iar deasupra le ungem cu cate o lingura cu sos de rosii. Punem un strat de branza rasa (putin mai mult decat jumatate din cantitate), apoi feliile de carnati afumati (sau mezel), iar in final un nou strat de branzeturi.
Condimentam cu sare si piper proaspat macinat.
Presaram deasupra busuioc si oregano
Introducem tava in cuptorul incalzit la 200 de grade pentru 10 minute, la functia grill (daca aveti).
Cand mini-pizza este rumenita, scoatem tava din cuptor.
Servim calde.
Reteta video completa o gasiti mai jos
POFTA BUNA!