Ultimele

Ciorba de stevie cu omleta

Retetele tale » Ciorba de stevie cu omleta
Ciorba de stevie cu omleta

Maria Mihalache a trimis o reteta delicioasa de Ciorba de stevie cu omleta.

 

Ingrediente Ciorba de stevie cu omleta


circa 600 g stevie curatata
3 fire ceapa verde
2 morcovi
1 pastarnac
1/2 telina mica
1 ardei gras rosu
500 ml bors(depinde cat de acra doriti)
250 ml suc de rosii(facut in casa….un suc concentrat si dulce…..tare bun!)
2-3 fire leustean
sare
piper
Pentru omleta
6 oua
sare
piper macinat
3-4 fire patrunjel verde
ulei

 

Mod de preparare Ciorba de stevie cu omleta


Curatam stevia indepartand nervura principala a acesteia si apoi o spalam frunza cu frunza.
Curatam si spalam legumele.
Morcovul, pastarnacul si telina le taiem cubulete mici si le punem la fiert intr-o oala cu apa (circa 3 l) in care am pus un strop de sare.
Lasam sa fiarba circa 10 min dupa care adaugam ardeiul, taiat si el cubulete.
Lasam inca 10 min la fiert si adaugam ceapa si stevia taiate marunt. Completam cu apa daca aceasta a scazut.
Se lasa la fiert pana ce toate legumele sunt bine fierte apoi se adauga sucul de rosii.
Fierbem borsul separat si il adaugam si pe el odata cu sucul de rosii.
Adaugam si leusteanul taiat marunt ,potrivim dupa gust de sare si piper si lasam ciorba sa dea in cateva clocote apoi targem de pe foc.
Facem o omleta ……batem ouale cu sare si adaugam patrunjel verde taiat marunt. Condimentam cu piper. Amestecam.
Incingem o tigaie in care am pus putin ulei si punem amestecul de oua la prajit. Cand omleta este gata o scoatem cu ajutorul unei spatule pe un tocator si o taiem felii.
Adaugam omleta in ciorba, amestecam usor, lasam ciorba sa se racoreasca un pic dupa care… poftiti la masa!

 

Pofta buna!
Mie imi place calda, dar poate fi servita si rece.

Incearca si reteta video

Data articol: iulie 26, 2022