Chit că Ecaterina S. Comșa, absolventă a Institutului Damen-Stift din Viena (cum se recomanda), avea origini în Banatul Craiovei – era olteancă get-beget, cum s-ar zice – rețeta la care m-am oprit astăzi e din celălalt „Banat”, cel de dincolo de munte și, la 1902, chiar de dincolo de țară. Căci Banatul acela – pe care azi îl numim, simplu, chiar așa – se afla în imperiul austro-ungar. Autoarea era interesată de tot ceea ce înseamnau adevăratele retete romanesti, în oricare granițe ar fi fost ele.
În volumul său, „Buna Menajeră sau Carte de Bucate”, tipărit la Craiova, în tipografia lui N.I. Macavei din strada Madona-Dudu No. 5, ea ne deslușeșete tainele aceste Ciorbe „bănățenești”, care se face din trei feluri de carne (alese după gustul gazdei sau al oaspetelui), dar cu puțintele rădăcinoase și alte legume… defel. Partea din rețetă care face referire la rântaș, în zilele noastre poate să fie uitată… depinde și de ce dietă țineți! Tot așe… ceapa mărunțită poate fi înăbușită, nu rumenită…
Să nu mai lungim însă vorba și să deschidem cartea, ca să trecem la lectura rețetei.
Avem trebuință de un pui în bucățele sau un kg de carne de vițel sau de miel, o sărăm și o punem într-o oală, cu 1-2 rădăcini de morcov, 1-2 rădăcini de pătrnjel, o ceapă, 8-10 boabe de piper, toate să fiarbă în 2 kg de apă.
Citește mai departe secretele acestei delicioase RETETE ROMANESTI