Oanapl10 ne incanta cu aceasta reteta minunata de: Tort cu crema de afine, caise si ciocolata.
Ingrediente Tort cu crema de afine, caise si ciocolata
Pentru blat:
25 g cacao neagra
75 ml apa
3 oua
100 g zahar
60 ml ulei
140 g faina
1/2 lingurita praf de copt
esenta de rom
Pentru mousse-ul de ciocolata:
200 g ciocolata cu lapte
250 g mascarpone
40 ml apa
50 g unt
5 g gelatina
Pentru mousse de afine:
300 g afine
250 g mascarpone
30g zahar
50 ml apa
5 g gelatina
Pentru mousse de caise:
300g iaurt de caise
200g caise din compot
50 ml compot de caise
10 g gelatina
Pentru ornat:
200g ciocolata neagra
300 ml frisca lichida
Mod de preparare Tort cu crema de afine, caise si ciocolata
Pentru blat, pui cacaoa intr-un vas si torni apa clocotita, amestecand continuu,pana la omogenizare, apoi o lasi la racit. Strecori compozitia pentru a nu ramane cocoloase de cacao. Bati albusurile spuma tare cu un praf de sare. Adaugi jumatate din cantitatea de zahar si mixezi pana cand obtii o bezea lucioasa. Galbenusurile le freci cu cealalta jumatate din cantitatea de zahar pana devin albe si cremoase. Adaugi treptat uleiul, esenta de rom, apoi compozitia de cacao racita.
Incorporezi faina amestecata cu praful de copt si la sfarsit, in 2-3 reprize, bezeaua.
Torni compozitia intr-o tava (26 cm diametru) tapetata cu hartie de copt. Dai tava la cuptor la foc mediu pentru cca 40 de minute, pana cand blatul devine ferm la atingere. Il scoti pe un gratar si il lasi la racit.
Pentru mousse-ul de ciocolata, pui ciocolata maruntita si untul taiat cubulete intr-un vas si il asezi pe baie de aburi. Lasi sa se topeasca ciocolata usor, la foc mic.
Hidratezi gelatina in 40 ml de apa rece si dupa ce o topesti pe baie de aburi o adaugi peste ciocolata (avand grija sa nu fie fierbinte ciocolata) si amesteci pana se omogenizeaza compozitia.
Intre timp, mixezi crema mascarpone apoi o amesteci cu ciocolata racita.
Blatul racit il tai in doua pe orizontala. Asezi un blat pe platou, in interiorul unui inel de tort reglabil, torni crema de ciocolata si asezi al doilea blat, apoi introduci platoul in frigider.
Pentru mousse-ul de afine, mixezi afinele si apoi le treci printr-o strecuratoare pentru a indeparta cojile fructelor.
Pui gelatina la hidratat in apa rece, apoi o topesti pe baie de aburi si o lasi sa se racoreasca putin, apoi o amesteci cu afinele.
Mixezi crema mascarpone cu zaharul pudra. Adaugi afinele peste crema mascarpone prin miscari de jos in sus si amesteci pana cand se omogenizeaza compozitia. Intinzi mousse-ul de afine peste blat si il nivelezi cu o spatula, apoi introduci tortul la frigider.
Pentru mousse-ul de caise, mixezi 200g caise din compot apoi le amesteci cu iaurtul de caise. Pui gelatina la hidratat in 50 ml de compot, apoi o topesti pe baie de aburi. Amesteci gelatina cu iaurtul (avand grija ca gelatina sa se racoreasca, iar iaurtul sa nu fie rece de la frigider). Torni mousse-ul de caise peste cel de afine si introduci platoul la frigider.
Lasi tortul la rece peste noapte.
Inainte de a desface inelul treci cu grija de jur imprejur cu un cutit pentru a dezlipi marginile.
Pentru crema maruntesti ciocolata neagra. Incalzesti 200ml de frisca lichida pana la punctul de fierbere, adaugi ciocolata si amesteci pana obtii o crema omogena. O lasi sa se raceasca putin si o torni peste tort lasand sa curga peste margini.
Mixezi 100ml de frisca lichida cu zaharul pudra si decorezi tortul dupa imaginatie.
Lasi tortul la rece pentru 3-4 ore si apoi il servesti.
Incearca si aceasta reteta video