Mult îmi mai place să vântur țara, în căutare de suflete bune și de rețete gustoase! Și tare mă încântă, când ajung în țara Moților, să muşc zdravăn din plăcinta gătită pe lespede, povestind de unde vine vorba „piatră-n casă”.
Cu opt ani în urmă, cam pe vremea asta, cu puține zile înainte de a se stinge din viață, Radu Anton Roman a fost invitat în Apuseni, printre moți, la Gârda de Sus, la o întâlnire a satului, unde a fost pus – cum altfel? – în fruntea bucatelor! Tare îl mai încânta să muște zdravăn din plăcinta gătită pe lespede, moțească, povestind tuturor, cu plăcere nespusă, de unde vine vorba „piatră-n casă”.
„Piatra de plăcinte”, zicea el, „se dădea cândva de zestre, în Apuseni și în părțile silvanice dintre Beclean și câmpia bihoreană. Nici o fată nu se mărita fără lespedea ei (de aici vine expresia «a da piatra din casă»), nici o căruță nu pleca la Târgul de Fete de la Găina fără cratița ei ruptă din stâncă”.
De la socăcițele din Gârda de Sus am aflat și eu, acum vreo trei ani, cum se face plăcinta pe piatră (ori pe lespede).
„Se face un aluat ca de pâine, din făină, sare, apă şi drojdie şi se lasă la dospit. Apoi se întind foi mai subţiri, care ………
