Ultimele

Brânzoaice de Brăila

Retetele tale » Brânzoaice de Brăila

Iata o rețetă din volumul „Poveștile bucătăriei românești” de Radu Anton Roman, ediție îngrijită de Simona Lazăr, Editura Paideia & Editura Jurnalul, 2010.

 

Ai trebuință, pentru aluat, de: 1 kg făină, 3 ouă, 500 g unt, 250 g caş dulce, 100 g caşcaval, 250 ml lapte, 250 g telemea de Brăila (din cea cu piper în ea).

Seara: Se frământă toate cât de bine şi se lasă să respire o noapte la rece; Dimineaţa: Se taie pătrate (cercuri, romburi, cum vreţi).

 

Pentru glazură, îți trebuie: 2 ouă, 200 g caşcaval ras, 200 ml smântână (dacă îți place).Se bat ouăle. Se ung brânzoaicele cu ou şi se presară caşcaval ras. Se pun în cuptor, la foc mic, până se rumenesc. Se oferă cu o cană de smântână la-ndemână.
Cu smântână sau fără, brânzo­ai­cele sunt o magnifică gustare între două ţuici sau o intrare grandioasă între o ţuică şi o ciorbă.

 

PS. Nu este o plăcintă umplută. Și, cu toate că e „de Brăila”, această rețetă aduce mult cu o variantă la „mlechnița” bulgărească. Aluatul conține mai multe tipuri de brânzeturi și lapte. Glazura, de asemenea, are brânză, ouă și smântână. Aluatul se întide în tavă, se taie și se toarnă deasupra glazura (care e impropriu numită glazură de Radu Anton Roman, pentru că cea mai mare parte a ei se insinuează între bucățile de aluat, umflându-l, și numai o parte va da „față” plăcintei. Datorită ingredientelor din cele două componente (aluat și glazură), plăcinta va lăsa impresia că a fost umplută cu brânză, când de fapt nu s-a întâmplat așa (efectul e oarecum asemănător cu cel de la „prăjitura deșteaptă”). În cazul plăcintei bulgărești pe care o aminteam, baza o constituie bucăți uscate de plăcintă cu brânză, iar „glazura” leagă, umflă și schimbă consistența acestora. Se face însă și cu aluat abia frământat, cu ouă, făină și multă brânză, lapte, smântână sau iaurt.

 

Gasesti si alte retete delicioase pe ANTENASATELOR.RO.

Cuvinte cheie:
Data articol: noiembrie 7, 2017