Placinta creata

09 iunie 2019,
Placinta creata

Anisoara67 ne arata cum se face o delicioasa placinta creata!

INGREDIENTE Placinta creata

PENTRU O TAVA
 Aluat: faina cca.700 g, 200 ml apa calduta pentru framantat, un praf de sare, 20 g drojdie proaspata
Umplutura si decor: 500 g telemea, nu foarte sarata, 400 g iaurt gras, 6 oua, zahar pudra vanilat, cca 100 ml ulei

MOD DE PREPARARE Placinta creata

Din faina si apa calduta in care am dizolvat sarea si drojdia, framantam un aluat potrivit de tare si elastic, pe care il acoperim cu un prosop si il lasam sa creasca putin intr-un loc calduros (cca 20 min).
Intre timp pregatim umplutura din branza data prin razatoare si amestecata cu 3 oua si jumatate din iaurt. Se poate adauga si zahar (dupa preferinta).
Din aluatul odihnit se intind foi subtiri din bucati de aluat de marimea unui mar, care se intind cu un sucitor pe masa data cu faina. Aceste foi se stropesc cu ulei (turnat cate putin, in fir subtire), apoi se intinde cate un strat subtire de umplutura de branza pe toata suprafata si se increteste, de la margini spre interior, cu varful degetelor, apoi se pun cu grija in tava unsa cu ulei, una langa alta, pana se umple tava.
Deasupra foilor umplute din tava se toarna celelalte 3 oua ramase, batute si amestecate cu iaurtul ramas, apoi se da tava la copt, la foc potrivit, pana se rumeneste uniform deasupra, cca 30 min. Placinta se pudreaza cu zahar vanilat si se taie bucati mici, patrate, dupa ce s-a racit putin. Este foarte buna mancata calda, dar si rece, alaturi de un pahar de lapte batut.

Pofta buna!

Cuvinte cheie: ,

Aboneaza-te
la Newsletter-ul zilnic
Primeste pe mail noutatile Sfatulparintilor.ro. Citeste politica de confidentialitate.
Gradinita
minimax