Ultimele

Pui umplut cu orez si stafide

Retetele tale » Pui umplut cu orez si stafide
Pui umplut cu orez si stafide

Baciu Mihaela a trimits o reteta foarte interesanta: Pui umplut cu orez si stafide.

 

Ingrediente Pui umplut cu orez si stafide

• un pui grill
• sare
• piper alb şi negru
• 80 g unt pentru uns
Ingrediente umplutură:
• 100 g orez
• un praf şofran
• 200 g stafide
• 4-5 căţei usturoi
• 20 g unt topit
• 2 portocale
• 50 g migdale
• 3-4 linguri pesmet
• 2-3 frunze salată verde
• 2-3 fire pătrunjel

 

 

 

Mod de preparare Pui umplut cu orez si stafide

Se curăţă puiul bine, se spală, se unge cu unt şi se condimentează cu sare şi piper. Separat, se pune orezul la fiert în apă cu sare şi cu un praf de şofran, pentru culoare. După ce a fiert, se amestecă cu stafidele înmuiate în prealabil, cu usturoiul tăiat rondele, cu migdalele şi cu puţin unt topit.
Se umple puiul cu această compoziţie şi se aşază în tava tapetată cu unt şi cu pesmet, se stropeşte cu apă şi se bagă la cuptor, la foc potrivit. Se taie 2 portocale în felii iar cu 20 de minute înainte de a scoate puiul din cuptor, se acoperă cu feliile de portocală şi cu seminţe de susan şi se lasă să se rumenească. Se scoate din cuptor, se taie felii şi se serveşte ornat cu portocale, pătrunjel şi frunze de salată.

Incearca si aceasta reteta video

Data articol: decembrie 8, 2022