Ultimele

Rețete românești: Colțunași (sau vareniki) ca la Ulma

Retetele tale » Rețete românești: Colțunași (sau vareniki) ca la Ulma
Colțunași (sau vareniki)

Pe Maria Gorban am întâlnit-o cu ani în urmă la festivalul ProEtnica de la Sighișoara. Reprezenta comunitatea de ucraineni din comuna Ulma și mă-mbia să gust din bucatele specifice comunității sale… bucate ucrainene după retete romanesti. Adicătelea, împământenite la noi și asimilate de întregul sat, de întreaga comună.

De aceea, probabil, multe dintre preparatele satului poartă două nume: unul românesc și altul slav. Cum este cazul și cu acești „colțunași”, numiți deopotrivă și „vereneche” ori „vareniki”… Pe mine mă interesează însă mai puțin cum li s-a zis la botezul lor și mai mult cum se pregătesc, după o rețetă unică, și-n casele de români și-n cele de ucraineni, din Ulma.

Ai trebuință de 500 g făină, două ouă, 250 g smântână, 500 g brânză de vaci, sare, zahăr. Se face un aluat din făină, un ou, apă caldă şi sare. Se frământă bine şi se întinde o foaie subţire. Se taie în pătrate de 8 cm. Brânza de vaci se amestecă bine cu un ou şi cu sare. Se umplu pătratele. Se lipesc pe margine. Se fierb în apă clocotită până se ridică deasupra apei. Se scot, se clătesc cu apă rece şi se pune deasupra smântână şi zahăr după gust. Se poate înlocui smântâna cu iaurt.

Se mai pot umple cu varză călită, dar în acest caz se ung cu unt topit.

Colţunaşii se pot servi şi prăjiţi. După ce au fost umplute pătratele cu brânză, se prăjesc în ulei sau unt încins, pe o parte şi pe cealaltă, până când colţunaşii se rumenesc.

Afla si alte retete traditionale Romanesti, pe AntenaSatelor.ro.

Incearca si aceasta reteta video

foto: Depositphotos.com

Data articol: martie 10, 2023