RetetaVideo.ro ne incanta cu aceasta salata sanatoasa si savuroasa: salata de naut.
INGREDIENTE Salata de Naut
400 g. de naut fiert si scurs
3 rosii spalate
o ceapa rosie curatata si spalata
200 g. de branza feta sau de telemea putin sarata
zeama stoarsa de la o lamaie
3 linguri cu ulei de masline
o mana cu frunze de menta spalate
o mana cu frunze de busuioc spalate
sare
piper proaspat macinat
MOD DE PREPARARE Salata de Naut
Pregatim aragazul si o tigaie in care punem nautul. Amestecam si il lasam sa se incalzeasca bine, apoi inchidem aragazul.
Taiem ceapa rosie solzisori si o desfacem in feliute. Taiem rosiile in cubulete.
Punem intr-un bol ceapa rosie si cuburile de rosie.
Turnam zeama de lamaie si uleiul de masline si amestecam.
Punem in salata jumatate din cantitatea de naut.
Nautul ramas il punem intr-un alt bol si il zdrobim pana cand obtinem un piure.
Rasturnam piureul de naut in bolul cu salata, pentru ca astfel aceasta va deveni cremoasa.
Condimentam cu sare si piper proaspat macinat. Amestecam bine.
Rupem deasupra frunzele de menta si pe cele de busuioc. Punem bucati de branza.
Gustam si lasam salata sa se marineze putin.
Servim la temperatura camerei.
Reteta video completa o gasiti aici.
POFTA BUNA!