Dragi prieteni, v-am pregatit, pentru astazi, doua feluri de mancare usoare, dar pe care le puteti combina si manca impreuna, daca doriti, si am si o idee de desert minunata, care va va incanta din cale-afara – cel putin asta este dorinta mea.
1. Conopida cu unt si pesmet
Cumparati din piata, dragii mei, o conopida de marime medie. Desfaceti-o in floricele marunte si lasati-o in apa cel putin o ora. Sa stiti ca legumele precum conopida si broccolli se tin neaparat in apa rece macar o ora, ca sa iasa dintre flori eventualele impuritati. Mai adaug doar ca aceasta minunata leguma, conopida, consumata frecvent, reduce riscul de infarct miocardic si imbunatateste sanatatea inimii. Seleniul si Vitamina C muncesc impreuna pentru a intari sistemul imunitar, iar folatii sunt necesari cresterii celulelor, aducandu-si aportul mai ales in timpul sarcinii.
Prezenta Vitaminei K face ca leguma sa aiba proprietati antiinflamatorii, de aceea conopida are beneficii si in ceea ce priveste sanatatea cardiaca, mentinand totodata un nivel coborat al colesterolului.
Revenind la reteta noastra, clocotiti, intre timp, niste apa cu sare, apoi fierbeti conopida si scoateti-o la scurs separat. Intr-o tigaie de teflon incapatoare, topiti un pachet de unt romanesc, cu vreo doua linguri de ulei de masline. Dragilor, untul mereu trebuie topit impreuna cu putin ulei, caci altfel se arde si-si schimba culoarea. Nu, nu e prea multa grasime, o sa vedeti! Si apoi adaugati o cana de pesmet auriu, facut din franzela alba. Daca aveti posibilitatea sa faceti pesmetul in casa, uscand niste felii de franzela alba la cuptor si apoi zdrobindu-le, ar fi perfect. Trantiti conopida fiarta in aceast minunat amestec si la sfarsit adaugati piper si parmezan ras. Mi-e tare greu sa cred ca n-o sa va placa.
Incearca si aceasta reteta video
2. Piept de pui la gratar cu ulei de masline crud
Depinde cati sunteti la masa. Eu va povestesc cum se prepara un piept de pui, apoi voi cumparati carne la cantitatea care va trebuie. Asadar: luati un piept de pui si spalati-l bine INAINTE sa-l taiati. Tine minte, dragilor: NICIODATA carnea nu se spala dupa ce a fost portionata. Se spala bucata intreaga si atat. Cum spuneam, taiati pieptul de pui in felii mai subtiri, sarati-l, piperati-l si puneti un strop de ulei de masline, apoi uniformizati cu mana. Incingeti gratarul si frigeti feliile. Scoteti-le fierbinti, puneti peste ele oregano si un strop de ulei de masline crud. Acoperiti cu capac, sa ramana fraged. Of, tare e bun… Si daca mai adaugam si ca pieptul de pui este o sursa excelenta de triptofan, un aminoacid care produce serotonina, hormon care favorizeaza instalarea starii de bine si a senzatiei de satietate, plus minerale precum potasiu, fosfor si sodiu… sunt sigura ca o sa va placa si mai mult propunerea mea!
Incearca si aceasta reteta video
3. Mascarpone cu fructe
Cumparati, de la supermarket, o cutie de mascarpone de buna calitate. Pregatiti niste pahare gen cupe. Crema mascarpone frecati-o cu putin zahar pudra, nu mult, atat cat s-o indulciti. Puneti si un strop de rom in ea. Taiati cateva cubulete de fructe, de care aveti in casa, mar, ananas, banana, portocala etc si peste, turnati mascarpone. Ornati cu un piscot. Sau cu un biscuite. Sau cu doua bucatele de ciocolata, sau ce aveti la indemana. O sa rezulte un desert savuros!
Incearca si aceasta reteta video
Imagine de Arthur Daniliuk de la Pixabay
Imagine de dilan ranjith de la Pixabay
Imagine de Enotovyj de la Pixabay