Copilul tău știe să se joace și să se relaxeze? Se uită copilul tău prea mult la televizor sau, dimpotrivă, are prea multe activități pe care i le-ai programat meticulos? Copiii care își petrec cea mai mare parte a timpului jucându-se sunt mai creativi, au o imaginație bogată și sunt foarte sociabili. Prin joacă, copiii învață să se comporte în societate, imitând scene văzute în viața de zi cu zi la adulți, la televizor, la grădiniță, în desene animate, învață să reacționeze la evenimente etc. Însă, pentru a se dezvolta echilibrat, copilul are nevoie și de joacă, și de relaxare în aceeași măsură. Nu trebuie exagerat nici cu privitul ore în șir la televizor, dar nici cu un program încărcat de activități, astfel încât copilul să nu mai aibă timp de relaxare.
Pe măsură ce copilul crește, fiecare joc nou aduce o nouă aptitudine. La 18 luni, de exemplu, un copil se joacă singurel, imitând acțiuni, exersând aptitudini, descoperind și explorând. Până la vârsta de 3 ani, copiii se joacă între 50 și 90% din timpul lor. Dar deja se simte nevoia de a se juca în colectivitate, de a explora și altfel lumea înconjurătoare. Până la vârsta de 5 ani, joaca este guvernată de reguli pe care copilul le știe. Știe unde are voie să se ducă și unde nu, știe unde trebuie să-și pună jucăriile. Chiar și dezordinea și mizeria au rolul lor. Ei vor învăța că trebuie să și facă ordine după ce s-au jucat și că igiena este importantă pentru a nu se îmbolnăvi.
Joaca în parc, alergatul, înotul, orice altă activitate fizică nu numai că le consumă energia copiilor, însă îi și învață să-și coordoneze corpul, îi învață cum reacționează corpul lor la diverși stimuli, îi învață ce înseamnă succesul, îi învață să accepte înfrângerea, le dezvoltă abilitățile și le cresc încrederea de sine.
Citește continuarea pe pagina următoare: 2 3
Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 2 3
Foto: Pexels.com
Cuvinte cheie: copilul tau, joaca si relaxarea la copii, jocuri copii, televizor copii