Sfatulparintilor.ro

3 alimente pe care n-ar trebui să le consumi la micul dejun

alimente pe care n-ar trebui să le consumi la micul dejun

Micul dejun este recomandat de cei mai mulţi dintre nutriţionişti, fiind masa cea mai importantă din zi. Indiferent care este scopul tău, doreşti să-ţi creşti masa musculară, să te antrenezi pentru maraton, să pierzi kilograme sau pur şi simplu doreşti să fii sănătos, trebuie să fii atent cu ce-ţi hrăneşti corpul zi de zi şi să acorzi o atenţie sporită micului dejun. În cazul în care eşti asemenea multor bărbaţi, care nu prea sunt interesaţi de micul dejun, chiar dacă n-ai pus un gram pe tine în ultimii ani, ar trebui să-ţi schimbi optica. Micul dejun nu are un impact doar asupra stării tale fizice în general, însă îţi poate afecta colesterolul, sănătatea inimii, dorinţa sexuală şi lista poate continua.

Iată care sunt cele mai proaste alegeri pe care le-ai putea face în legătură cu micul dejun:

 Micul dejun bazat pe cereale procesate

Pare un lucru de la sine înţeles să nu alegi cerealele procesate şi cu adaos de zahăr, însă foarte mulţi oameni exact pe acestea le consumă la micul dejun. Sunt uşor de preparat, iar dacă nu sunt învelite în zahăr oamenii cred că sunt alegerea potrivită pentru ei. Ei bine, alegerea acestor alimente pentru micul dejun este una cel puţin neinspirată.

Zahărul nu doar că va îngreuna piederea în greutate, însă va avea ca efect şi o scădere a nivelului energetic. Tocmai de aceea în momentul în care ai ajuns la biroul simţi nevoia pentru o gustărică, întrucât te simţi stors de energie. În cazul în care optezi pentru cereale la micul dejun citeşte lista cu ingrediente. De cele mai multe ori vei descoperi zahărul printre ele, chiar pe locul secund. Alege cerealele bogate în fibre şi cu un conţinut sărac în zahăr.

Citeste si: Ce sa nu mananci la micul dejun. 7 alimente pe care sa nu le pui vreodata pe farfurie

Brioşele nu sunt o alegere bună pentru micul dejun

Brioşele fac parte din categoria micului dejun luat pe fugă. Cumperi o brioşe de la magazinul din colţ, de unde ai luat şi o cafea, şi alergi repede spre locul de muncă. Însă, nu faci decât să-ţi începi ziua cu o doză mare de zahăr care va avea ca efect o reducere a nivelului tău energetic. Pentru că sunt ieftin de produs şi mult mai mari decât cele pe care le-ai face acasă, brioşele din comerţ sunt adevărate bombe cu ceas din cauza conţinutului ridicat de zahăr. În plus, brioşele au multe grăsimi, cea mai mare parte dintre acestea fiind saturate. Nici cele care spun că au mai puţine grăsimi nu sunt alegere inspirate din cauza cantităţii de zahăr conţinute. Nu te lăsa păcălit de brioşele cu musli care, se spune că au în compoziţie fructe, întrucât au prea puţine pentru a fi benefice însă au aceeaşi cantitate de grăsimi şi zahăr precum cele normale. Renunţă la ele sau dacă îţi plac foarte mult rezumă-te la cele făcute în casă.

Chifla cu cremă de brânză nu este bună pentru micul dejun

Această combinaţie nu este chiar atât de proastă, însă doar când nu ne referim la micul dejun. Chifla singură nu ar face mult rău dacă nu ar conţine zahăr şi carbohidraţi care se digeră rapid ceea ce înseamnă mai întâi o creştere, după care prăbuşirea insulinei în corp. Însă, din momentul în care pe chiflă ai adăugat şi un strat generos de cremă de brânză, nivelul grăsimilor saturate şi al caloriilor urcă până la cer. Nu este cel mai înţelept mod de a începe ziua. Dacă vrei chifle alege-le pe cele făcute din cereale integrale şi în loc de cremă de brâză optează pentru unt de arahide.

Te mai poate interesa si: Ai obiceiul sa mananci seara tarziu si noaptea? Iata 4 beneficii surprinzatoare

foto: Depositphotos.com

Exit mobile version