Sfatulparintilor.ro

5 alimente pentru un abdomen plat

alimente pentru un abdomen plat - sfatulparintilor.ro - piqsels.com-id-sfwgg

Un abdomen plat nu este doar un succes din punct de vedere estetic, ci şi semnul unei sănătăţi înfloritoare. Tocmai de aceea, mulţi oameni îşi doresc un abdomen plat şi, prin urmare, există atât de multe diete care promit să te scape de grăsimea neatrăgătoare şi generatoare de boli. Însă, ca în orice alt domeniu, unele lucru merg mai bine decât altele, ceea ce înseamnă că poţi avea abdomenul plat la care visezi chiar mai repede decât crezi. Cheia pentru un abdomen plat nu stă în alimentele pe care trebuie să le eviţi ci în alimentele pe care ar trebui să începi să le consumi. Prin urmare, pentru a avea un abdomen plat trebuie să mănânci mai mult. Însă, nu trebuie să consumi orice gen de alimente, îţi doreşti să mănânci mai mult produsele şi nutrienţii care s-au dovedit că te pot scăpa de grăsimea nesănătoasă.

Iată cele 5 alimente pe care trebuie să le consumi cel puţin de două ori pe săptămână. Vei fi uimit/ă de rezultate:

Afinele sunt un ajutor de nădejde dacă îţi doreşti să ai un abdomen plat

Afinele sunt recunoscute pentru efectele anti-inflamatorii, însă mai au un efect extraordinar: te ajută să scapi de grăsimea de pe abdomen. Un studiu realizat de către Universitatea Michigan a scos la iveală faptul că şoarecii care timp de 3 luni au fost hrăniţi cu afine, au înregistrat o scădere semnificativă a grăsimii de la nivelul burţii. Mai mult, nivelul trigliceridelor s-a redus foarte mult, iar sensibilitatea la insulină a crescut ceea ce înseamnă că afinele ajută de asemenea la prevenirea bolilor de inimă şi a dezvoltării diabetului de tip 2.

Un alt fruct minune când este vorba despre abdomenul plat este grapefruitul

O cercetare recentă a descoperit că adulţii obezi care au consumat o jumătate de grapefruit sau au băut un suc 100% natural din grapefruit înainte de mesele principale, s-au bucurat de o reducere semnificativă a taliei şi o reducere a greutăţii în general. Aceste rezultate remarcabile ar putea fi generate de conţinutul bogat în apă al grapefruitului, ceea ce a dus la creşterea saţietăţii şi, prin urmare, aceşti oameni au mâncat mai puţin. Mai mult, grapefruitul are proprietăţi diuretice ajutând corpul să elimine surplusul de apă.

Citeste si: Vrei un abdomen plat? Afla ce trebuie sa mananci si la ce trebuie sa renunti

Nucile sunt excelente şi te ajută să ai un abdomen plat

Nucile sunt cele mai bune surse de omega 3 dintre fructe. Iar omega 3 nu doar că are efecte anti-inflamatorii însă ajută şi la regularizarea hormonilor de stres. Cortizonul, unul dintre aceşti hormoni, în cantităţi prea mari face organismul să stocheze grăsime în exces. Iar o dietă bogată în omega 3 reduce nivelul hormonilor de stres, ceea ce înseamnă că organismul depozitează mai puţină grăsime.

Ardeiul gras şi abdomenul plat

Aceşti ardei sunt o sursă excelentă de vitamina C, care ajută la reducerea nivelului de cortizon din corp după o situaţie stresantă. Ceea ce înseamnă că, după confruntarea cu o problemă dificilă, hormonii stresului circulă prin organism, iar organismul începe să stocheze grăsime. Iar dacă nu iubeşti ardeiul gras, există şi alte surse excelente de vitamina C, precum portocalele, căpşunele sau kiwi.

Nu rata nici: Ce alimente trebuie sa eviti daca vrei un abdomen plat?

Consumul de iaurt grecesc sărac în grăsimi ajută la menţinerea unui abdomen plat

Multă lume cunoaşte efectul benefic al laptelui, însă lactatele te ajută să ai şi un abdomen plat. Dietele bazate pe produse lactate au ca efect scăderea grăsimilor din corp, în special în zona abdominală. Aceste descoperiri au fost legate de rolul crucial pe care calciul îl are în modul în care corpul stochează şi descompune grăsimea. De asemenea, produsele lactate sunt bogate în arginină, un amino-acid care ajută la pierderea grăsimii şi creşterea masei musculare. Acestea fiind spuse, asigură-te că alegi lactatele potrivite, pentru că cele grase conţin grăsimi saturate şi multe calorii, ceea ce îţi va sabota eforturile de a avea un abdomen plat. Prin urmare, îndreaoptă-te spre produsele sărace în grăsimi, precum iaurtul grecesc degresat.

Foto

Exit mobile version