Sfatulparintilor.ro

De ce nu e bine pentru tine să sari peste micul dejun

De ce nu e bine să sari peste micul dejun

De foarte multe ori, micul dejun este prima masă peste care oamenii sar, din lipsă de timp, lipsă de apetit, din obișnuința construită în ani, din lipsă de imaginație cu privire la ce poți mânca și gustos, și sănătos la prima oră a zilei. Se știe că aceasta este o greșeală foarte mare pentru sănătate, având în vedere faptul că micul dejun poate apăra organismul de câteva boli foarte grave. Iată însă și explicația specialiștilor de la Universitatea Harvard, informație utilă cu siguranță pentru mulți dintre noi, interesați de propria sănătate, dar și a copiilor:

Cercetătorii de la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Harvard au ajuns la concluzia că persoanele care mănâncă micul dejun își înjumătățesc riscul de a deveni obezi și insulino-rezistenți. Știm cu toții că obezitatea este principalul factor de risc în declanșarea diabetului și a bolilor de inimă. Iată deci un lanț al slăbiciunilor care pornește de la lipsa micului dejun

.

Vrei să scapi de kilogramele în plus și să îți obții corpul înapoi, în timp ce ești și plin de energie, nu secătuit de diversele diete dăunătoare sănătății? Află mai multe aici.

Explicația? „Când mâncăm, corpul nostru experimentează ceea ce se cheamă <<efort termic>>. Mai exact se ard caloriile prin digerarea alimentelor. Dacă te trezești la 7 dimineața, sari peste micul dejun

, mergi la serviciu și iei prânzul pe la amiază, asta înseamnă 5 ore în care organismul și-a redus considerabil arderea caloriilor”, a explicat Lona Sandon, medic și asistent universitar la Universitatea Harvard.

Ce înseamnă un mic dejun sănătos?

Dacă mănânci un mic dejun sănătos, vei consuma mai puțină mâncare spre seară, când corpul digeră alimentele mai greu. Dacă nu mănânci deloc sau mănânci un mic dejun sărac în nutrienți esențiali și necesari primei ore a zilei, se ajunge la lanțul slăbiciunilor de care se vorbește mai sus în articol.

Dar ce înseamnă un mic dejun sănătos? „Pentru a nu mai găsi scuze că n-ați avut timp pentru micul dejun, cel mai bine ar fi să aveți tot timpul în frigider alimente potrivite unui mic dejun sănătos: lapte degresat, iaurt fără grăsimi, suc de portocale, nuci, alune, banane, cereale integrale, pâine integrală”, a adăugat medicul de la Harvard.

Vrei să scapi de kilogramele în plus și să îți obții corpul înapoi, în timp ce ești și plin de energie, nu secătuit de diversele diete dăunătoare sănătății? Află mai multe aici.

Așadar, fie că ne este sau nu foame, este vital pentru îngrijirea sănătății să consumăm micul dejun zilnic înainte de a ne începe orice activitate. Cu atât mai mult e important să creăm copiilor noștri obiceiuri sănătoase. Nu lăsa copilul să plece la școală cu stomacul gol și să mănânce abia la pauza de la ora 10 ceva (uneori ceva plin de calorii de la bufetul școlii, așa cum procedează unii părinți din comoditate).

Dă-i copilului un mic dejun sănătos și nu foarte consistent, iar creierul lui va fi pus pe roate imediat, putând face față cu bine orelor școlare de la 8, oră de altfel dificilă pentru un copil de a fi atent și participativ la activități.

Pregătește-i o gustare sănătoasă cu mâna ta; este cu mult mai benefic pentru el decât snack-urile pe care le poate cumpăra și care îi cresc brutal indicele glicemic, dându-i o falsă senzație de energie, urmată inevitabil de cădere, letargie, moleșeală și lipsă de concentrare.

Află aici alte beneficii pe care ți le aduce micul dejun, pentru tine și pentru copilul tău.

Alte subiecte pe aceeași temă:

Învață-l de mic nutriția sănătoasă

Rețete delicioase de mic dejun pentru copii

Cum păcălești copilul să mănânce mai multe fructe

Image by AdelinaZw

from Pixabay
Exit mobile version