Micuta Diana de 9 ani e in culmea fericirii. Tocmai a aflat ca va pleca cu toata familia ei draga la mare, mami, tati, fratiorul mai mic Mihaita si catelul lor Pufi. Diana este o fire expansiva de felul ei; toate emotiile pe care le simte ajung repede in exterior sub forma de vorbe sau fapte, asa incat cei din jur o privesc ca pe o carte deschisa.
A merge in vacanta ii provoaca de fiecare data o asemenea bucurie Dianei incat simte ca nu poate sa o tina in piept, iar ea da pe dinafara ca o fantana imbelsugata.
Diana isi aminteste de celelalte vacante, de bucuria pregatirii bagajului, opririle din cand in cand pentru o gura de aer, pentru un sandwich si suc cu fratiorul ei… si libertatea, ah, acea libertate pe care numai o calatorie ti-o poate da, cu toate asteptarile pozitive a ce va urma in zilele viitoare !
Asa iti ranesti copilul fara sa stii? Afla cuvintele pe care n-ar trebui sa le folosesti vreodata! Comanda si tu ghidul Sfatulparintilor.ro pe care orice parinte responsabil ar trebui sa-l aiba! Detalii aici.
Comportamentul Dianei cea foarte surescitata de atata bucurie scapa de sub controlul parintilor si ii cam da pe acestia peste cap.
Rade excesiv, canta, chiuie, vorbeste mult, foarte mult, e cu capul in nori. De fapt, isi traieste bucuria nemasurata, asa cum numai un suflet de copil stie sa o faca, fara masti, bariere, oprelisti sau frici.
- – Diana, vino sa ma ajuti, te rog, striga mama la ea. Diana nici nu aude.
- – Diana, ti-ai facut ordine la jucarii? intreaba tata intre doua treburi la masina. Diana da un raspuns absent, timp in care fuge ca electronul vagabond si viseaza, se viseaza deja ajunsa la destinatie la malul marii unde va fi fericita, foarte fericita.
- – Diana, ai putina grija de Mihai pana termin bagajele astea! Dar Diana vorbeste deja singura, probabil in scenarii din lumea ei imaginara. Cert e ca nu aude ce i se spune.
Citeste si: Educaţie copii: 5 căi să spui NU unui copil într-un mod pozitiv
Nervii parintilor escaladeaza …
Intre timp, micuta Diana isi da frau liber manifestarilor de bucurie cu mici comportamente care ii reflecta emotiile dar care nu sunt pe gustul parintilor. Incepe sa danseze puternic si da peste fratele ei care incepe sa planga.
Alearga sa isi ia niste jucarii pe care sa le bage in bagaj, dar o face in fuga si darama o vaza de pe masuta din coltul sufrageriei. Vaza pretioasa si veche se sparge. Ah, neplacut moment. Vaza este de la bunica si tata tinea mult la ea.
Mama se uita ingrozita si, depasita de situatie dar si satula de energia debordanta a copilei pe care nu o intelege si nu o stapaneste ca lucrurile sa se deruleze in liniste si armonie, ii striga Dianei:
Dar mai potoleste-te o data, copilule, ca mi-ai mancat sufletul!! Termina o data, ca dupa ras vine plans, ai grija!
De fapt, inima mamei ei spunea: “Diana, emotiile tale si comportamentul tau exuberant ma depasesc si nu stiu cum sa gestionez situatia. As vrea sa fii mai linistita chiar daca esti asa de bucuroasa, ca sa pot si eu sa ma descurc cu atatea treburi si cu doi copii.”Dar cuvintele nu au venit din inima, pentru ca mama Dianei nu a stiut cum sa le rosteasca asa, ci din mintea cea cu frica, furie, neputinta si nevoia de a tine situatiile sub control ca unic mod stiut de ea ca sa faca fata.
Ca si cum nu era suficient, mai puncteaza si tatal ei cu privire dojenitoare: „Mai copilule, chiar asa??? Tara arde si baba se piaptana, stii vorba asta? Asa esti tu, zau, tu vezi ca noua ne arde de rasul tau? Fii si tu mai serioasa si responsabila un pic, esti deplasata cu atata circ cat faci !„
Acea clipa… Acea clipa si acele vorbe … patrund in Diana cu viteza instantanee direct in minte, in subconstient si in celulele corpului. Inima incepe sa ii bata tare, ochii i se umplu de lacrimi si se uita ingrozita si tacuta la parintii care isi vad de ale lor, ba mai mult se mai si ciondanesc intre ei pe diverse treburi gospodaresti.
E prima data cand aude asa ceva.
Cum… ea sa manance un suflet? Dar cum oare arata el? Unde se afla? Cum se poate manca? Mami e foarte suparata si furioasa, deci pesemne ca e foarte grav sa fii in halul asta de vesela, uite ce comportament genereaza veselia excesiva si cat de mult se supara familia pe tine …. Si cum a reusit ea sa manance un suflet, ca tot ce a simtit este o imensa bucurie ca pleaca in vacanta… Aha, deci e rau sa te bucuri, ca provoci durere si mananci suflete… asta intelege ea.
Nu rata nici: 10 lucruri pe care sa NU le spui copilului tau. Cate ai auzit cand erai mic? Ai repetat vreunul cu copilul tau?
Diana devine tacuta in timp ce se duce cu parintii la masina, pregatiti de plecare. Tot drumul se uita pe geam, cu ochii in lacrimi, la lanul de porumb, la cerul senin, la soare. Ar chiui, ar spune multe, ce simte, cat e de fericita… dar se abtine. Cenzura se naste in ea, ia decizia de a deveni mai serioasa si responsabila pentru a corespunde asteptarilor celor pe care ii iubeste asa de mult. Deci nu e bine sa fie chiar asa de vesela si euforica. Sau cel putin asa i se pare ei atunci precum si de atunci incolo…
Pesemne ca vaza aceea era importanta iar ea nu are cum sa dea timpul inapoi. Dar si celelalte momente cand au certat-o… Da, da, e clar, nu e in regula sa fie asa cum a simtit ea sa fie. Uite cate stricaciuni provoaca, uite cata lume se supara pe ea… Nu poate decat sa se simta vinovata, ca sa isi mai topeasca din tristetea din inima… Mintea ei toaca, toaca, face scenarii, trage concluzii in tacere …
Iata cum suna concluzia trasa de mintea ei de copil care devine o convingere in viata ei viitoare.
A fi foarte vesela si entuziasta = a fi penibila, deplasata, neserioasa, a supara, a simti separare, lipsa de iubire, a simti singuratatea. Iar acest pret nu doreste sa il plateasca. De fapt, pe loc decide mintea ei sa o apere incepand de atunci de „dusmanul numit bucurie mare” .
Asa isi pune Diana un capac mare si gros peste emotiile pozitive imense simtite cand e fata in fata cu ceea ce ii provoaca bucurii si stari mari de entuziasm. Senzatiile din corp in asemenea momente sunt asociate in subconstient cu ceva rau.
Tu stii cum ii faci rau copilului tau fara sa vrei? Comanda si tu ghidul Sfatulparintilor.ro pe care orice parinte responsabil ar trebui sa-l aiba! Detalii aici.
Capacul este asa de bine pus incat nici ea nu isi mai aminteste cand si de ce l-a pus.
Anii trec… iar Diana a ajuns o persoana matura, la casa ei. Este serioasa, muncitoare, performanta, responsabila, prefera munca si invatatura, cursuri noi, orice forma de munca inaintea oricarei distractii pe care o considera cam frivola, inutila, superficiala.
Insa chiar si asa, una din marile ei bucurii pe care nu si-o refuza si de care chiar simtem nevoia (caci deh, e si ea om iar sufletul e croit sa functioneze prin emotia starii de bine) ramane calatoria, fie de serviciu, fie de placere, fie singura, fie cu colegii sau cu sotul, caci copii inca nu are. Clipele in care se pregateste de drum si ajunge la destinatie sunt printre cele mai fericite din viata ei. Diana mica din ea stie ea ce stie…
Insa, in ciuda acestor trairi de bucurie, intotdeauna apare si starea in care se simte vinovata, inima ii bate cu putere si inevitabil plange.
Nu rata nici: 5 expresii pe care sa nu le spui copilului tau
Nu stie de ce.
Plange fara sa stie de ce, asa, ca un fel de pret platit pentru noua plecare, crede ea.
Cand vorbeste cu parintii la telefon, se bucura de vocea lor calda si iubitoare. Si ii apare din cand in cand gandul: “ce bine ca nu e nimeni suparat pe mine”. Dar nu stie de unde este acest gand. Uneori, in calatoriile ei, Diana se imbolnaveste de varii mici probleme, suficiente cat sa ii estompeze bucuria derularii vacantei si sa o readuca cu picioarele pe pamant. Convingerea din ea, umbra e la datorie si doreste sa o salveze de pericolul decis candva in copilarie.
Diana mica din ea reactioneaza la fel ori de cate ori se confrunta cu situatia care i-a declansat conflictul si durerea sufleteasca …. pentru ca, ne place sau nu, asa stau lucrurile… emotiile ingropate de vii nu pier niciodata… iar mintea subconstienta e la datorie si isi face treaba de supravietuire, inlaturand orice posibil pericol real sau imaginar. Iar pentru Diana, bucuria excesiva sau sursele care o pot provoca reprezinta un asemenea pericol.
Sunt multe concluzii ce se pot desprinde din acest caz real.
Povestea Dianei poate fi si povestea ta deja sau poate deveni povestea copiilor tai, in caz ca ai copii si te-ai surprins ca esti ca parintii Dianei.
Diana cea matura inca are o sansa. Vazand acest tipar repetitiv si constientizand anomalia de a-i fi frica de bucurie, de a evita sursele vietii ce provoaca bucurie si entuziasm si a cauta doar momentele de munca si responsabilitate (unde se simte ca pestele in apa, ca doar asa a reusit mereu sa isi multumeasca tatal, asa cum chiar el i-a cerut candva in copilarie).
Poate intelege ce s-a intamplat candva si incet incet, cu tact, rabdare si iubire, sa se reconecteze la Diana mica si impreuna sa accepte propria creatie a mintii de atunci si sa o inlocuiasca cu un nou gand credinta, acela ca bucuria este fireasca si ea o merita, nesuparand pe nimeni cu trairea ei. Astfel, cu pasi mici dar fermi, reinvata bucuria si isi da voie sa o aiba. De ce? Pentru ca starea de bine si bucurie este semnatura reala a fiintei noastre divine si vibratia bucuriei e cea care ne aduce noi si noi motive de bucurie si o viata cat mai buna.
Te mai poate interesa si: 30 de vorbe ale parintilor pe care ai jurat sa nu le spui copiilor tai, dar totusi o faci
Nu e un proces simplu dar nici teribil de complicat, o data vazut patternul vechi de gandire care nu o mai ajuta.
Sa fim atenti ce cuvinte spunem copiilor nostri. Cuvintele nepotrivite nu trec precum “vorba in vant”. Nu, ele dor, intra ca o spirala, se infig adanc, uneori pentru toata viata si cel mai grav, construiesc imediat convingeri de viata in subconstient care saboteaza copilul si viitorul adult. Acei sabotori tacuti care dispar daca stim sa ii recunoastem, confruntam, curatam si iertam.
Cand iti vezi copilul bucuros si fericit, lasa-l si incurajeaza-i aceasta stare, chiar daca nu e suficient de atent la ce ii spui sau face vreo boacana. E mai important pentru un copil ca in anii copilariei sale sa invete starea bucuriei si sa o retraiasca cat de des poate decat sa fie infranat si cenzurat de la ea. E o dovada ca el este conectat profund la starea de bine autentica si ca prin el curge liber fluxul vietii. Unde mai punem si faptul ca bucuria unui copil este molipsitoare si de cele mai multe ori salta starea de spirit a oricui e pregatit sa o simta.
Un parinte are rolul de a-l invata pe copil sa isi recunoasca emotiile si sa isi dozeze manifestarile sale emotionale excesive fara a-si reprima emotiile, echilibru care este tot spre binele lui.
Nu mereu stim sa readunam cioburile unui suflet de copil ranit de vorbele noastre inconstiente … si uneori multi adulti fosti copii nu stiu cum sa o faca…
Ca parinti, sa fim constienti ce spunem, ce facem, sa fim prezenti. Cat mai mult, atat cat se poate.
Uneori tacerea e de aur. Iar solutiile vin din spatiul sacru al inimii tacute si iubitoare.
Autor Cristina Niculescu