Adolescenta este perioada marilor incercari si descoperiri, cea care defineste cel mai mult personalitatea si deciziile viitorului adult.
Multi stim asta din carti, articole, cursuri, sfaturi. Teoria ca teoria, dar practica ne omoara, spune o vorba din batrani si nu degeaba.
Putini sunt parintii de adolescenti care pot afirma senin ca la ei totul este sau a fost numai lapte si miere in anii cei “nebuni”, ca la ei copilul a ramas fix la fel, asa cum il stiau pana in 12 ani.
In perioada aceasta apar cele mai multe rupturi intre copii si parintii lor. Nicicand nu sunt exacerbate emotiile mai tare si de o parte si de alta, deseori din fleacuri insa uneori si din motive semnificative si majore.
Este cu atat mai dificil sa ii arati autentic adolescentului tau ca il iubesti oricum, ca il iubesti fix, dar fix asa cum este, cu tot ce inseamna asta la pachet. Insa paradoxal, acesti copii mari exact acum au cea mai mare nevoie de iubirea noastra manifestata prin gesturi, vorbe, fapte.
Citeste si: 11 reguli pentru cresterea adolescentilor
Acum, aici, in anii adolescentei ne dam examenul decisiv de iubire, in urma caruia se traseaza relatia dintre cei doi adulti, parinte si copilul sau devenit mare.
Acest articol exista pentru a va reaminti, in timp ce imi redefinesc la randul meu reperele de parinte, sa nu uitati sa va iubiti adolescentii exact cand poate au facut-o lata, in conceptia si dupa standardele si valorile voastre, atunci cand cine stie ce spun care va scoate din minti, atunci cand cine stie ce nu fac si va trimit in cele mai negre scenarii.
Noi, ca parinti, avem un set foarte clar de asteptari – din pacate – de la acesti copii, stim foarte clar ce e bine si ce nu, ce au voie si ce nu, de la ce varsta e ok sa incerce experienta x si ce alte experiente nu ar trebui deloc sa traiasca, spre binele lor, credem noi. Am trecut si noi prin atatea, am mostenit la randul nostru multe modele de educatie de la parintii nostri si ne simtim responsabili si indrepatiti sa ne modelam adolescentii cum simtim ca e mai bine pentru ei.
Ghinion, insa.
Multi dintre ei ne confrunta cu toate temerile noastre si scenariile de groaza pe care sub nicio forma nu doream sau credeam ca le vom trai.
De la note slabe la fugit de acasa doar pentru o replica a parintelui, de la o criza de isterie a copilului terminata cu o alta criza de nervi a parintelui care ii sparge telefonul de furie, de la incercari de fumat pana la rebeliuni, chiulit, mintit si obraznicii la tot pasul, intram intr-o morisca si un taifun de parca am fi in casa lui Dorothy din “Vrajitorul din Oz”, fara sa stim cand, unde si cum se va reaseza casa si viata noastra cu tot ce e in ea.
Multi o luam personal, ne devalorizam ca uite, nu am fost in stare sa fim parinti capabili si de succes, de s-a ajuns “aici”, de la caz la caz. Altii ne surprindem reactionand emotional si agresiv, deteriorand mai tare relatia.
Insa in tot acest timp, uitam sa intelegem acesti copii. Poate pentru ca nu stim cum.
Nu rata nici: Top 5 greseli pe care le fac parintii de adolescenti
De ce toate acestea?
Anii adolescentei sunt la fel ca anii in care ei au inceput sa mearga de-a busilea, pe propriile picioare, chiar sa alerge si sa descopere lumea, mai intai prin camera si casa, apoi la locul de joaca. Mandri foc eram de ei cand se duceau vitejeste pana in partea cealalta a zonei de nisip ca sa isi umple singuri galetusa si sa o imparta cu alt copil.
Insa daca acum la adolescenta fac acelasi lucru, ducandu-se pana in partea opusa a orasului cu o prietena, nu mereu suntem in stare sa avem acelasi entuziasm, ba mai mult sa ii incurajam sa o faca. Dar este fix acelasi lucru!
In acesti ani, explorarea continua, decat ca locul de joaca devine lumea intreaga, iar parintii nu realizeaza cat e de important pentru adolescenti sa vada cu ce se mananca lumea asta. Sau chiar daca inteleg, le e greu sa se adapteze din pricina propriilor frici, a lucrurilor noi si moderne pentru care nu au un film clar in capul lor cu privire la ce e bine si ce nu pentru copil. Iar pe un teren nesigur, teama infloreste si stapaneste.
Dragi parinti, desi pare dificil, in clipele de rebeliune a lor, cand sunt obraznici si nu va asculta, cand fac una desi trebuiau sa faca alta, amintiti-va ca ei exploreaza lumea si isi formeaza propria stima de sine, inalta sau scazuta, isi construiesc un set de valori de viata bazat pe propriile lor concluzii.
Sunt parinti care ajung sa se imbolnaveasca grav de inima rea sau de alte boli, din pricina rigiditatii lor si a incapacitatii de a se adapta la noua relatie cu copilul lor, din cauza ca nu pot accepta pur si simplu ca al lor adolescent a facut cutare sau cutare fapta.
Chiar se merita, in loc sa oferim copilului iubire neconditionata si un parinte sanatos si echilibrat?!
Stiu ca ne e mult mai comod sa ii spunem copilului cum e mai bine si ce greseli sa nu faca.
Dar oare chiar stim cu adevarat cum e mai bine pentru ei, pentru ce au venit ei pe lume de fapt, doar pentru ca asa crede mintea noastra?
Acestia sunt anii lor de mari explorari, anii strigatului de libertate, in timp ce ei pornesc plini de vitejie – sfidand vechiul – sa se descopere prin experiente ce dau parintilor palpitatii la propriu.
Te mai poate interesa si: Unde duce lipsa somnului la adolescenti
Dar avem si noi un rol. Dublu.
Intai de toate, da, rolul nostru este sa ii spunem adolescentului ca pe strada pe care el o ia indiferent ce i se spune, un pic mai sus si la dreapta e o groapa, cam adanca, pe care noi o stim ca am tot trecut pe acolo si am invatat sa o ocolim sau chiar sa nu o mai luam deloc pe acea strada. Sa ii repetam consecintele pe care le poate trai daca o ia totusi pe strada cu groapa. Sa ii spunem ca cel mai important instrument al vietii este sa stie sa aleaga asumandu-si singur responsabilitatea consecintelor propriilor alegeri. Apoi sa ne dam la o parte si sa ne rugam sa fie bine. J
Iar in al doilea rand, daca adolescentul o ia totusi pe strada, deseori fara ca noi sa avem habar cand o face…. si in mod previzibil ajunge la celebra groapa si are aceleasi probleme previbizile….sa fim acolo pentru el. Nu cu replica “Ti-am spus eu! De ce nu m-ai ascultat??”. Ci cu orice e nevoie, incepand cu iubirea. Cu o mana de ajutor, cu o masina care sa il ajute, cu un mecanic care sa ii repare pana provocata de groapa, cu orice. Dar incepem si terminam totul cu iubirea noastra.
Nimic nu se fixeaza mai clar in celulele unui corp decat propriile trairi, cu tot cu concluzii, “asta e ok”, “asta nu e ok, m-am convins, a avut dreptate tata/mama”. Pentru ca asa functionam noi oamenii. De aceea au tendinta sa nu asculte, pentru ca instinctiv au nevoie de experienta practica ca sa stie ce sa creada.
Si multi, cand se vor fi potolit din epoca hormonilor nebuni, vor sti sa spuna: “ai avut dreptate, multumesc ca ai fost acolo pentru mine.”
Dragi parinti, dati examenul acesta cu inima increzatoare si zambetul pe buze ca veti reusi daca lasati iubirea sa va calauzeasca. Iubiti-va adolescentii si cand o merita, dar mai ales atunci cand voi considerati ca nu o merita. Atunci au cea mai mare nevoie sa se simta acceptati, stimati, sustinuti, ca sa creada despre ei insisi ca se pot descurca in aceasta lume mare.
Nu e usor, dar nici imposibil. E parte din jobul nostru, asa ca atunci cand ii duceam la leagane si eram mandri nevoie mare de ei ca au putut sa urce pana hat, sus, in varful topoganului si ca se uita cu bucurie in jur la ce descopera de acolo de sus, bucurandu-se de senzatia aceea de libertate si vant in par in timp ce se vor fi dat pe leagan.
Doar locul de joaca este putin schimbat. In rest, e fix aceeasi poveste cu aceleasi personaje care se iubesc. Asta sa nu uitati vreodata.
Cristina Niculescu
Publisher www.sfatulparintilor.ro