A venit toamna! Deși pentru multe mămici succesiunea anotimpurilor nu aduce probleme, pentru multe dintre ele trecerea de la sezonul estival la cel rece este mai puțin lină și liniștită. De cele mai multe ori, în această perioadă apar stări de disconfort psihic și fizic specifice asteniilor de primăvară și de toamnă.
Astenia de toamnă este un tip de depresie care apare în același sezon, an de an. Pe măsură de zilele devin mai răcoroase și mai scurte, sistemul imunitar își pierde din rezistență și acest lucru afectează activitățile normale de zi cu zi și stările pe care oamenii le au. În spatele depresiei, insomniei, lipsei de concentrare sau a fluctuațiilor de apetit pe care unele mămici le resimt toamna, stă ascunsă de fapt astenia. Orice persoană este pasibilă la a dezvolta astenie, în special astenie de toamnă, dar această problemă apare foarte frecvent la femei și implicit la mămici.
Care sunt cauzele asteniei de toamnă?
Chiar dacă nu se poate preciza cu exactitate ce anume cauzează acest tip de afecțiune, unii specialiști susțin că, cel mai probabil, principala cauză a asteniei de toamnă este aportul scăzut de lumină naturală.
Hotărâtoare pentru stările de spirit sunt și anumite substanțe neurochimice, precum melatonina – un hormon produs de creier în timpul nopții. Acesta este implicat în reglarea somnului și a temperaturii corpului, cantitatea de melatonină produsă de creier fiind foarte importantă. Persoanele care suferă de astenie produc mai multă melatonină, fapt care dereglează ceasul biologic, generând astfel episoade de depresie și stări care strică buna dispoziție.
Măsuri de toamnă pentru energie și imunitate
Cum se manifestă astenia?
De regulă, simptomele asteniei încep să apară odată cu lunile de toamnă și se pot prelungi până în perioada de iarnă. Dintre acestea, cele mai comune simptome asociate asteniei de toamnă sunt:
- stările de depresie
- anxietatea și neputința de a face față stresului
- schimbări bruște ale stării de spirit
- insomniile și tulburările de somn
- supraalimentarea: senzația de foame permanentă sau pofta excesivă de mâncare, în special dulciuri
- probleme sexuale precum scăderea libidoului
- pierderea energiei și a abilității de concentrare, în special după-amiaza
- migrene puternice și stări de nervozitate frecvente
- oboseala cronică
- mișcările lente.
Aceste stări și simptome nu sunt de neglijat deoarece afectează puternic sistemul imunitar și predispun orice mămică la răceli care îl pot afecta și pe puiuțul ei.
Cum scăpăm de astenia de toamnă?
Cel mai important aspect în acest sens este alimentația corectă. În sezonul rece, începând chiar cu prima lună de toamnă, mămicile trebuie să aibă o alimentație bogată în vitaminele și mineralele pe care fructele și legumele le conțin. Consumul de lactate este foarte important pentru că ajută calciul, carbohidrații, fibrele și vitaminele să se asimileze mai ușor. Nu uitați nici de importanța consumului de carne prin care veți obține cantitatea de proteine necesară bunei funcționări a organismului.
Iată alte soluții la care poți apela pentru a trece mai ușor peste stările provocate de astenie:
- pune-te să dormi mai devreme și trezește-te mai devreme pentru a beneficia mai mult de lumina soarelui
- fă mișcare zilnic
- scoate-l pe cel mic la o plimbare cu căruciorul de fiecare dată când nu plouă
- ia pauze scurte și dese când muncești
- renunță, măcar pentru o perioadă, la cofeină
- consumă multe ceaiuri
- fă lucruri care te binedispun și fii creativă când ai timp liber.
Ce produse apicole să folosești în funcție de sezon
Bucurați-vă așadar cât de mult puteți de zilele călduroase de toamnă pentru că, în curând, vremea răcoroasă își va face simțită prezența și vă vor face să vă doriți să fie din nou vară și cald.
foto: Depositphotos.com
