Cand un parinte isi bate copilul, multa lume din jur sare sa il judece. Unii isi exprima in fata, altii in spate, revolta. Cum se poate? Cum sa dai nastere copilului, sa il iubesti, sa il ingrijesti cu asa mare devotament. Si sa ajungi in punctul de a-l lovi si nu doar o singura data? Pentru cei din jur care fie nu au copii, fie nu au trait niciodata asemenea situatii, este de neconceput.
Nu este nimeni de judecat sau de analizat.
Cine este fara de pacat sa ridice primul piatra. Experienta de a fi parinte nu este una usoara, mai ales daca iti propui sa faci treaba buna cu si din copilul tau.
Aici intervine conflictul si drama din inima unui parinte care desi isi iubeste mult copilul, recurge la a-l lovi din cand in cand.
Daca esti un asemenea parinte, dar nu consideri ca e ceva in neregula cu metoda ta de a-ti creste copilul si cu cate o bataita “rupta din Rai”, atunci articolul acesta nu este pentru tine.
Daca insa te surprinzi ca te ia valul furiei inaintea ratiunii si dupa ce iti altoiesti copilul esti sufocat de neputinta, tristete, durere, vinovatie, inseamna ca esti la fel ca multi parinti care trec prin situatii similare.
Tu stii ca nu ai nevoie nici de sfaturi suplimentare, nici de lupi moralisti care sa iti scoata in evidenta ca nu e bine, nu e frumos.
Tu stii ce e in inima ta cand vezi lacrimile copilului care tocmai a fost batut de tine. Acea privire… care fie este de vinovatie, ca iar a gresit ceva si te-a suparat, fie este plina de repros la adresa ta si care pare a spune “Parca spuneai ca ma iubesti… De ce m-ai mai nascut daca imi lovesti corpul si ma doare? Eu nu inteleg de ce ma bati.”.
Pentru ca asa si este… De cele mai multe ori, copiii chiar nu inteleg de ce sunt batuti. Ei nu vor sa te supere, ei doar vor sa isi traiasca propria vointa in diverse situatii, iar nevoia de a-si dovedi ca pot e mai mare uneori decat cea de a te asculta pe tine. La urma urmei, instinctul de supravietuire functioneaza…. Ei vor fi singuri fara tine cei mai multi ani din viata lor si trebuie sa descopere ca pot.
Insa ei, dupa ce sunt loviti de catre cei care ii iubesc si de care depind afectiv, deduc ca traiesc intr-un mediu instabil, in care ba sunt iubiti si imbratisati ba sunt certati si batuti, de multe ori fara preaviz. Ei au nevoie de timp sa inteleaga regulile de viata ale adultilor si ale lumii in care au venit, dupa care de un alt timp sa fie capabili sa le aplice.
Ia vezi, daca tu ai ajunge pe o planeta total necunoscuta in grija unor extraterestri si nu ai sti nimic din cum functioneaza lucrurile pe acolo, tot ce te-ar hrani ar fi iubirea lor, cum te-ai simti cand ai vedea ca abia daca intelegi regulile lor ca deja ei te bat pentru ca nu le aplici?
Iar creierul tau nu e dezvoltat pentru a face fata asa repede la aceste reguli?
Cand parintele iubitor recurge la a-si bate copilul, mult sau putin, cu palma sau cu diverse obiecte, de la caz la caz, in mintea lui se petrece ceva. El sufera pentru gestul sau dar crede, la nivel subconstient, ca nu are incotro, ca o face nu din rautate sau lipsa de iubire. Ci ca sa se impuna (si altfel vede ca nu reuseste) ca sa isi ajute, educe, modeleze copilul pentru viitor. De cele mai multe ori, parintele recurge la acest gest atunci cand comportamentul copilului este opus vointei parintelui. Adultul apreciaza ca lucrurile trebuie sa decurga intr-un fel iar copilul “nu asculta” pentru ca el vrea sa fie in alt fel.
Parintele stie ca nu e bine, stie ca a gresit, stie ca sunt multe alte tehnici de educatie care sa evite agresiunea fizica. Insa stie si ca e ceva in el si nu se poate abtine.
De cele mai multe ori, cauza acestui impuls este frica data de un control excesiv, dublate de necredinta. Necredinta in viata, in sine, in viitor, in Dumnezeu.
Parintele crede, de fapt mintea lui crede, ca el stie cum e mai bine si daca nu se impune. Copilul va ajunge rau in viata, poate un ratat nefericit, poate ii va si reprosa parintelui neimplinirile sale si va ajunge nici sa nu ii mai vorbeasca, iar parintele isi incheie viata singur, abandonat, parasit, neimplinit, neiubit si ratat. Pana aici se ajunge cu scenariul mintii care crede ca, oricat de mare e durerea ca si-a batut copilul, ea de fapt se apara de acest scenariu apocaliptic viitor.
Un parinte care traieste acest tip de conflict sufletesc, de neputinta, vinovatie, nevoie de control, are nevoie de ajutor.
Dar nu de ajutor venit tot din minte, tehnici de parenting, specialisti care ii explica unde greseste. El stie deja toate acestea, a incercat sa le aplice si nu a reusit. Ajutorul este cel al credintei.
Iesirea din aceasta noapte a mintii care impiedica sufletul de parinte sa straluceasca se face, din experienta mea, numai prin credinta. Poate tu ca parinte ai crescut intr-un mediu in care ti s-a aplicat acelasi tratament. Sau poate nu ai dedus ca traiesti intr-o lume prietenoasa. Nici nu mai conteaza de ce recurgi spontan la bataie. Insa in egala masura, dand ochii in jur roata, poti recunoaste ca in medii similare unii oameni au vieti frumoase, implinite iar altii sunt imbibati de probleme si necazuri. Diferenta dintre ei este data de credinta lor.
“Credinta ta te va mantui” ne-a spus Isus si ne reamintim in fiecare clipa.
Alege sa crezi.
Alege sa crezi in Dumnezeu ca nu si-a trimis copiii pe lume ca sa ajunga rau si ca nu esti tu unicul salvator pentru viata lor.
Alege sa crezi in Dumnezeu ca are un plan frumos pentru copilul tau si ca o secventa punctuala din momentul prezent nu va defini viitorul copilului.
Alege sa crezi in iubire, ca atunci cand simti si daruiesti multa iubire copilului, el va creste intr-un mediu sigur, linistit, stabil si va invata ca e in regula si sa mai gresesti cand si cand. Astfel nu va deveni un adult vesnic vinovat pentru orice sau nesigur pe lumea in care traieste, in special pe cei apropiati lui.
Abandoneaza-te, admite ca singur nu te descurci asa cum ai vrea si cere ajutor lui Dumnezeu, prin rugaciune de 3 ori pe zi, sa aiba grija de tine ca parinte si de viitorul copilului tau si de relatia inima-inima dintre voi doi.
Roaga-te pentru protectie, inspiratie, indrumare si binecuvantare, de cate ori poti pe zi.
Abandoneaza-te lui Dumnezeu care stie El ce planuri are pentru tine si roaga-L sa iti tina inima deschisa, cu incredere ca viitorul este in maini bune si nu ai de ce sa te temi.
Si atunci, tot ce iti mai ramane de facut, ca parinte, este sa iti iubesti copilul si sa simti cum primesti zilnic indrumare de la Dumnezeu cum sa te porti cu el ca sa il modelezi si ghidezi pentru viitor.
Ai incredere.
Nu le stii pe toate si nu mereu modelul tau de evolutie a vietii este cel mai bun pentru copil. Poate el trebuie sa invete alte lectii, alte lucruri iar tu tot ce poti face este sa il insotesti, sa fii acolo pentru el, iubindu-l si acceptandu-l neconditionat oricate boacane face sau are de tras. Oare nu asta inseamna iubire adevarata?
Iata o rugaciune de mare ajutor sufletesc pe care o poti rosti dimineata cand te trezesti, inainte de a te da jos din pat, dar si seara, in soapta, cand copilul este adormit iar cuvintele ii ajung direct in mintea subconstienta.
“Cu multa iubire, Tatal meu Ceresc, te rog, trimite vibratia Ta cea mai inalta de lumina si iubire divina peste mine, peste copilul meu, peste familia mea si peste spatiul in care locuim. Curata-ne toate cele patru corpuri: fizic, mental, emotional si spiritual. Curata-ne emotiile negative, fricile, durerile, neputintele, furia, nerabdarea, neincrederea, indoiala si inlocuieste-le cu multa iubire, bunatate, blandete, rabdare si incredere.
Protejeaza-ne cu lumina si iubire divina si binecuvanteaza-ne in fiecare clipa.
Tine-ne inimile deschise si iubitoare, mintile linistite si cooperante iar corpurile perfect sanatoase.
Trimite-ne ingeri si arhangheli alaturi de noi pe drumul vietii, ca drumul sa ne fie lin si luminos.
Ai grija de copilul meu … (numele) si de noi, parintii lui, si manifesta-Te in mintile noastre, in sufletele si corpurile noastre in fiecare clipa din zi si din noapte.
AMIN !”
Apoi, spune si Tatal Nostru si inchizi momentul tau de rugaciune cu “Multumesc, Doamne, pentru tot si pentru toate. Am incredere deplina in Tine.”.
Astfel, cu inima linistita, sufletul hranit si mintea potolita ca iata, faci inca ceva important pentru a fi un parinte bun, iti traiesti ziua in aceasta stare: de a-ti creste copilul CU AJUTORUL SI GHIDAREA divina. Vei simti o mare diferenta, iar nevoia de a lovi copilul in “acele momente” va disparea incetul cu incetul.
Ai incredere. 🙂
Amin.
Autor: Cristina Niculescu, publisher Sfatulparintilor.ro
Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay