Musaca de cartofi. Cuvântul musaca vine din arabă și înseamnă servit rece. În limba română a ajuns, însă, din limba greacă.
Musaca de cartofi. În versiunea turcească, rețeta de musacaua este pregătită din legume fierte în aburi sau prăjite, vinete, ardei gras, roșie, ceapă, toate amestecate cu carne tocată. Este servită cu sos de iaurt și pilaf de orez. În versiunea originală, arăbească, musacaua este un fel de mâncare servit rece, asemănător cu salata, compus în principal din tomate și vinete, și este servit la începutul mesei, ca antreu.
Varianta grecească a acestui fel de mâncare este versiunea care s-a impus în gastronomie.
Cu toate că are un nume arăbesc, în general este considerată un fel de mâncare de proveniență grecească.
Musaca de cartofi. Tradițional, musacaua este pregătită din straturi de carne tocată (sau mărunțită cu cuțitul) de miel sau orice altă carne roșie, în alternanță cu felii de vânătă prăjită sau cartof, cu felii de tomate și sos alb. Ingredientele se pun într-un vas adânc și larg, se coc în cuptor și produsul, musacaua, se servește bucăți mari, permițând să se observe alternanța straturilor de legume și de carne.
În versiunea sa balcanică, adică în România, Bulgaria, Croația, Muntenegru, Serbia, Macedonia, acest fel de mâncare poate fi gătit și cu cartofi, în loc de vinete. Sunt cunoscute și variante în care stratul de legume este compus din dovlecei, morcovi și cartofi.
Iată cele mai delicioase rețete de musaca de cartofi pentru familia ta.
Musaca de cartofi cu carne: Rețeta #1
Reteta de: paul_a
Ingrediente Musaca de cartofi cu carne
1 kg cartofi
500 gr carne tocată
4 ouă
1 ceapă
condimente
smântână
Mod de preparare Musaca de cartofi cu carne
Se fierb cartofii în coajă, iar separat carnea se călește împreună cu o ceapă tăiată foarte fin. După ce se călește puțin, se condimentează după gust și se lasă puțin să se răcorească, după care se pun 2 ouă întregi, amestecându-se bine. Când cartofii sunt fierți, se curăță de coajă, se taie felii și se așază în tavă cu puțin ulei.
Se va așeza un strat de cartofi, unul de carne tocată și tot așa, iar deasupra va fi un strat de cartofi. Cele 2 ouă rămase se bat împreună cu smântâna și cu sare și se pun deasupra, peste ultimul strat de cartofi.
Poftă bună!
Musaca de cartofi tricoloră: Rețeta #2
Reteta de:CARMENICA
Ingrediente Musaca de cartofi tricoloră
500 g piept de pui fără os
un morcov
4-5 ardei copți
3 fire de ceapă verde
800 g cartofi fierți
100 ml lapte
două linguri smântână
ulei de măsline
două ouă + albuș de ou
pesmet
sare
piper măcinat
un fir de rozmarin
Mod de preparare Musaca de cartofi tricoloră
Morcovul și ceapa verde se curăță de coajă/foi, apoi se spală bine.
Ardeii copți se curăță de coaja coaptă și semințe, se desfac în fâșii.
Într-o crăticioară călim în două linguri de ulei de măsline ceapa tăiată mărunt și morcovul ras fin, adăugăm pieptul de pui dat prin mașina de tocat sau blender și 3 linguri de apă.
Lăsăm să se călească împreună, până se evaporă apa, apoi lăsăm să se răcească, dăm gust cu sare și piper măcinat și adăugăm ouăle bătute.
Cartofii fierți se pasează, se adaugă 3 linguri de ulei de măsline, smântâna, laptele, rozmarin tocat fin și, la sfârșit, albușul de ou bătut spumă.
Se unge o formă de copt potrivită cu ulei de măsline și se tapetează cu pesmet.
Întindem primul strat de carne, apoi deasupra întindem fâșii de ardei copt, apoi se acoperă cu piureul de cartofi.
Coacem circa 30 de minute, până se rumenește frumos deasupra.
După coacere, se răcește câteva minute, apoi se poate porționa și servi.
Poftă bună!
Musaca de cartofi de post: Rețeta #3
Reteta de:iuli64
Ingrediente Musaca de post
cartofi
2 morcovi
2 cepe
legume mexicane
2 căței de usturoi
1 lingură de făină
ulei, sare, piper
Mod de preparare Musaca de post
Se curăță morcovii și ceapa.
Morcovul se dă pe răzătoare, iar ceapa se toacă mărunt.
Punem ceapa, morcovul și legumele mexicane la călit în puțin ulei și condimentăm cu sare și piper.
Nu trebuie călite prea mult, pentru că vor avea timp să se facă cât vor sta în cuptor.
Curățăm cartofii și îi tăiem felii subțiri.
Într-un vas de Jena, uns cu ulei și tapetat cu făină, așezăm jumătate din cantitatea de cartofi tăiați felii și îi condimentăm cu sare și piper.
Peste cartofi așezăm amestecul de morcovi, ceapă și legume, apoi acoperim cu restul de cartofi.
Pisăm usturoiul și îl călim în ulei, apoi adăugăm o lingură de făină, amestecând rapid, și stingem imediat cu 300 ml apă caldă.
Amestecăm până când se formează un sos nu prea gros, dar nici prea subțire, pe care îl condimentăm cu sare și piper, apoi îl turnăm peste musaca.
Dăm musacaua la cuptorul încins până când cartofii sunt moi.
Aproximativ 50 de minute.
Se servește puțin rece, alături de murături.
Poftă bună!
Musaca de cartofi cu carne de curcan: Rețeta #4
Reteta de: anisoara67
Ingrediente Musaca de cartofi cu carne de curcan
1 kg de cartofi
750 g carne tocată de curcan
o ceapă
2 roșii
un ardei gras
sare
piper
o lingură de legume deshidratate fără sare
condimente pentru carne de pasăre
ulei
3 ouă
200 g cașcaval
verdeață (mărar și pătrunjel)
Mod de preparare Musaca de cartofi cu carne de curcan
Se curăță cartofii de coajă, se taie cubulețe și se pun la fiert în apă cu un praf de sare și o linguriță de legume deshidratate fără sare.
Se curăță ceapa și se taie mărunt, ardeiul se taie cubulețe, la fel și roșiile. Se pune un strop de ulei la încins, apoi călim iute ceapa și ardeiul, adăugăm și carnea tocată, iar când scade sucul adăugăm cubulețele de roșii și legumele deshidratate fără sare rămase. Potrivim de sare și piper. Dăm de pe foc și presărăm deasupra verdeața tocată. Dăm la răcit și adăugăm în compoziție un ou bătut.
Se scurg cartofii de apă și apoi se pisează, obținând un piure fin.
Se unge o tavă cu puțin ulei, apoi întindem un strat de piure, jumătate din cantitatea preparată. Deasupra adăugăm și întindem uniform carnea, apoi venim cu al doilea strat de piure. Nivelăm ușor, ungem stratul de cartofi cu cele 2 ouă bătute, radem cașcaval și dăm 20-30 de minute la cuptor, la foc potrivit. Se porționează caldă.
Poftă bună!
Musaca de cartofi cu smântână: Rețeta #5
Reteta de: lorec1
Ingrediente Musaca de cartofi cu smântână
700 g carne de vită
250 g carne de porc
2 legături de verdeață (pătrunjel, mărar)
4 ouă
200 g ulei
200 g ceapă
2,5 kg cartofi
sare și piper după gust
400 g sos tomat
500 g sos de smântână
Mod de preparare Musaca de cartofi cu smântână
Carnea și ceapa se trec prin mașina de tocat. Compoziția rezultată se condimentează, se înăbușă în ulei până scade, se răcește și apoi se trece din nou prin mașina de tocat.
La pasta rezultată se adaugă ouăle bătute spumă, verdeața tăiată mărunt și se amestecă până când compoziția devine omogenă.
Cartofii se prăjesc în ulei sau se înăbușă într-o tavă unsă cu grăsime. Se așază un strat de cartofi și jumătate din cantitatea de sos de smântână, care se întinde uniform, apoi stratul de carne și restul de cartofi cu sosul de smântână.
Se introduce tava la cuptor pentru gratinat, timp de circa 30 de minute.
Când este gata rumenită, se scoate din cuptor, se porționează și se servește cu sos tomat pus deasupra.
Poftă bună!
Musaca de cartofi de post, ca la mănăstire: Rețeta #6
Ingrediente Musaca de cartofi de post, ca la mănăstire
7-8 cartofi mai mari
3-4 morcovi mari
2-3 cepe
400 g ciuperci albe de cultură
o linguriță de amidon
sare, ulei pentru prăjit
două roșii
o legătură mică de pătrunjel verde
Mod de preparare Musaca de cartofi de post, ca la mănăstire
Cartofii se taie în rondele groase de jumătate de centimetru, se prăjesc în ulei, după care se scot pe un șervet absorbant și se lasă la scurs.
Morcovii, tăiați rondele, ceapa, tăiată fideluță, și ciupercile, tăiate în felii mai mari, se călesc la rândul lor, lăsându-le până scade zeama suficient. La sfârșit se pune sare după gust și o linguriță de amidon pentru a lega compoziția.
Într-un vas termorezistent, de preferat într-un vas de lut, pentru că preparatul capătă un gust mai bun, se pune un strat de cartofi, unul de umplutură și iarăși un strat de cartofi. Deasupra se așază frumos felii groase de roșii și pătrunjel tocat mărunt. Cine dorește poate stropi musacaua cu suc de roșii preparat în casă.
Se dă la cuptor pentru 10-15 minute, cât să se rumenească. Se servește caldă sau rece.
Poftă bună!
Musaca de cartofi cu carne de vită: Rețeta #7
Reteta de: ChelaruE
Ingrediente Musaca de cartofi cu carne de vită
– 1 kg carne tocată (vită + porc)
– 1,5-2 kg cartofi
– 1 kg ceapă albă
– 4 buc. morcovi
– 1 litru suc de roșii
– 6 buc. ouă
– 500 ml ulei de floarea-soarelui
– 1 buc. lămâie
– 1 legătură de pătrunjel verde
– 1 lingură de sare
– 1 lingură de condimente pentru carne tocată
– 1 vârf de cuțit de piper
Mod de preparare Musaca de cartofi cu carne de vită
Cartofii se curăță și se taie în felii de 5 mm grosime, după care se rumenesc puțin în tigaie. Apoi curățăm ceapa și morcovul. Ceapa se taie mărunt și se pune la călit, după care adăugăm morcovul dat prin răzătoare. Când acestea sunt călite, adăugăm sucul de roșii, puțin pătrunjel verde tocat mărunt, sare și piper. Când sosul este gata, se lasă să se răcească.
Carnea tocată se amestecă cu 2 ouă, bătute în prealabil, pătrunjel tocat, sare, piper și condimente pentru carnea tocată.
Toate cantitățile menționate mai sus ajung pentru 2 tăvi lungi, de tipul celor pentru pâine.
În tava în care am pus hârtie de copt așezăm un rând de cartofi, un rând de carne, un rând de sos, apoi încă o tură de cartofi, carne și sos, iar deasupra terminăm din nou cu un strat de cartofi. Peste aceștia adăugăm 2 ouă bătute bine. Ornăm cu felii de lămâie și pătrunjel. La fel procedăm și cu cea de-a doua tavă. Dăm tăvile la cuptor pentru aproximativ o oră și 15 minute, la 180 de grade, în cuptorul preîncălzit.
Se poate servi caldă sau rece, în funcție de preferința fiecăruia.
Poftă bună!
Musaca de cartofi cu piept de pui: Rețeta #8
Reteta de: dannai
Ingrediente Musaca de cartofi cu piept de pui
– 300 g carne tocată din piept de pui
– 1 roșie
– 500 g cartofi
– 1 dovlecel
– 2 cepe
– bulion
– 200 g morcov
– sare
– 1/2 ceșcuță de ulei
Mod de preparare Musaca de cartofi cu piept de pui
Cartofii și morcovii se pun la fiert circa 10 minute. Separat, într-o tigaie de teflon, se călesc pe rând carnea, două treimi din cantitatea de ceapă, dovlecelul și feliile de roșii.
Ungem un vas de Jena cu jumătate de ceșcuță de ulei, peste care așezăm un strat de cartofi, apoi ceapă, dovlecel, morcov, carne și bulion. Punem și restul de cartofi, apoi roșiile, ceapa rămasă și restul de bulion.
Se lasă la cuptor circa o oră. Se servește caldă.
Poftă bună!
Musaca de cartofi cu carne de pui: Rețeta #9
Reteta de: cristina123
Ingrediente Musaca de cartofi cu carne de pui
1 kg cartofi
2 bucăți piept de pui
5 cepe
3 roșii
2 linguri pastă de tomate
2 ouă
1 iaurt (150 g)
pătrunjel
ulei
Mod de preparare Musaca de cartofi cu carne de pui
Se taie cartofii rondele și se prăjesc, se toacă pieptul de pui și se călește puțin împreună cu ceapa, apoi se condimentează după preferință. Se așază într-o tavă un strat de cartofi, se toarnă compoziția de carne, iar deasupra se mai așază un strat de cartofi. Se taie roșiile rondele și se așază deasupra. Pasta de tomate se dizolvă într-o cană cu apă și se toarnă peste musaca.
Se bagă la cuptor, iar cu 10 minute înainte să scoatem musacaua se bat cele 2 ouă cu iaurtul și se toarnă deasupra. La sfârșit se presară pătrunjel verde.
Poftă bună!
Musaca de cartofi ca la bunica: Rețeta #10
Reteta de: mysweetdream
Ingrediente Musaca de cartofi ca la bunica
– 7 cartofi medii
– 1 kg carne tocată amestec (porc cu vită)
– 1 morcov mediu
– 3 linguri smântână dulce
– 1 ou
– 30 grame unt
– 3 roșii
– 2 cepe mari
– 2 linguri bulion
– sare
– piper
– foi de dafin, nucșoară după gust, ienibahar după gust
Pentru sos:
– 2 linguri smântână dulce
– 50 g cașcaval
– 150 ml lapte
Mod de preparare Musaca de cartofi ca la bunica
Luați 7 cartofi de mărime medie, pe care îi spălați și îi puneți la fiert în coajă, cu puțină sare. Lăsați cartofii să fiarbă până când puteți înfige cu ușurință o scobitoare în ei. Opriți apoi focul și lăsați-i puțin să se răcească. Tăiați cubulețe ceapa și un morcov. Dați prin răzătoarea mare un cartof. Într-o tigaie mai încăpătoare, puneți untul la topit și adăugați ceapa tocată. Lăsați să se călească ușor, până când ceapa începe să se rumenească.
Într-un bol amestecați carnea tocată cu morcovul tăiat și cartoful dat prin răzătoare. Adăugați apoi amestecul în tigaie, peste ceapa călită.
Lăsați totul la foc mediu și amestecați pentru a omogeniza compoziția. Amestecați continuu, pentru a nu se lipi. După aproximativ 15 minute, adăugați foile de dafin, sarea, piperul, nucșoara, ienibaharul și bulionul. Amestecați, puneți capacul și lăsați încă aproximativ 20 de minute, pentru ca bucățile de carne să se pătrundă bine. Între timp, curățați cartofii de coajă. Tăiați cartofii felii și așezați-i pe fundul unei tăvi care a fost unsă în prealabil cu puțin ulei sau cu unt.
Așezați-i astfel încât să creeze un strat uniform, peste care veți pune carnea. După ce timpul de preparare a compoziției de carne tocată s-a scurs, stingeți focul și adăugați deasupra 2 linguri de smântână dulce și un ou crud, amestecând continuu. După ce ați așezat feliile de cartof fiert în tavă, adăugați deasupra carnea tocată și uniformizați.
Deasupra adăugați un alt strat de felii de cartof. Preparați separat un sos alcătuit din cașcaval dat prin răzătoare, amestecat cu 2 linguri de smântână și un pahar de lapte.
Așezați deasupra stratului de cartofi 3 roșii tăiate felii. Turnați deasupra sosul de cașcaval și lapte. Încingeți cuptorul. Introduceți tava la cuptor pentru aproximativ 40-45 de minute.
Poftă bună!
Musaca de cartofi: Rețeta #11
Reteta de: Laly
Ingrediente Musaca de cartofi
– 1 kg cartofi
– 800 g carne
– 2 cepe potrivite
– 200 ml suc de roșii
– 1 ou
– 1 lingură de unt
– sare, piper
– pătrunjel verde
Mod de preparare Musaca de cartofi
Punem cartofii la fiert în coajă, după ce i-am spălat bine. Între timp, pregătim umplutura: tocăm ceapa mărunt și o punem la călit în două linguri de ulei.
Când a devenit sticloasă, adăugăm carnea tocată și lăsăm la foc domol până scade bine. Se potrivește cu sare și piper după gust. După ce s-a călit bine, carnea se dă deoparte și se lasă puțin la răcit, apoi se adaugă un ou bătut și pătrunjelul tocat.
Cartofii se curăță și se dau prin mașina de tocat. Piureul rezultat se amestecă cu untul și un praf de sare.
Într-un vas termorezistent uns cu unt se pune un strat de cartofi, umplutura și apoi restul de cartofi. Se toarnă deasupra sosul de roșii și se dă la cuptor, la foc mic. Se scoate când devine ușor rumenă la suprafață.
Poftă bună!
Musaca de cartofi cu carne de porc: Rețeta #12
Reteta de: Doldoran Corina
Ingrediente Musaca de cartofi cu carne de porc
– 500 g carne tocată (porc sau vită)
– 1 kg cartofi
– 250 g bulion
– pătrunjel verde
– 3 cepe
– 200 g smântână
– ulei
– piper și sare, după gust
– 2 ouă
– cașcaval
Mod de preparare Musaca de cartofi cu carne
Cartofii se fierb în coajă circa 10 minute. Se călește ceapa în puțin ulei, se adaugă carnea și se călește bine. Se adaugă și bulionul, apoi sare și piper, și se lasă să se răcească. Se adaugă verdeața tocată și condimentele.
Se ia un vas termorezistent și se așază alternativ cartofii și carnea, iar deasupra se pune un strat format din ouăle bătute și smântână. Musacaua va sta în cuptor aproximativ 30 de minute, timp în care se va rumeni frumos.
Când este gata, se presară cașcavalul ras și pătrunjel verde.
Se poate servi cu castraveți murați.
Poftă bună!
Musaca de cartofi cu carne tocată: Rețeta #13
Reteta de: Adi84
Ingrediente Musaca de cartofi cu carne tocată
3 cartofi mari
500 g carne tocată
1 bucată ceapă
1 morcov
3 linguri bulion
sare și piper, după gust
ulei pentru prăjit
Mod de preparare Musaca de cartofi cu carne tocată
Spălăm cartofii și îi punem la fiert în coajă. Când sunt gata, îi curățăm de coajă, apoi îi tăiem felii.
Carnea tocată o prăjim în tigaie cu puțin ulei, adăugăm ceapa curățată și tocată mărunt, morcovul ras, sare, piper și bulionul. Amestecăm continuu.
Când compoziția este gata, formăm musacaua. Punem un strat de cartofi, un strat de carne și încă un strat de cartofi, până terminăm carnea și cartofii.
Introducem la cuptor și lăsăm până se rumenește.
Poftă bună!
Musaca de cartofi cu carne: Rețeta #14
Reteta de: lyana85201
Ingrediente Musaca de cartofi cu carne
1 kg cartofi
500 g carne tocată
2 cepe
100 g cașcaval
2 căței de usturoi
100 g pastă de tomate (suc de roșii)
un dovlecel
un morcov
100 g smântână
3 ouă
pătrunjel
piper, vegeta
ulei pentru prăjit
apă
Mod de preparare Musaca de cartofi cu carne
Se fierb cartofii în coajă, după care se curăță și se taie rondele.
Într-o tigaie punem uleiul și ceapa tăiată cubulețe. O lăsăm să se prăjească foarte puțin, adăugăm carnea tocată și puțină apă. Cantitatea de apă diferă în funcție de grăsimea din carnea tocată. Se lasă aproximativ 20 de minute.
Se adaugă sucul de roșii, usturoiul mărunțit, pătrunjelul, vegeta și piperul. Se lasă să fiarbă până când scade compoziția.
Într-o cratiță se așază un strat de cartofi, apoi amestecul de carne și un alt strat de cartofi, iar deasupra se rade cașcaval și se pun dovlecelul și morcovul tăiate rondele.
Se introduce la cuptor circa 40 de minute, după care se adaugă ouăle bătute și smântâna deasupra. Se mai lasă aproximativ 15 minute și este gata.
Poftă bună!
Musaca de cartofi cu cimbru și sos de roșii: Rețeta #15
Reteta de: liliandrei
Ingrediente Musaca de cartofi cu cimbru și sos de roșii
4-5 cartofi mari
250 g carne tocată amestec
cimbru, sare, piper
250 ml sos de roșii
1 ceapă
Mod de preparare Musaca de cartofi cu cimbru și sos de roșii
Cartofii se curăță, se spală, apoi se taie în felii cât mai subțiri și se pun la prăjit atât cât să se înmoaie.
Ceapa se curăță, se spală și se toacă mărunt. Împreună cu carnea și condimentele, se pune la călit fără ulei, deoarece este suficientă grăsimea cărnii.
Într-o tavă se pune un strat de cartofi, apoi carnea și încă un strat de cartofi, astfel încât carnea să fie între două straturi de cartofi. Se toarnă peste ele sucul de roșii și se dă tava la cuptor.
După 30-40 de minute ar trebui să fie gata. Atunci se scoate și se presară parmezan sau cașcaval.
Poftă bună!
