„Urăsc școala” poate suna, la prima vedere, ca o reacție obișnuită după o zi grea, un test dificil sau un conflict cu un coleg. Uneori chiar asta este. Dar atunci când copilul repetă frecvent că nu vrea să meargă la școală, plânge dimineața, acuză dureri de burtă sau de cap ori încearcă să plece mai devreme de la cursuri, specialiștii recomandă părinților să privească dincolo de cuvinte.
Refuzul școlar nu este considerat un diagnostic psihiatric în sine. El descrie mai degrabă un tipar în care anxietatea sau suferința emoțională fac foarte dificilă participarea regulată la școală. Copilul poate chiar să își dorească să meargă, dar teama devine atât de puternică încât intrarea în școală sau rămânerea acolo pare imposibilă. Dr. Joseph Austerman, psihiatru pentru copii la Cleveland Clinic, rezumă foarte clar diferența dintre opoziția obișnuită și o problemă reală: „Refuzul școlar nu ține de lene sau sfidare. Este vorba despre nesiguranță și anxietate copleșitoare.”
„Urăsc școala” poate însemna „mi-e frică”
Anxietatea este una dintre cele mai frecvente explicații pentru evitarea școlii. Copilul poate fi speriat de un test, de o prezentare, de separarea de părinte sau de o situație socială dificilă. În unele cazuri, anxietatea apare sub forma simptomelor fizice: dureri de cap, dureri abdominale, greață sau amețeală. American Academy of Pediatrics atrage atenția că aceste simptome pot apărea mai ales în zilele de școală și pot lipsi în weekend. Psihologul clinician Rachel Busman, PsyD, ABPP, de la Child Mind Institute, explică faptul că refuzul școlar este diferit de simpla dorință de a chiuli. Intensitatea anxietății, durata evitării, rezistența copilului și impactul asupra vieții de familie sunt elementele importante care diferențiază cele două situații.
Psiholog Monica Bolocan: Semnele fricii de scoala la copii. Afla cand trebuie sa te ingrijorezi
Poate exista o problemă concretă la școală
Uneori, copilul nu respinge școala în ansamblu. Poate încerca să evite ceva foarte precis. Sursele medicale și psihologice consultate enumeră printre cauzele posibile bullyingul, conflictele cu colegii, teama de a nu fi acceptat, dificultățile academice, presiunea notelor, problemele cu un profesor sau teama de anumite situații de la școală. La copiii mai mari și la adolescenți trebuie luate în calcul și depresia ori alte probleme de sănătate mintală.
De aceea, Rachel Busman recomandă părinților să nu înceapă imediat interogatoriul cu întrebări precum „Cine te hărțuiește?”, ci să fie atenți la ceea ce apare firesc în conversațiile zilnice despre profesori, teme și colegi. Dacă un copil menționează că s-a întâmplat ceva important, recomandarea ei este ca părintele să se oprească din ceea ce face și să asculte fără să judece.
„Urăsc școala” poate ascunde și o dificultate de învățare
Un copil care se simte constant depășit de cerințele școlare poate începe să evite tocmai locul în care se simte neputincios. Child Mind Institute descrie cazul unui copil considerat inițial anxios sau opoziționist, dar care, în urma evaluării, s-a dovedit că avea dislexie. Neuropsihologul Angela Dewey, PhD, explică: „Nu era sfidătoare — era copleșită de sarcinile de citire și scriere.” American Academy of Child and Adolescent Psychiatry arată că, în unele cazuri, în spatele refuzului școlar pot exista dificultăți de învățare nediagnosticate, ADHD, autism sau alte probleme care fac mediul școlar mult mai greu de gestionat.
Bullyingul nu trebuie exclus
Bullyingul și cyberbullyingul sunt menționate în mod repetat de organizațiile medicale ca posibile cauze ale evitării școlii. Copilul poate începe să se teamă de pauze, de drumul spre școală, de anumite ore sau de întâlnirea cu o anumită persoană. Psihologul clinician Kimberly Alexander, PsyD, recomandă ca, atunci când există suspiciunea de bullying, primul pas să fie construirea unei comunicări în care copilul simte că poate vorbi fără ca părintele să sară imediat să rezolve problema în locul lui. Cu cât părintele înțelege mai bine ce se întâmplă, cu atât poate decide mai corect când și cum este necesară intervenția unui adult.
Durerile de burtă și de cap nu înseamnă neapărat că „se preface”
Un copil care spune dimineața că îl doare burta, capul sau că îi este greață trebuie evaluat medical atunci când simptomele o cer. Dar, dacă nu este identificată o cauză fizică, specialiștii atrag atenția că anxietatea poate produce simptome corporale reale. Dr. Ellen Rome, pediatru la Cleveland Clinic, explică: „Emoțiile puternice, precum anxietatea și frica, pot provoca simptome fizice foarte reale.” De aceea, recomandarea este ca părinții să nu presupună automat nici că este bolnav, nici că inventează simptomele. Primul pas poate fi evaluarea de către medicul copilului, urmată, dacă este necesar, de analiza cauzelor emoționale.
Nu rata nici: Pas cu pas cum sa iti ajuti copilul sa depaseasca o frica
Prima soluție: află ce se află în spatele refuzului
Dr. Austerman spune că primul pas este identificarea factorului care declanșează anxietatea: „Dacă nu știi de unde vin grijile, nu le poți desface și gestiona.” În locul unei întrebări generale precum „Cum a fost la școală?”, Cleveland Clinic recomandă întrebări mai concrete: care a fost cea mai grea parte a zilei, cu cine a stat copilul în bancă sau cum a mers un test despre care fusese îngrijorat. Astfel de întrebări pot face mai ușoară identificarea problemei reale.
Părintele și școala trebuie să lucreze împreună
Atunci când problema persistă, recomandarea specialiștilor nu este ca părintele să încerce să rezolve singur situația. Profesorii, consilierul școlar și conducerea școlii pot oferi informații importante despre ceea ce se întâmplă în timpul orelor și al pauzelor.
Dr. Ellen Rome recomandă părinților: „Spuneți ce vedeți acasă, întrebați ce observă ei la școală și lucrați împreună la strategii.” AACAP subliniază, de asemenea, că tratamentul are cele mai bune rezultate atunci când familia, școala și terapeutul lucrează împreună.
Evitarea prelungită poate face întoarcerea mai dificilă
Atât Child Mind Institute, cât și American Academy of Pediatrics avertizează că perioadele lungi petrecute acasă pot consolida evitarea. Cu cât copilul lipsește mai mult, cu atât revenirea în rutina școlară poate deveni mai grea. În cazurile severe, revenirea poate fi făcută treptat și cu sprijin profesionist. Un copil poate începe prin apropierea de școală, apoi prin participarea la una sau două ore și, în cele din urmă, prin revenirea la program complet. Terapia cognitiv-comportamentală și expunerea graduală sunt printre intervențiile folosite pentru refuzul școlar asociat anxietății.
Te mai poate interesa si: Cum sa iti ajuti copilul care are frici si fobii
Când trebuie cerut ajutorul unui specialist
O nemulțumire ocazională față de școală este comună. Situația devine însă diferită atunci când copilul refuză constant să meargă, lipsește repetat, pleacă devreme, petrece mult timp la cabinetul medical al școlii sau are anxietate și simptome fizice persistente. Child Mind Institute recomandă evaluarea completă atunci când refuzul școlar devine serios, pentru că acesta poate apărea împreună cu anxietatea de separare, anxietatea socială, depresia sau tulburarea de panică. AACAP recomandă, la rândul său, ajutor profesionist atunci când problema persistă, evaluarea trebuind să includă copilul, familia, informații de la școală și verificarea eventualelor cauze medicale sau psihologice.
Mesajul important pentru părinte este că expresia „urăsc școala” nu trebuie nici dramatizată automat, nici respinsă ca simplu moft. Dacă se repetă și este însoțită de suferință, absențe sau simptome fizice, specialiștii recomandă să fie căutată cauza concretă și să se intervină cât mai devreme.
Surse
- American Academy of Child and Adolescent Psychiatry (AACAP)
- American Academy of Pediatrics / HealthyChildren.org
- Child Mind Institute
- Cleveland Clinic
Notă: Informațiile din acest articol au caracter general și nu înlocuiesc evaluarea individuală realizată de pediatru, psiholog sau psihiatru pentru copii.
ID 164324687 | Child © Robert Kneschke | Dreamstime.com