Unul din momentele delicate si grele pentru un parinte este acela cand constientizeaza ca nevoile, cerintele si asteptarile copilului lor, din punct de vedere emotional, mental, sufletesc, sunt sensibil diferite de ce ofera el, parintele.
Deseori, noi, parintii, suntem cu mult mai preocupati sa ii formam si “dresam” dupa regulile sociale general acceptate – ceea ce noi, adultii, numim educatie – iar acest proces ne consuma foarte mult timp si energie, nelasandu-ne mereu suficienta forta de a discuta, a afla si a si hrani nevoile emotionale si spirituale ale copiilor nostri.
Si ajungem sa traim dileme, framantari, neputinte. Asta in cazul in care ne dam seama la timp ce se petrece in mintea si inima lor.
“Stai cuminte!”, “Hai mai repede!”, “Nu pune mana!”, “Nu sta la soare!”, “Vino la soare!”, “Iesi din apa!”, “Nu bea apa rece!”, “Vezi sa nu te murdaresti!”, “Uite in ce hal te-ai murdarit!”, “Taci din gura!”, “Cere-ti iertare!”, “Spune multumesc!”, “Nu fi obraznic!”, “Nu alerga!”, “Nu bea apa rece!”, “Ai grija sa nu transpiri!”, “Nu cumva sa cazi!”, “Vai, nu esti niciodata atent!”, “Esti prea mic!”, “De acum esti mare…”, “Du-te la culcare!”, “Scoala-te, ai sa intarzii!”, “Am treaba, joaca-te si singur!”, “Ia ceva pe tine!”, etc., etc.
“Te iubesc!”, “Esti frumusel”, “Suntem fericiti ca esti copilul nostru”, “Esti suparat?”, “Iti e teama?”, “Esti asa cuminte…!”, “Am incredere in tine”, “Ce te doare?”, “Eu te ascult. Poti sa imi spui tot ce vrei”, “De ce iti e frica?”, “Nu-i nimic, sunt aici pentru tine”, “Invata sa crezi in tine si sa te iubesti pe tine insuti”, etc.
Nimeni nu e perfect, nici noi ca parinti, nici ei ca si copii, viitori adulti. Important insa e ajungem sa ne cunoastem bine unii pe altii si sa ne intelegem reciproc. Iar noi, parintii, sa reusim sa gasim echilibrul intre cuvintele necesare educatiei si cele necesare sufletului copilului nostru.
Citeste continuarea aici.
Cuvinte cheie: crestere copii, educatie copii, fericire copii