Nu e părinte care să nu se confrunte cu această problemă în educaţia copiilor lor. Recunoaşteţi descrierea: voce nazală, scâncete prelungite, gesturi dramatice, plâns fals. Mamii/tatiiii, te rooog, vreaaauu la deseenneeeee! Nu vreeeeau la culcaaaareeeee! Vreaaaau maşinuţaaaaa! Şi exemplele pot continua. Totul pentru a impresiona cât mai mult posibil.
Acest comportament apare, de regulă, în jurul vârstei de 3 ani şi se manifestă după o criză de tantrum, când copilul vede că nu a avut “succes”. Şi cu cât vocabularul este mai dezvoltat, cu atât copilul se va folosi mai bine de el.
Ca şi în cazul crizelor de tantrum, acest comportament “plângăcios” şi tânguitor are la bază o frustrare. Chiar dacă reuşeşte să se controleze şi să nu se arunce pe jos, copilul încă nu reuşeşte să formuleze o cerere logică. Şi pentru că nu ştiu să jongleze cu cuvintele, copilul recurge la ceea ce ştia el că are succes încă de când era bebeluş: plânsul. Ştim cu toţii că atunci când le este foame, sete, când sunt obosiţi sau agitaţi, bebeluşii plâng. Acesta este semnalul lor de alarmă, modul lor de a le comunica părinţilor că nu sunt în regulă. Iar această tactică este adoptată şi când sunt mai mari, pentru a capta atenţia totală a părinţilor.
Citeste continuarea aici.
Cuvinte cheie: copil plângăcios, crestere copii, educatie copii