Sfatulparintilor.ro

Psiholog Monica Bolocan: Semnele fricii de scoala la copii. Afla cand trebuie sa te ingrijorezi

Semnele fricii de scoala la copii

Nu de putine ori, mai ales in primii ani, copiii ne dau de inteles ca ceva nu este in regula in relatia dintre ei si scoala. Desi un anumit nivel de stres este normal mai ales in perioada de adaptare a copilului la noul mod de viata, pot exista si situatii in care parintii ar trebui sa se ingrijoreze.

Intrucat cauzele aparitiei acestei stari emotionale sunt multiple, este necesara o intelegere corecta atat a capacitatii copilului de a face fata provocarilor de zi cu zi de la scoala cat si a modului in care parintii se raporteaza la performantele copilului. Frecvent, sursa fricilor copilului se afla chiar la scoala, in relatia cu colegii sau chiar cu cadrele didactice. Indiferent de cauze, anxietatea scolara este o problema care trebuie inteleasa si abordata la timp pentru a nu produce efecte pe termen lung asupra echilibrului emotional al copilului si, implicit, asupra performantei lui scolare.

Care sunt cele mai frecvente comportamente care iti pot arata ca frica de scoala iti afecteaza copilul:

  1. Probleme cu somnul si modificarea poftei de mancare pe masura ce se apropie inceperea cursurilor (la inceput de an sau dupa vacante). Aceste modificari sunt relevante numai daca sunt insotite si de alte comportamente, ca cele descrise in continuare.
  2. Acuze frecvente de dureri (de cap, de burta), sau chiar stari de voma, de obicei seara la culcare sau dimineata, inainte de a pleca la scoala. Daca nu sunt explicate de o problema medicala, aceste acuze sunt un semn clar al unei stari de anxietate crescuta.
  3. Refuzul de a vorbi despre ce se intampla la scoala, in ciuda insistentelor parintilor. Adesea, copilul se comporta ca si cum cineva i-ar sterge cu buretele amintirile de cu cateva ore inainte. De multe ori, copilul uita frecvent ce lectii are de facut, sau isi rataceste lucrurile de scoala. Este, practic, un mecanism de aparare la care copilul apeleaza, adesea inconstient, pentru a se proteja emotional.
  4. In alte cazuri, copilul este excesiv de preocupat de pregatirea pentru scoala: verifica de multe ori daca si-a pus toate caietele, intreaba in mod repetat daca totul este in ordine sau repeta indicatiile si regulile pe care le are de urmat, pentru a fi sigur ca nu greseste. Macinat fiind de o frica interioara intensa, copilul are nevoie sa stie ca totul este predictibil si sub control.
  5. Copilul se comporta total diferit la scoala decat acasa. Spre exemplu, parintele poate afla cu surprindere, discutand cu invatatoarea, ca, la scoala, copilul sta mai mult in banca in pauze si socializeaza foarte putin, sau evita sa ridice manuta in timpul orelor, desi acasa este vorbaret si sociabil. Sau, dimpotriva, copilul devine acasa extrem de nervos si de iritabil, in timp ce la scoala are un comportament exemplar.
  6. Copilul plange adesea si afirma deschis ca nu vrea sa mai mearga la scoala. Acest comportament nu se manifesta intotdeauna, foarte multi copii ferindu-se – de rusine sau frica – sa isi arate ingrijorarile legate de scoala.
  7. Performanta scolara a copilului poate varia intr-un mod inexplicabil, de la foarte bine la foarte slab, in perioade scurte de timp.

Te mai poate interesa si: Cum sa iti ajuti copilul care are frici si fobii

Este important de stiut ca anxietatea scolara nu afecteaza intotdeauna rezultatele la invatatura si de aceea poate ramane mult timp nedepistata.

Dimpotriva, sunt copii care, desi macinati interior de o frica intensa, au rezultate excelente la scoala, obtinute insa cu costuri emotionale enorme (este cazul copiilor perfectionisti). Performanta scolara scazuta poate avea o multitudine de alte cauze si de aceea trebuie analizata cu foarta multa atentie inainte de a ajunge la concluzia ca este doar o consecinta a fricilor copilului legate de scoala.

Nu rata nici: Pas cu pas cum sa iti ajuti copilul sa depaseasca o frica

Autor: Monica Bolocan

Psiholog clinician si educational, practician acreditat TRIPLE P (Positive Parenting Program)

0740.204.020

www.psiholog-copii.ro

credit foto: Pixabay.com

Exit mobile version