Ultimele

Sex in timpul sarcinii. 4 beneficii ale orgasmului

Relatii & Cuplu » Sfaturi sex » Sex in timpul sarcinii. 4 beneficii ale orgasmului
Sex in timpul sarcinii

Vesti bune pentru viitoarele mamici. Potrivit parents.com, orgasmul este excelent in cazul femeilor insarcinate. De fapt, climaxul in cazul gravidelor are o multime de beneficii.

Sa faci sex in timpul sarcinii „este un lucru bun pentru corpul tau, pentru imaginea de sine, pentru ritmul cardiac si pentru relatia cu sotul tau. De fapt, orgasmul iti va aduce beneficii in plus comparativ cu perioada in care nu erai insarcinata”, sustine Lou Paget in Hot Mamas, volum care a devenit rapid best seller in America.

Frica si miturile pot face ca femeila sa ezite sa faca ceva care ar conduce la climax, insa daca ginecologul te asigura ca sarcina ta decurge in mod normal nu exista niciun motiv pentru care n-ar trebui sa faci dragoste. De fapt iata 4 motive pentru care ar trebui sa experimentezi un orgasm cand esti gravida.

1. Orgasmul ar putea fi mult mai intens

„Stiu multe femei care si-ar dori sa aiba un orgasm asemanator cu cel experimentat in timpul sarcinii”, spune Paget. Nenumarate femei au experimentat, in acea perioada, pentru prima oara in viata lor orgasmul multiplu. Chiar daca nu vei avea o atfel de experienta, climaxul este mai intens ca niciodata datorita faptului ca organele genitale sunt puternic vascularizate atunci (iar sangele si oxigenul maresc orgasmele).

Citeste si: Sex in timpul sarcinii. Cele mai jenante momente

2. Esti in starea emotionala potrivita

Un studiu publicat in The Journal of Sexual Medicine arata ca 40% dintre femeile insarcinate au marturisit ca au simtit nevoia sa faca mai mult sex decat inainte de gravidie. Oamenii de stiinta considera ca nivelul ridicat de progesteron si estrogen (si tostesteron din trimestrul al doilea) au crescut dorinta sexuala a femeilor. In aceasta perioada sanii devin mai mari si sfarcurile mai sensibile, circulatia sangelui este mai mare catre zona pelviana, iar lubrifierea naturala este mai buna. In plus, noile forme ale corpului le-ar putea face pe femei sa se simta mai sexy si, nu in ultimul rand, nu trebuie sa-si mai faca griji in legatura cu o eventuala sarcina nedorita.

3. Orgasmul reduce stresul

„Orgasmul te scapa de stres” sustine Ari Brown, medic pediatru. Studiile au aratat ca sexul reduce tensiunea arteriala, facandu-te sa te simti mai calma si poate chiar scadea riscul de a te confrunta cu un atac de cord. In plus, sexul este relaxant si te ajuta sa dormi mai usor.

Nu rata nici: Sexul dupa sarcina: Cum iti afecteaza nasterea viata intima?

4. Mentine pasiunea in relatia de cuplu

„Din punct de vedere al casniciei, este intotdeauna bine sa te conectezi cu partenerul tau intr-una dintre cele mai intime cai posibile”, sustine Dr. Brown. Sexul nu doar ca lasa impresia de normalitate, intr-o perioada destul de tumultoasa a vietii de cuplu, insa chiar va apropie mai mult datorita eliberarii de oxitocina, un hormon care favorizeaza intarirea legaturii dintre voi. Studiile au aratat ca oxitocina creste atasamentul emotional si ii face pe oameni sa para mai simpatici si de incredere – ceea ce are ca efect intarirea relatiei de cuplu.

Imagine de Astrid Pereira de la Pixabay

Data articol: 29 mai 2024