Și așa ajungem la a treia temere – viața mea se va schimba. O temere fondată dacă, de pildă, înainte de căsătorie nu locuiam împreună. Dacă fiecare dintre noi aveam apartamentul nostru și relația presupunea un aranjament stil „la mine sau la tine”, atunci după căsătorie partenerii de cuplu vor avea nevoie să se adapteze permanenței coabitării. De la faptul că nu mă mai pot retrage pe terenul meu dacă avem vreun conflict, până la negocierea regulilor de administrare ale traiului în comun. Astfel, hainele împrăștiate în toată casa (pe vremea când era doar a mea) ar putea fi mai puțin tolerate în casa noastră comună. La fel ca și repatriatul de la bere cu prietenii la ore mici care pot deveni mai vizibile și, respectiv mai puțin încurajate odată ce punctul terminus e dormitorul comun. Dacă pe lângă acestea mai adăugăm și potențiala venire pe lume a unui copil (vezi principiul „e vremea să mă așez la casa mea și să am o familie” sau în varianta feminină „îmi ticăie ceasul biologic”) atunci temerile sunt cu atât mai intense și mai fundamentate.
Ajungem la ultima temere aceea a deciziei corecte. Altfel spus, de unde știu eu că partenerul (sau partenera mea) reprezintă cea mai bună alegere? Ei bine, nu știu. Și nu pentru că avem vreo problemă cu alegerile, ci pentru că avem una cu multitudinea posibilităților. Bunicii mei au avut posibilitatea să cunoască cât de cât probabil ceva de ordinul a 150 de oameni. Asta dacă punem și starurile preferate de cinema pe listă. Așa că le-a fost cu mult mai simplu să se uite unul la celălalt și să decidă că au luat decizia corectă. Noi avem astăzi o expunere mult mai mare și deci (cel puțin în teorie) o probabilitate cu mult mai mare ca cineva mai bun să apară pe firmament. Nu ajută nici faptul că așteptările relaționale au devenit mai abstracte (suport emoțional, stimulare intelectuală, suport în carieră) și nici că suntem mai deschiși către divorț și deci mai puțin înclinați să ne negociem așteptările.
În concluzie, atunci când vine vorba de căsătorie devine important să înțelegem că lucrurile au evoluat. De la „e un adevăr universal valabil că un bărbat singur, aflat în posesia unei averi decente, trebuie că-și dorește o nevastă” (Jane Austen) la „când vreau să mă mărit, chiar vreau să fiu măritată” (Audrey Hepburn).
Autor: psiholog Miruna Stănculescu
foto: stockfreeimages.com
Citeste continuarea: 1 2
