Tiroida este glanda raspunzatoare de producerea hormonilor tiroidieni al caror principal rol este acela de reglare a metabolismului. Un metabolism dereglat poate duce la ingrasare sau, dimpotriva, la slabire semnificativa, la caderea parului, la frisoane, ameteli sau apatie. Pe langa tratamentul prescris de medicul endocrinolog, este recomandat sa consumi si anumite ceaiuri pentru glanda tiroida care regleaza functia tiroidiana.
Hipotiroidia si hipertiroidia sunt cele mai intalnite afectiuni ale acestei glande.
Consumul regulat de ceaiuri pentru glanda tiroida poate imbunatati functionarea acesteia, ameliorand simptomele unor afectiuni precum cele mentionate anterior. Ceaiurile au rolul de a regla productia de hormoni tiroidieni si de a calma procesele inflamatorii de la nivelul tiroidei.
Totusi, in pofida beneficiilor evidente ale acestora, evita sa ti le administrezi inainte de a cere sfatul medicului curant.
Citeste si: Ceai de ceapa cu nuci. Cele mai bune ceaiuri pentru tuse!
Ceaiuri pentru glanda tiroida in hipofunctia tiroidiana
Ienuparul, cretisoara, coada-calului, salvia, dragaica, galbenelele, traista ciobanului, ciubotica cucului, tataneasa, trifoiul rosu, urzica sunt doar cateva dintre plantele benefice in hipotiroidie.
Ienuparul se administreaza in cure de cate o luna. Decoctul de ienupar se prepara dintr-o lingurita de planta adaugata intr-un litru de apa rece. Se pune la fiert timp de 10-15 minute, apoi se ia de pe foc si se lasa la infuzat inca 15 minute. Ceaiul se strecoara si se beau doua-trei cani pe zi.
Un alt ceai foarte bun pentru hipofunctia tiroidiana este cel preparat dintr-un mix de plante. Amesteca intr-un recipient 40 g dragaica, 40 g coada calului, 20 g galbenele, 20 g traista ciobanului, 20 g salvie, 30 g ciubotica cucului, 30 g tataneasa, 30 g trifoi rosu si 20 g urzica. Ia doar o lingurita din acest mix si pune-o in 250 ml apa clocotita. Lasa sa se infuzeze timp de trei minute, apoi strecoara ceaiul si bea trei cani zilnic.
Un alt ceai benefic in reglarea functiei tiroidiene este cel preparat din coada soricelului si cretisoara. Amesteca cele doua plante si foloseste doar o lingurita la prepararea ceaiului. Adauga-le in apa clocotita si lasa la infuzat trei-cinci minute. Bea cate doua cani de ceai, dimineata si seara, cu jumatate de ora inainte de masa.
Te mai poate interesa: Top 5 ceaiuri care trateaza constipatia copiilor
Ceaiuri pentru glanda tiroida in hiperfunctia tiroidiana
Daca suferi de hipertiroidism, obisnuieste-te sa bei ceaiuri de roinita si de radacina de patrunjel.
Prepara o infuzie dintr-o lingura de frunze uscate de roinita si consuma cate una-doua cani pe zi, dupa masa. Fa o cura de ceai de roinita timp de jumatate de an. In plus, acest ceai are si efecte calmante si relaxante.
Decoctul din radacina de patrunjel face si el minuni pentru tiroida. Pune 50 g radacina intr-un litru de apa si lasa sa fiarba, la foc mic, timp de 20 minute. Bea acest ceai indulcit cu miere de albine.
Pe langa aceste ceaiuri cu efecte benefice dovedite, este necesar sa adopti o alimentatie sanatoasa, bazata pe cereale integrale, fructe, legume, seminte, nuci si carne slaba. Acorda o atentie deosebita somnului si nu uita sa mergi la medic pentru controalele periodice.
Nu rata nici: Ceai de ghimbir. Beneficii, contraindicatii. Cea mai buna reteta de ceai de ghimbir