Sfatulparintilor.ro

Aciditatea din corp, cauza obezităţii şi a lipsei de vlagă?

Aciditatea din corp

Cel mai probabil, dacă ai probleme cu greutatea, nu este din cauza grăsimii, ci din cauza unei acidităţi excesive, este de părere profesorul internațional de yoga Dana Ţupa


În același timp, cunoscutul profesor de yoga afirmă că atunci când avem un organism acidic, existența oxigenului în corp este foarte redusă și din această cauză metabolismul nostru este încetinit. Cu alte cuvinte, mai mult asimilăm decât dezasimilăm.  “Daca mai mergi și la sală, și muncești până îți iese inimă din piept (ceea ce se numește “mod anaerob”), aciditatea crește și mai mult.

Astfel, apar retenția de apa și grăsimea, iar cea din urmă preia aciditatea din zonele vitale (organe în special), protejându-le în acest mod, depozitând totul cât mai departe posibil de organe, în zonele musculare. Acea grăsime poate fi folosită în caz de nevoie, de urgență, sau poate fi împinsă în sistemul circulator. Prin urmare, ar trebui să mulțumim inteligenței corpului care ne protejează de excesul de aciditate cu ajutorul grăsimilor. Însă, cu cât aciditatea este mai mare și depozitată neuniform în corp, cu atât îi este mai greu corpului să facă faţă tuturor proceselor și să ne protejeze, iar procesul de îmbătrânire este grăbit în acest context”, afirmă profesorul de yoga Dana Țupa, fondatorul PURNA Yoga Academy. 

Citeste si: Diete sanatoase: Dieta alcalina – calea catre longevitate, vitalitate, sanatate


Doar cei graşi au aciditate crescută în corp?

Răspunsul este categoric NU. Și cei slabi, chiar foarte slabi, pot avea exces de aciditate la rândul lor. “Această aciditate generală permite dezvoltarea fungilor și a microorganismelor care se dezvoltă foarte rapid și ne consumă nutrienții. Observă majoritatea oamenilor supraponderali și vei vedea tendința lor de a mânca lucruri super procesate, nesănătoase, fast food, cât de multe prăjeli, dulciuri sau făinoase. Unii oameni simt nevoia să mănânce exact acest gen de alimente… acide, tocmai pentru că microorganismele din corp se hrănesc cu nutrienții din hrană astfel că ajungi să nu simți sațietate după ce ai mâncat ceva sănătos şi uşor”, declară profesorul internațional de yoga Dana Țupa.  

Nu rata nici: Afla care este legatura intre cancer si alimentatia alcalina

Dieta alcalină ne ajută să recâştigăm lupta din corpul nostru 

“V-ați gândit vreodată de ce țin mai mult bateriile alcaline? Pentru că sunt … alcaline, deci dau mai multă energie, au o reacție bazică! Orice baterie care s-a consumat, are acid în exces și practic nu se mai poate produce reacția ce duce la apariția energiei, făcând-o inutilizabilă. Cam la fel se petrece și cu un corp acid: ești obosit, vlăguit, oricât ai dormi nu-ți ajunge, cu alte cuvinte: nu ai suficientă energie”, explică profesorul de yoga.

Te mai poate interesa: Apă alcalină: Cum să-ţi păstrezi corpul sănătos

Totodată specialistul ne recomandă să încercăm dieta alcalină, chiar și pe scurte perioade de timp, sau măcar câteva zile din lună, astfel încât lupta din corpul nostru să fie câştigată:    

Imagine de joe Köllö de la Pixabay

Exit mobile version