Când a fost ultima dată când ai scris ceva? Sa scrii, de mana, cu un stilouu pe o coală de hârtie? Nu ne referim la un raport sau la o prezentare pentru serviciu, pe computer sau smartphone.
Dacă a trecut ceva vreme de când nu ai mai scris, îți prezentăm mai jos câteva beneficii ale scrisului pe care fie nu le știai, fie le-ai uitat.
1. Scrisul te ajută să înveți mai bine
Atunci când folosești stiloul și hârtia, reții mai bine informațiile pe care le notezi. Potrivit specialiștilor, actul scrierii transmite către creier impulsuri care îl ajută să memoreze mai repede.
2. Exprimarea emoțiilor ajută la grăbirea vindecării
Scrierea pe hârtie a emoțiilor, gândurilor, sentimentelor după un eveniment traumatic ajută la vindecarea mai rapidă a rănilor fizice. La un studiu realizat în Noua Zeelandă, voluntarilor li s-a făcut o biopsie, luându-se mostră din palmă. Rănile palmelor participanților care au fost rugați să își scrie într-un jurnal trăirile s-au vindecat mult mai repede decât ale celor care nu și-au exprimat emoțiile.
Citește și: Ce spune scrisul de mana despre personalitatea ta
3. Scrisul îi ajută pe bolnavii de cancer să își schimbe perspectiva asupra bolii
Diagnosticul de cancer este greu de îndurat. Potrivit unui studiu publicat în revista The Oncologist din Statele Unite, în 2008, pacienții suferinzi de cancer care au început să scrie într-un jurnal și-au îmbunătățit simțitor calitatea vieții. „Cel puțin 20 de minute de scris zilnic într-un jurnal sunt suficiente pentru pacienți pentru a începe să vadă altfel boala, să-și schimbe atitudinea în fața ei”, se menționează în studiu.
4. Poți face exerciții de gratitudine
Când a fost ultima dată când ai scris motivele pentru care îi poți mulțumi lui Dumnezeu? Recunoștința te ajută să fii mai fericit, mai optimist și te ajută să dormi mai bine.
5. Scrisul te face să te simți mai bine fizic și psihic
Într-un studiu publicat în 2005, în revista Advanced in Psychiatric Treatment, beneficiile scrisului nu se rezumă doar la modificări pe termen scurt, ci și pe termen lung. Astfel, ținerea unui jurnal te ajută să îți îmbunătățești starea de spirit, să reduci nivelul stresului și simptomele de depresie.
Mai mult decât atât, scrisul are o contribuție sporită la reglarea tensiunii arteriale, precum și la protejarea unor organe precum plămânii și ficatul. Cercetătorii sugerează că persoanele care obișnuiesc să scrie într-un jurnal au mai puține zile de spitalizare decât cei care nu o fac.
Te mai poate interesa și: Ce fel de persoana esti in functie de modul in care scrii
