Adelina a gresit. A facut ceva si a spus ceva ce a dus la supararea parintilor ei. Adelina are 6 ani, doar 6 ani. Cei dragi reactioneaza prin tacere, chip schimbat si mohorat, vorbe pline de repros, pedepsirea copilei, mentinutul pedepsei si nevorbit ulterior cu ea ca sa ii explice lucruri ca ea sa iasa din aceasta situatie cu o intelegere clara si cu resurse personale ca pe viitor sa stie cum sa procedeze dar si sa faca fata emotional supararii adultilor. Parintii nu ii vorbesc Adelinei toata ziua. Seara la culcare, raceala lor se transmite din fiecare celula spre celulele fetitei. Adelina adoarme trista, plansa si cu sufletul greu, convinsa fiind ca ei au dreptate, doar sunt adulti, sunt cei de la care ea invata ce e cu lumea in care a venit si ei nu au cum sa greseasca. “Daca cineva a gresit, sunt eu”, isi spune copila.
Iertarea Adelinei vine, asa, de la sine cumva, trecand zilele si luandu-se cu alte vorbe si fapte ale vietii curente.
Chipul parintilor incepe sa se destinda iar ea deduce ca ei nu mai sunt asa suparati pe ea, deci a scapat. Asa invata micuta Adelina faptul ca ea este o persoana care o cam face lata uneori si ceva din ce spune sau face aduce suparare sau suferinta celor dragi.
Invata ea usor iertarea de sine? Ca orice obicei, si iertarea se invata de la cineva. Nu ne nastem cu instinctul de a ierta pentru ca nu ne nastem cu constiinta ca am gresi ceva pentru care sa iertam sau sa ne iertam. Noi ca si copii, actionam pur si simplu asa cum simtim, sub nicio forma nu dorim sa ranim sau suparam pe cei care ne iubesc si au grija de noi. Dar invatam rapid ca nu este chiar asa si vorbe sau mici fapte aparent inofensive atrag dupa ele durerea supararii celor dragi.
Peste ani si ani, Adelina devine un “people pleaser” si nu doar atat.
Durerea aceea simtita candva la 6 ani o vrea cat mai departe de ea. Asa incepe sa isi construiasca ziduri si programe in cap pentru a se apara in caz ca iar “o face lata” cu ceva din ce zice sau face sau din contra, se mira ce sa faca spre a face pe plac celor din jur, spre a dovedi ca este un om bun care nu face rau si nu aduce suferinta. Iar toate acestea pentru ca in mintea ei s-a creat o confuzie care o tine captiva ca intr-o colivie.
Adelina putea sa invete ce inseamna sa fii iertat destul de repede dupa comiterea “faptei” si astfel sa simta ca este demna de a fi iertata. Mai mult, putea auzi si cuvintele “nu e nimic, nu e nimeni perfect, invatam din experiente, fii mai atenta data viitoare”.
Oricine participa la o inmormantare aude cuvintele “Dumnezeu sa ii ierte toate greselile ca nu e om sa nu greseasca…”.
De ce e nevoie sa asteptam pana la finalul calatoriei cuiva sau calatoriei proprii spre a fi dezlegati sau a dezlega cu iertare… caci nu e om sa nu greseasca?
Este foarte la moda in dezvoltarea personala iertarea, terapia de iertare, exercitii de iertare, totul duce la iertare. Poate parea chiar banal si multi zic, ce mare lucru sa ierti. Ei, nu e chiar asa simplu pentru ca dupa ce ierti pe cineva, in caz ca ai iertat autentic, dai peste urmatoarea provocare majora: iertarea de sine. Sa te ierti pe tine de tot ce crede mintea ta ca a gresit fata de tine sau fata de altcineva e o mare provocare.
Sigur, putem nici sa nu facem efortul sa ne iertam.
Sau sa ne pacalim ca nu avem de ce ne ierta, ca noi suntem ok, altii au asemenea probleme de rezolvat. Insa neiertarea de sine duce la multe disfunctii: de la o viata traita in inchisoarea mintii, la imbolnavirea corpului emotional si apoi a corpului fizic si pana la gesturi extreme cum este sinuciderea, caci povara a ce spune mintea ca nu se poate ierta devine mult prea greu de dus.
Cand o luam pe fir invers ca sa vedem ce avem de iertat, descoperim ca la un moment anume in copilarie, poate nu ne-a invatat nimeni CUM sa iertam si CUM sa ne iertam sau poate ca nu s-a stiut ca nu e ceva chiar atat de rau sa ierti repede un copil sau sa arati unui copil cum poti ierta repede un alt adult.
Insa nu e niciodata prea tarziu, nici pentru Adelina nici pentru fiecare dintre noi.
Oricand ne putem elibera de povara neiertarii de sine si a altora, deci sa luam decizia sa nu mai mergem prin viata cu lanturi grele legate de picioare, gat, corp, maini. Oricand putem elibera pe ceilalti de povara datoriei pe care mintea noastra spune ca ei trebuie sa ne-o plateasca ca sa ii eliberam doar pentru ca o data, candva, au facut ceva sau nu au facut ceva, au zis ceva sau nu au zis ceva iar mintea noastra a decis ca ei sunt de vina pentru nefericirea noastra.
Unul din marile daruri pe care un parinte le poate face copilului sau este acela de a avea obisnuinta sa il ierte usor, de a-i spune cand si cand “nu are nimic” la fapta sau vorba sa “gresita”, de a-l invata ca nu sunt greseli, ci experiente mai mult sau mai putin reusite din care invata iar suferinta este o alegere si este optionala. Daca cineva alege sa sufere si sa ramana imbibat in starea de suferinta, e dreptul sau si nu i-l poate lua nimeni dar e bine sa isi asume consecintele fara a da vina pe altcineva.
Spune copilului tau “nu are nimic” si explica-i ce te-a suparat cand decizi ca a gresit ceva.
Apoi iarta-l repede, nu il lasa imbibat in toxicitatea emotiei negative a durerii pe care un copil o simte cand nu e iertat de parintele sau.
Iar in caz ca nu stii ce simte el cand tu te superi, urca-te in masina timpului si da o fuga in propria-ti copilarie, lasa-te cuprins de emotia unui incident in care te-ai simtit nevalorizat, neiertat, vinovat, gresit, in neregula.
Apoi vei sti. Si ce simte copilul si ce ai tu de facut si ce greseli sa nu mai repeti.
Lectia si obiceiul iertarii se preda de parinti iar boala vinovatiei tot in copilarie se dobandeste.
Partea frumoasa este ca puterea e la noi si de noi depinde sa ne dam ceea ce altii nu au putut, stiut sau vrut. Iar un copil care invata acest lucru devine un adult puternic, cu respect de sine si libertate. Adica fericit.
Poti descoperi cateva instrumente folositoare pentru iertare aici.
Iar daca vrei un istrument foarte util pentru vindecarea sufletului tau si al copilului tau, urmareste acest video!
Cristina Niculescu
Publisher Sfatulparintilor.ro