Viața fiecăruia ar trebui să fie o expresie autentică a cine este cu adevărat. Dar ce se întâmplă când, fără să ne dăm seama, alegem o traiectorie care nu ne aparține? Când construim un drum bazat pe așteptările altora, pe nevoia de validare sau pe frică de respingere? Asta înseamnă, subtil și dureros, să trăiești viața altcuiva.
Psihologi ca Carl Jung și Gabor Maté au vorbit despre această deconectare profundă de sine ca fiind una dintre cele mai comune, dar invizibile surse de suferință în viața adultă. Și de multe ori, această suferință nu se manifestă zgomotos, ci printr-o lipsă de sens, de bucurie, de energie.
1. Te definește nevoia de validare, nu chemarea interioară
Dacă deciziile tale – mari sau mici – sunt ghidate mai mult de reacțiile celor din jur decât de ceea ce simți tu cu adevărat, e un semn clar că trăiești într-o mască. Ai ales o carieră „serioasă” pentru că era apreciată de familie? Te îmbraci, vorbești sau te comporți într-un mod care „dă bine”? Toate acestea sunt ecouri ale unui sine adaptat – și nu al sinelui autentic.
Carl Jung numea acest fenomen „umbră” – partea din noi pe care o reprimăm pentru a ne integra social, dar care nu dispare, ci se manifestă prin gol interior și conflicte profunde.
27 de lecţii de viaţă de care ar trebui să ţii cont
2. Te simți vinovat când îți urmezi propriul drum
Ai vrea să renunți la un job care te epuizează, dar te gândești că i-ai dezamăgi pe părinți? Visezi la o viață diferită, dar simți că „nu e corect” față de partener sau copii? Când vina e mai puternică decât dorința sinceră, înseamnă că trăiești sub o povară care nu-ți aparține. Nevoia de a fi „bun” sau „corect” pentru ceilalți devine mai importantă decât a fi adevărat cu tine însuți.
3. Ai construit o viață „perfectă” care nu te face fericit
Ai bifat toate etapele „corecte”: școală, carieră, familie, casă, vacanțe. Și totuși… ceva lipsește. Nu te regăsești în ce faci, nu simți entuziasm dimineața, ai momente de epuizare fără motiv. Asta se întâmplă când trăiești după un scenariu impus (cultural, familial, social) și nu după o vocație autentică.
Gabor Maté spune că, în copilărie, mulți dintre noi învățăm să renunțăm la autenticitate pentru a obține atașament. Mai târziu, continuăm să trăim într-o identitate care nu ne aparține, dar care păstrează „iubirea” celorlalți.
4. Nu știi ce vrei cu adevărat
Întrebarea „Ce îți dorești?” te blochează. Răspunzi automat: „Să fie bine”, „Să nu supăr pe nimeni”, „Să am stabilitate”. Nu e nimic rău în toate acestea, dar ele vin, de multe ori, din frică, nu din chemare. Dacă nu știi ce-ți place, ce te inspiră, ce te mișcă profund, e semn că ai fost prea ocupat să-i mulțumești pe alții, și ai pierdut legătura cu dorințele tale reale.
Te coplesesc problemele? Iata 9 secrete pentru a vira spre o viata buna
5. Ai sentimentul că timpul trece și nu ești „în viața ta”
Zilele trec, anii se scurg și simți că nu ești în filmul tău. Te uiți la viața ta ca la o piesă de teatru jucată corect, dar fără suflet. Simți că timpul tău, energia ta, alegerile tale nu te reprezintă. E un sentiment dureros, dar și un semn clar că e timpul să faci un pas radical spre autenticitate.
Ce poți face dacă îți dai seama că nu trăiești viața ta?
- Începe prin a asculta – Scrie într-un jurnal. Observă-ți gândurile. Ce te frustrează? Ce te doare? Ce vis ai tot amânat?
- Redefinește-ți limitele – Nu trebuie să renunți brusc la tot, dar poți începe prin a spune mai des „nu” lucrurilor care nu-ți aduc sens.
- Caută sprijin – Terapeuți specializați în traumă sau coaching-ul autenticității te pot ajuta să-ți regăsești vocea.
- Nu te grăbi – Nu e o cursă. Nu trebuie să-ți schimbi toată viața azi. E de ajuns să faci un pas conștient spre tine.
Întrebări frecvente (FAQ)
1. Dacă am copii, mai am voie să-mi urmez visele?
Da. Un părinte care trăiește autentic este un model mai sănătos decât unul care se sacrifică complet. Copiii învață prin oglindire.
2. E egoism să aleg ce mă face fericit?
Nu. Egoismul înseamnă a ignora nevoile celorlalți. Autenticitatea înseamnă a nu-ți ignora propria voce în timp ce respecți libertatea celorlalți.
3. Dacă nu știu cine sunt cu adevărat, de unde încep?
Începe prin a observa ce te atrage instinctiv, ce te emoționează, ce ți-a plăcut în copilărie. Adevăratul „tu” nu e pierdut, doar adormit.
Traducere si adaptare din drgabormate.com, thewisdomoftrauma.com, simplypsychology.org
ID 9177210 © Knud Nielsen | Dreamstime.com