Sfatulparintilor.ro

Ciorba de miel. 5 retete savuroase pentru masa de Pasti + 4 VIDEO

ciorba de miel - anisoara

Ciorba de miel este nelipsita  de pe masa de Pasti. Si daca n-ai mai facut pana acum si nu stii cum se face, ai aici cele mai savuroase retete.

Ciorba de miel cu legume si verdeturi proaspete – Reteta #1

Reteta de la

Ingrediente Ciorba de miel cu legume si verdeturi proaspete

-700g carne cu os (spate, cap, gat..etc.)-eu am ales gat
-1 cartof mare sau 2 mijlocii
-1/2 ardei gras rosu
-1/2 ardei gras verde
-1/2 ardei gras galben
-1 rosie mijlocie decojita
-1 radacina pastarnac
-1 radacina patrunjel
-3-4 morcovi mijlocii dar subtiri
-1 legatura patrunjel
-1 legatura marar
-1/2 legatura leustean
-1/4 telina
-2 cepe mici
-o legatura de ceapa verde
-200 ml smantana
-1 galbenus de ou
-1-2 linguri delicat, vegeta sau magi
-sare
-piper
-1 litru bors sau 2-3 linguri bors magic sau zeama de la o lamaie
-apa clocotita

Mode de preparare Ciorba de miel cu legume si verdeturi proaspete

La ciorba de miel vom folosi, oasele pulpelor, pieptul si gatul. Eu am folosit gatul intreg care a avut o cantitate destul de buna de os si carne.Aceasta ciorba eu o fac mai mult de Paste, fiind destul de grasa. Carnea cu os o vom pune intr-o oala mai inalta, pe care o vom cali cu o ceapa taiata marunt timp de 5-7 min, peste care vom turna 2-2,5 litri de apa rece si o vom lasa 20 de minute pentru ca gustul de miel sa se difuzeze in apa, iar ciorba de miel sa iasa gustoasa. Pe parcursul fierberii vom inlatura grasimea adunata si spuma cu ajutorul unei spumiere de cate ori este nevoie.

Intre timp ne vom ocupa de legume si verdeturi. Intai vom spala toate legumele si le vom curata de codite, coji, seminte..etc., dupa care le vom taia; eu toate legumele le tai cuburi marunte, inafara de morcovi, radacina de patrunjel si pastarnac, care ii aleg sa fie cat mai subtiri si ii tai rondele, care dau un aspect frumos ciorbei.
In alta oala de 4-5 l, in care vom face ciorba, vom pune 4-5 linguri de ulei de masline si punem ceapa uscata si cea verde la calit 3-4 minute. Dupa ce si-a schimbat culoarea vom adauga rosia curatata de coaja si taiata marunt, apoi vom adauga toate celelalte legume si cartofii taiati cubulete nu prea mici.


Vom lasa, la foc mic, timp de 10 minute dupa care vom adauga carnea si zeama de la carne.

Vom lasa sa fiarba legumele si carnea timp de 25-35 de minute dupa care vom adauga verdeturile taiate marunt(sa nu uitam sa oprim jumatate din cantitatea de patrunjel si leustean pentru a presara deasupra, dupa fierbere si in momentul servirii). Vom mai lasa sa fiarba 5 minute la foc mic si vom adauga fie 1 litru de bors, sau zeama de lamaie si 1-2 pahare de apa clocotita, eventual 2-3 linguri de bors magic. Daca ciorba a devenit mai consistenta vom adauga putina apa clocotita si 1-2 linguri de vegeta.

Eu am folosit bors si am mai adaugat un pahar de apa. O vom lasa sa mai fiarba timp de 15-20 min la foc mic. Intre timp vom pune intr-un castron smantana si o vom bate bine cu galbenusul de ou. Vom adauga 1 polonic de zeama fierbinte, vom omogeniza bine si vom turna compozitia in oala cu ciorba. Vom adauga leusteanul si patrunjelul tocat marunt, vom potrivi de sare si piper si astfel ciorba e gata de servire.
Inainte de servire putem presara in fiecare farfurie putin patrunjel verde si piper negru proaspat macinat, ii va da un gust deosebit si desigur aspect placut.
Ciorba de miel o vom servi calda si daca doriti si va place, alaturi de un ardei iute…!

Pofta buna!

Ciorba de miel la bostan – Reteta #2

Reteta de la

Ingrediente Ciorba de miel la bostan

-1 bostan potrivit
-50 g orez
-3 morcovi potriviti
-1 lingura delikat
-sare dupa gust
-3 linguri de apa
– crengute de leustean verde
-1 kg carne de miel
-1 ceapa
-100 g telina
-1 pastarnac

Mod de preparare Ciorba de miel la bostan

Curatam ceapa, zarzavaturile si le spalam. Le punem pe un prosop curat la scurs. Taiem apoi ceapa marunt, zarzavaturile cubulete, iar leusteanul il tocam marunt. Spalam orezul dupa ce l-am ales, apoi spalam si carnea. Intr-o oala punem apa si praful de sare si adaugam carnea. Dupa ce a dat intr-un clocot adaugam zarzavaturile, delikat-ul si le lasam sa fiarba pana carnea devine moale. Cu vreo 15 min inainte de a fi gata adaugam orezul. Dam oala de pe foc si adaugam leusteanul. Cand s-a mai racit, il punem intr-un bostan curatat foarte bine.

Pofta buna!

Ciorba de miel – Reteta #3

Reteta de la

Ingrediente Ciorba de miel

Cap si maruntaie de miel, intestine de miel, morcov si patrunjel, o ceapa de marime mijlocie, o lingura orez, bors, zeama sau sare de lamaie sau oţet, un galbenus, 100 ml smantana sau iaurt, sare, tarhon, leustean.

Mod preparare Ciorba de miel

Carnea de miel se pune intr-o oala cu doi litri de apa rece si se lasa la o parte 15 minute, ca sa se dizolve substanţele hranitoare care vor da gust si aroma ciorbei. in acest timp, zarzavatul si ceapa, rase prin razatoarea cu gauri mari, se calesc doua minute cu doua linguri de ulei intr-o oala de 5-6 l, amestecind mereu. Apoi, se adauga carnea cu apa in care a stat si o linguriţa de sare. Se fierbe 50-60 minute, dupa care se adauga orezul.

Se amesteca bine, ca sa nu se lipeasca de fundul oalei, si se lasa sa fiarba inca 20 minute. Se acreste, dupa gust, cu bors completand cu apa pana la trei litri sau mai mult, in funcţie de cat de mult a scazut apa sau de cat de densa se doreste a fi ciorba. Carnea se scoate de pe oase si se adauga in ciorba. Pentru aroma, este indicat tarhonul sau leusteanul.

Cand este aproape gata, se adauga sare dupa gust.

Daca se pregateste ciorba in cantitate mai mare, se pun si maruntaie dar si intestinele subtiri. Plamanii se taie bucaţi cat se poate de mici, rinichiul se taie in bucaţele, ca sa poata intra apa in canale si sa le spele bine. Ficatul se taie in bucaţi mici si se adauga in ciorba, cand toate sunt fierte (se fierb numai 5 minute, ca sa nu se intareasca). Intestinele se taie in bucati mai mici (cca 30 cm) spala in mai multe ape reci apoi se tin cca. o ora in apa rece cu otet (3 parti apa + o parte otet), se scot si se mai clatesc in cateva ape reci, apoi fiecare bucata de intestin se inoada astfel sa obtinem niste fundulite care se adauga odata cu maruntaiele.
Ciorba se serveste fierbinte cu multa verdeata tocata fin!
Pofta buna!

Ciorba de miel cu taitei – Reteta #4

Reteta de la vio_dreams

Ingrediente Ciorba de miel cu taitei

2 kg oase si coasta miel
1 morcov
1 telina
1 pastarnac
1 leg ceapa verde
1 legatura leustean verde
1 l bors
2 linguri bulion
2 oua
faina cat cuprinde
sare si piper

Mod de preparare Ciorba de miel cu taitei

Se spala carnea de miel si se pune la fiert. Se lasa sa fiarba pana incepe sa faca spuma.
Se aduna spuma si se adauga telina, morcovul, pastarnacul si ceapa verde tocate marunt si se lasa sa fiarba la foc mic.
In acest timp facem taiteii astfel: batem un ou cu un praf de sare si adaugam faina pana obtinem un aluat pe care il intindem in foaie cat mai subtire posibil. Se lasa apoi 30-40 minute sa se usuce.

Dupa ce s-a uscat foaia se ruleaza sub forma unui sul si se taie cu cutitul fasii cat mai subtiri. Se intind taiteii pe masa de lucru si se mai lasa cateva minute sa se usuce. (Taiteii se pot pastra fie uscati in pungi de hartie, fie la congelator).
Cand carnea si legumele sunt aproape fierte se adauga borsul, bulionul, sarea si piperul si se mai da intr-un clocot. Se adauga apoi taiteii si se lasa la fiert in continuare.
Cand sunt fierti si acestia se drege ciorba cu un ou (un ou se bate cu 3-4 linguri de ciorba fierbinte, apoi se toarna in oala). Se stinge focul si se adauga leusteanul tocat.
Se mananca fierbinte cu ceapa verde.

Ciorba de miel cu taitei de casa– Reteta #5

Reteta de la

Ingrediente Ciorba de miel cu taitei de casa

– bucati de carne de miel ca pt ciorba
– o bucata mica de telina
– 2 morcovi
– o radacina de patrunjel
– o radacina mica de pastarnac
– un gogosar rosu
– 2 rosii
– o ceapa
– suc de rosii
– 500 de ml de bors
– o legatura de leustean
– o legatura de patrunjel
– o legatura de stevie
– sare si piper dupa gust
– taitei de casa (din faina cu ou)

Mod de preparare Ciorba de miel cu taitei de casa

Se spala bine bucatile de carne de miel in cateva ape (apa rece), pana ramane curata apa pe ele, apoi se lasa 15 minute in apa cu otet (3 parti apa la o parte otet) cat se le acopere, pentru a scoate mirosurile neplacute. Se pun apoi la fiert in apa si se spumuieste bine dupa ce incepe sa fiarba, apoi se pun legumele taiate marunt si sucul de rosii dupa care se lasa sa fiarba cam 60 min, la foc mic. Oala va fi acoperita cu un capac.

Dupa trecerea celor 60 de minute se va adauga borsul si apoi se mai da un clocot, dupa care se adauga sare si piper dupa gust si taiteii de casa (facuti din faina si ou) si se mai lasa sa fiarba putin pana fierb si taiteii (pana se ridica taiteii la suprafata) si apoi se pun verdeturile taiate marunt si se acopera la loc cu un capac si gata..se da deoparte de pe foc si se tine calda pana in momentul servirii (dupa ce se mai raceste, daca se alege grasime la suprafata, se scoate din oala acea grasime si apoi se consuma ciorba).
Se consuma cu ardei iuti proaspeti sau cu ceapa verde, dupa preferinta.

Pofta buna!

Iar aici ai 4 retete video de ciorba de miel numai bune de pregatit acasa la voi.

Exit mobile version