Sufletul este etern. Am trait deja mai multe vieti si vom continua sa traim multe altele. Chiar daca oamenii nu-si amintesc vietile trecute se intampla ca atunci cand intalnim numite persoane sa avem senzatia ca le cunoastem de multa vreme. Sufletele noastre le-au recunoscut din vietile anterioare, chiar daca in mod constient noi nu am facut-o.
In cazul in care experimentezi unul dintre aceste lucruri atunci cand intalnesti un necunoscut sunt sanse sa-l fi intalnit intr-o viata anterioara.
Simti ca intre voi exista o conexiune puternica sau ai senzatia de repulsie
Nu toate persoanele din trecut apar intr-o lumina pozitiva. Ai intalnit vreodata pe cineva avand senzatia ca sunteti prieteni de o viata, sau dimpotriva, nu il poti suferi desi nu ti-a facut nimic? Acesta este motivul.
Simti ca il cunosti dintotdeauna, desi abia l-ai intalnit
Atunci cand intalnim unul dintre sufletele familiare, parem ca stim persoana respectiva de o viata desi, practic, atunci o vedem pentru prima oara. In plus, ne imprietenim rapid, mult mai repede decat de obicei. Acest lucru se datoreaza conexiuni care exista intre cele doua suflete.
Te mai poate interesa: În iulie, Nodurile Lunare își schimbă din nou zodiile. Află totul despre Nodul Lunar Sud! De ce e important și ce legătură are cu viețile anterioare
Il poti citi cu usurinta
Chiar si fara sa spuna ceva tu stii exact ce gandeste. La fel si el, iti descifreaza gandurile si semntimentele chiar daca tu nu ai deschis gura. Nimic nu pare fortat, totul vine de la sine.
Prezenta sa scoate la iveala emotii pe care tu crezi ca nu ar trebui sa le simti
Nu cunosti de prea multa vreme aceasta persoana, insa de fiecare data cand o vezi, te incearca o multime de sentimente. Si nici tu nu poti explica de ce se intampla asta.
Cand te uiti in ochii sai simti ca o cunosti
Ochii acestei persoane sunt atat de familiari ca si cum te-ai fi uitat in ei de milioane de ori, desi abia v-ati intalnit. Cu totii stim ca ochii sunt fereastra sufletului, lucru demonstrat si de aceasta data. Privesti, de fapt, ochii unei persoane pe care ai intalnit-o intr-o viata anterioara.
Te mai poate interesa: Vieti anterioare. Cum te influenteaza experientele din vietile trecute in prezent
Sursa: awarenessact.com
foto: pixabay.com