Nimic nu evoca spiritul Craciunului mai bine decat parfumul de portocale si scortisoara de care ne bucuram in aceasta perioada. Chiar daca nu ai atarnat inca decoratiunile de sarbatori, e simplu sa intri inca de pe acum in atmosfera de vacanta confectionand singura odorizante de camera cu tema festiva.
1. Miros de sarbatoare cu condimente specifice
Una dintre cele mai usoare cai de a-ti face casa sa miroasa a vacanta este sa iei cateva condimente ce iti amintesc de Craciun
si sa le pui intr-o tigaie, sa le acoperi cam pe jumatate cu apa si sa le fierbi la foc mic timp de aproximativ 30 de minute. Condimentele integrale, ca nucsoara, scortisoara, ienibaharul sau cuisoarele, alaturi de coji de lamaie si portocala, precum si boabe de vanilie vor functiona perfect in astfel de situatii. De asemenea, poti incerca sa pui rozmarin proaspat, dar si coacaze proaspete.Truc ca sa economisesti niste bani: Vei gasi condimente in orice supermarket, la preturi destul de mici. Daca vrei condimente proaspete, exista magazine specializate care au la vanzare asa ceva.
Citeste si: Decoratiuni de Craciun: Cum sa impodobesti cu bun gust sufrageria si masa de Sarbatori
2. Spray de camera homemade
Iti poti face propriul spray cu menta! Toarna intr-un vas o cana de apa si un sfert de cana de otet alb, apoi amesteca bine, pentru a le combina. Adauga 10 picaturi de ulei de menta si apoi toarna lichidul intr-o sticla cu pulverizator. Inainte de fiecare pulverizare, agita bine sticla, pentru ca ingredientele sa se imbine perfect.
3. Pomander din portocale si cuisoare
Poti aduce atmosfera de Craciun in casa ta facandu-ti un pomander personalizat, dintr-o portocala mare in care sa faci cateva gauri – cu unghiile sau cu un obiect ascutit –, pe care sa le umpli apoi cu cuisoare. Daca vrei sa obtii cateva siruri drepte de cuisoare, foloseste o banda din cauciuc sau banda adeziva pentru a te ghida.
Apoi, inlatura banda sau cauciucul si pastreaza portocala respectiva intr-un loc racoros, uscat si intunecat vreme de 3-4 zile. Verifica portocala periodic, pentru a vedea daca nu au aparut semne de mucegai pe ea. Dupa ce s-au scurs cele cateva zile, pomander-ul e gata, asa incat il poti agata undeva in casa sau il poti aseza pe un suport pentru lumanari parfumate. Pomander-ul astfel cofectionat este un obiect de decor deosebit de frumos si foarte parfumat, a carui aroma te va purta direct in atmosfera de colinde.
Nu rata nici: Cum pastrezi pomul de Craciun mai mult timp ca sa se bucure copiii de el
Autor: Alexandra NEDELCU