Școala Încrederii lansează modelul „Abordări restaurative în școală” și invită toți adulții, profesori sau familiile elevilor, să adopte cinci metode esențiale pentru sprijinirea dezvoltării relațiilor sănătoase între elevi și membrii comunității.
„Știm că «Revoluția în educație» începută de Școala Încrederii nu va aduce schimbări peste noapte. Cu toate acestea, avem convingerea că o implicare activă este cea mai bună modalitate de combatere a fenomenului de bullying în școli. Iar noi ne propunem ca, prin modelul „Abordări restaurative în școală”, să oferim instrumentele necesare pentru a ajuta elevii să formeze relații sănătoase, în care emoțiile sunt remarcate, înțelese și explorate”, spune Ruxandra Mercea, fondator Școala Încrederii.
Cele cinci metode oferite de psihologul Cristina Ungvari sunt bazate pe principiile practicii restaurative și fac apel la sprijinul adulților, care sunt încurajați să fie prezenți activ în viața elevilor:
1. Paza bună trece primejdia rea
Pe cât de simplu, pe atât de crucială este prevenția. Mai exact, adulții sunt încurajați să urmeze trei pași simpli: construiește, menține, restaurează.
„Copiii au nevoie să știe că vom fi mereu acolo pentru ei și că le putem oferi siguranța de care au nevoie. Este important să cultivăm activ relații bazate pe încredere și înțelegere”, ne sfătuiește Cristina Ungvari.
2. Însușirea valorilor restaurative
Pentru a-i ajuta pe elevi să formeze relații sănătoase, este necesar să le însușim un set de valori, care să fie piatră de temelie în tot ceea ce fac.
„Este de datoria noastră, în calitate de adulți, să fim exemplul pe care copiii noștri îl pot urma. Deseori, ca profesori, este posibil să fim singurul sprijin pentru ei. De aceea noi suntem cei care le arătăm ce înseamnă bunătatea, respectul, cum pot practica empatia, egalitatea, inclusivitatea sau cum pot adopta o comunicare non-violentă”, completează Cristina Ungvari.
3. Responsabilitate și soluții, nu vină și pedeapsă
Copiii au nevoie ca noi să le fim alături cu blândețe și fermitate atunci când greșesc, să reacționăm la orice mic semn că ceva poate nu este în regulă. Să învățăm alături de ei, cu deschidere și fără judecată cum să gestionăm comportamente indezirabile, pe care copiii le pot provoca. Și să nu uităm că trebuie să ne raportăm la comportament și să ne ferim de „etichete”. Nu există copii răi, ci copii care au răni nevindecate.
4. Ascultare activă
Este esențial să fim prezenți în viața copiilor noștri și să nu luăm personal reacțiile lor de respingere. Copiii nu sunt întotdeauna deschiși la comunicare, mai ales la vârsta adolescenței, când au tendința să ne respingă din cauza consecințelor sau pur și simplu pentru că nu reușesc să gestioneze acest disconfort. „Totuși, este important să îi facem să știe că suntem acolo să îi ascultăm și că pot avea încredere să ne comunice oricând au o problemă”,
adaugă Cristina Ungvari.5. Garanția ajutorului
Cristina Ungvari îi sfătuiește pe adulți, profesori sau părinți, că ultimul, dar nu cel din urmă principiu esențial este să le arătăm copiilor că se pot baza oricând pe noi, necondiționat: „Ca adulți, noi suntem ancora lor, suntem cei care le oferă o rezolvare pentru orice au nevoie, fie că este vorba despre gestionarea unui conflict sau îndeplinirea unei nevoi. Este important să fie siguri că au pe cineva în fața căruia își pot deschide sufletul”.
Cristina mai adaugă și faptul că „practica restaurativă încurajează folosirea unor întrebări-cheie, care să faciliteze o astfel de abordare: Ce s-a întâmplat? La ce te gândeai în acel moment? Cine a mai fost afectat și cum?, dar și întrebări care să îi ajute să se simtă sprijiniți: De ce ai nevoie ca să poți depăși acest moment? sau Ce ți-ai dori să se întâmple în continuare pentru a repara situația sau a depăși momentul?”.
Obiectivul modelului „Abordări restaurative în școală” este acela de a veni atât în sprijinul cadrelor didactice care fac deja parte din programul Școala Încrederii, cât și a profesorilor și tuturor adulților, cu un set de practici care se concentrează pe construirea și menținerea relațiilor sănătoase și repararea acestora prin gestionarea conflictelor într-o manieră restauratoare, ca alternativă la modalitățile retributive de soluționare a conflictelor.
Această abordare se bazează pe ideea că disciplinele și consecințele punitive nu sunt modalități recomandate de a gestiona conflictele în școli și că relațiile sănătoase și procedurile de reconciliere au un impact crucial asupra experienței pe care o au copiii la școală și asupra procesului de dezvoltare.
„Oricât ne-am dori, nu putem opri atât de ușor amploarea unui fenomen care a afectat zeci de generații. Dar prin puterea lui «împreună» creăm comunități ale bunătății și încrederii, spații sigure în care, prin limite și sprijin, adulții îi susțin pe copii să construiască, mențină și repare relații într-un mod sănătos”, a declarat Letiția Suciu, director executiv Școala Încrederii.
Școala Încrederii își propune ca, prin modelul „Abordări restaurative în școală”, să contribuie la construirea relațiilor sănătoase în comunitate, să ajute adulții și elevii să repare relațiile atunci când acestea sunt deteriorate în urma conflictelor și să crească nivelul de conștientizare a impactului acțiunilor individuale asupra celor din jur. Cu toții avem nevoie de sprijin atunci când ne e greu, cu atât mai mult în anii de formare, la începutul procesului de dezvoltare a competențelor socio-emoționale. Așadar, ceea ce am putea face cu toții, în calitate de adulți, este să ne oferim sprijinul.