Copilul meu e foarte timid. Este asta o problema?

Ti-ai dori ca micutul tau sa fie mai infipt si mai vorbaret, mai ales cand aveti musafiri – si sa raspunda degajat la intrebarile lor amabile, in loc sa se ascunda dupa tine? Sau poate vrei sa-l incurajezi sa devina mai sociabil si sa-si faca prieteni cu mai multa usurinta? Ei bine, primul lucru pe care trebuie sa-l intelegi este ca a fi timid nu e un defect (vreun „blestem” aruncat asupra familiei tale), ci o trasatura de personalitate, o parte integranta din caracterul copilului tau si al adultului de mai tarziu. Sigur, il poti educa sa nu lase timiditatea sa-i afecteze in timp viata sociala, dar principalul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa-i arati ca e iubit si apreciat exact asa cum este el.

Multi copii ajung sa fie etichetati drept timizi, dar asta nu e neaparat un lucru rau. Inainte de a te decide daca e cazul sa actionezi si sa-ti impulsionezi micutul cu niste sfaturi si tactici pozitive, incearca sa intelegi ce inseamna, de fapt, aceasta trasatura a caracterului sau si cum ii influenteaza viata de zi cu zi. In functie de cat de abil stii sa abordezi situatia, timiditatea lui se poate dovedi fie o binecuvantare, fie un neajuns.

Cand e bine sa-l lasi in pace

In general, oamenii timizi sunt foarte agreabili si binevoitori, stiu sa fie buni ascultatori si transmit o senzatie placuta de apropiere si prietenie fara sa fie nevoie sa scoata un cuvant – cum s-ar zice, emana energie pozitiva. De aceea, timiditatea este o calitate atragatoare atunci cand ne alegem partenerul sau prietenii: ceva din comportamentul timidului ne spune ca e abordabil, ca e o companie placuta si ne transmite un sentiment de siguranta.