Sfatulparintilor.ro

7 lucruri pe care nu ţi le spune nimeni despre naştere

nu iti spune despre nastere

Când eşti însărcinată vrei să afli cât mai multe lucruri despre naştere. Auzi în stânga şi în dreapta tot felul de poveşti despre naştere pe care eşti tentată sau nu să le crezi şi, parcă, nici una nu te satisface pe deplin.

Oricât de multe lucruri jenante s-ar întâmpla în timpul naşterii, nu trebuie să-ţi faci griji pentru ele, sunt naturale, iar medicii sunt obişnuiţi de mult cu ele.

Iată câteva lucruri pe care nimeni nu ţi le spune despre naştere.

Când vine vorba despre naştere, neprevăzutul este previzibil

Odată ce ai rămas însărcinată vei căuta cărţi, te vei documenta, vei merge la gimnastică pentru gravide, la cursuri despre naştere. Toate pentru a fi pregătită astfel încât nimic să nu te ia prin surprindere. Însă, oricât de temeinic ai fi pregătită, este aproape imposibil să nu apară o situaţie neprevăzută. Nu trebuie să te sperii, ci doar să fii pregătită emoţional pentru orice.

În timpul naşterii poţi vomita

Ştiai că este normal să vomiţi în timpul naşterii? Nu este nimic ieşit din comun. Cauza sunt substanţele conţinute de anestezia epidurală care scad tensiunea arterială. Iar primele simptome ale tensiunii arteriale scăzute sunt greaţa şi voma. Această stare poate apărea chiar dacă nu ai făcut anestezie. Unul dintre motive sunt alimentele care rămân nedigerate în stomac (în timpul travaliului se opreşte digestia), iar alt motiv sunt contracţiile care pot agita stomacul. Poţi evita această situaţie, mâncând ceva lejer înainte de travaliu. De asemenea, sunt recomdate lichidele limpezi odată ce ai intrat în travaliu.

Te mai poate interesa si: Nastere naturala vs nastere indusa. 6 diferente majore de care sa tii cont

Înainte de naştere îţi pot clănţănii dinţii

Aproximativ jumătate dintre femei s-au plâns că în timpul naşterii au avut frisoane şi le-au clănţănit dinţii. Şi nu din cauza frigului. De fapt, temperatura corpului creşte cu un grad-două şi chiar ţi-e cald. Specialiştii spun că în timpul travaliului o parte din sângele fetal intră în sângele mamei şi, din cauza acestei incompatibilităţi sangvine, apar frisoanele. Cele mai multe mame care au trăit aceste senzaţii au avut grupa A, iar bebeluşul grupa sangvină B.

Înainte de naştere sau în timpul ei pot apărea zgomote jenante

Pe măsură ce bebeluşul coboară, aerul de pe intestine se comprimă şi vei elibera gazele pe anus. Fii pregătită şi pentru acest lucru, mai ales dacă alegi epidurala. Sfincterele vor fi amorţite şi nu le poţi controla. O altă problemă jenantă este că în timpul naşterii poţi defeca, din aceleaşi motive. Nu trebuie să te îngrijorezi foarte tare, medicii sunt obişnuiţi cu asta. Nu vei fi nici prima, nici ultima femeie căreia i s-a întâmplat acest lucru.

În timpul naşterii poţi deveni lunatică

În general, femeile care hotărăsc să nască natural, fără nici un fel de anestezie, din cauza durerilor ţipă, urlă, plâng sau înjură pe oricine este lângă ele: doctori, moaşe, asistente medicale şi, chiar soţul – dacă este prezent. Medicii povestesc că au avut paciente care s-au dezbrăcat complet pentru că aşa s-au simţit confortabil. Toate aceste reacţii sunt perfect normale şi sunt cauzate de hormonii în dezechilibru.  Tot medicii spun că, statistic vorbind, femeile care au participat la cursuri de naştere au fost puţin mai stăpâne pe ele decât celelalte.

În timpul naşterii şi după uiţi tot

Chiar dacă ai participat la cursuri de naştere este foarte posibil să uiţi tot în momentul în care urci pe masă. Emoţiile, hormonii, antestezicul îşi fac „datoria”. De asemenea, este foarte posibil să uiţi multe detalii după naştere. Dacă vrei să ai toate detaliile, roagă medicul să permită filmarea evenimentului.

Nu rata nici: 10 curiozitati despre nastere pe care nu ti le-a spus nimeni

S-ar putea să nu fie dragoste la prima vedere

Nu toate mămicile care şi-au văzut pruncii imediat după naştere au spus că este cel mai frumos copil din lume. Şi nici nu trebuie să îţi faci probleme dacă nu te cuprinde un sentiment imens de bucurie când îl ţii prima dată în braţe. După un travaliu lung şi epuizant, s-ar putea să nu fii încântată de rezultat. Nu este nici o problemă. Dă-ţi un răgaz de o oră-două şi vei găsi apoi mica faptură încântătoare.

foto: Pixabay.com

Exit mobile version