Sfatulparintilor.ro

Teste necesare pentru descoperirea infertilităţii

Teste necesare pentru descoperirea infertilităţii

Infertilitatea este definită drept incapacitatea unui cuplu de a concepe, chiar dacă are o activitate sexuală regulată şi nu utilizează nicio metodă de contracepţie. Dacă aveţi sub 35 de ani, experţii vă recomandă să discutaţi cu un specialist după un an de încercări nereuşite. În schimb, dacă aveţi peste 35, scurtaţi perioada la jumătate.

Anumite problemele care provoacă infertilitate sunt prezente încă de la naștere, iar altele apar pe parcursul vieţii. Sunt şi cupluri infertile, cărora nu li se găsește o cauză specifică (infertilitate inexplicabilă). Cauzele infertilității pot afecta unul sau ambii parteneri. Evaluarea infertilității poate fi costisitoare și, uneori, implică proceduri incomode. Ea include mai multe tipuri de teste şi analize pentru fiecare partener.

Te mai poate interesa si: Ce nu trebuie sa faci dupa embriotransfer

Teste pentru bărbați

Fertilitatea masculină presupune ca testiculele să producă suficienţi spermatozoizi sănătoși, ca sperma să fie ejaculată eficient în vagin, iar spermatozoizii să călătorească cu succes spre ovul. Testele pentru infertilitate masculină încearcă să stabilească dacă vreunul dintre aceste procese este afectat. Pe lângă un examen fizic general, care include şi examinarea organelor genitale, testele specifice de fertilitate pot include:

Nu rata nici: Motivele SURPRINZATOARE pentru care nu ramai insarcinata

Investigaţii pentru femei

Fertilitatea în cazul femeilor presupune ca ovarele să eliberează ovule sănătoase. Mai departe, ovulului trebuie să i se permită să treacă în trompele uterine și să fie fecundat de către spermatozoid. Ovulul fecundat trebuie să ajungă în uter și să se implanteze în căptușeala uterului. Scopul testelor pentru infertilitatea femeilor este să descopere dacă vreunul dintre aceste procese este afectat. Testele specifice de fertilitate pot include:

De reţinut! Pentru a descoperi cauza infertilităţii nu este obligatoriu să faceţi toate aceste teste. Medicul este cel care va decide de care dintre acestea aveţi nevoie.

Photo by Lucas Vasques on Unsplash

Exit mobile version