Problemesex

Ce să faci şi ce să nu faci în cazul ejaculării precoce

în cazul ejaculării precoce -sfatulparintilor.ro - pixabay_com - depression-2912424_1280

Cu ejacularea precoce s-au confruntat toţi bărbaţii. Eşti cu soţia ta şi te simţi foarte bine. Şi dintr-o dată te simţi prea bine şi-ţi dai seama că ai avut o ejaculare precoce. Înainte să realizezi asta, îţi dai seama că jocul s-a terminat şi totul a durat mai puţin de un minut. Soţia ta te priveşte în ochi şi într-o secundă trebuie să decizi ce vei face în legătură cu ejacularea precoce. Ar trebui să scapi cu o glumă sau să te scuzi?

Iată o listă cu ce trebuie şi ce nu trebuie să faci în cazul ejaculării precoce:

Fă o glumă în legătură cu ejacularea precoce

Este o reacţie normală să spui o glumă în această situaţie. Dacă o poţi face să râdă atunci ai salvat situaţia. După care, luaţi o pauză, amuzaţi-vă după care încercaţi din nou. Dacă ştii că nu are simţul umorului nu apela la glume.

Cum scapi de ejacularea precoce

Cere-ţi scuze pentru ejacularea precoce

Sigur, poţi să te scuzi pentru că ai ajuns la final prea repede. Este o opţiune excelentă atât timp cât nu te aşezi în genunchi şi începi să implori iertarea. Un scurt „îmi pare rău”, nu doare, însă nici nu trebuie să insişti foarte mult. Nu este necesară o declaraţie solemnă prin care să-ţi exprimi regretul. Singurul lucru pentru care trebuie să-ţi pară rău este faptul că ai lăsat-o nesatisfăcută din cauza orgasmului tău rapid.

Nu trebuie să te bosumfli din cauza ejaculării precoce

Bărbaţii maturi n-ar trebui să se bosumfle. Nu este nici momentul şi nici locul pentru a-ţi arăta nemulţumirea în legătură cu ejacularea precoce. Fii bărbat, treci peste şi încearcă din nou. Nu este o experienţă plăcută, însă să te comporţi precum un copil de doi ani nu este chiar cea mai inteligentă alegere. Ca să nu mai vorbim despre faptul că astfel nu vei face decât s-o acuzi pe ea, direct sau indirect, pentru că tu ai avut o ejaculare precoce.

Panica nu face bine în cazul ejaculării precoce

Nu intra în panică. Chiar dacă ai avut un orgasm rapid, nu trebuie să ieşi din cameră ruşinat. Rămâi calm şi încearcă să te comporţi ca şi cum n-ar fi mare lucru. Ea va rămâne în camera chiar şi dacă tu fugi să te ascuzi, iar lucrurile vor arăta şi mai rău atunci când, în final, tu te linişteşti.

Cum sa nu ejaculezi prematur. Cele mai bune metode

Nu trebuie să încerci să explici ejacularea precoce

Fraza „acest lucru nu mi s-a mai întâmplat niciodată” n-ar trebui să-ţi scape din gură într-o situaţie de acest gen. Sigur n-o să te creadă în ciuda insistenţelor tale focusate pe raritatea întâmplării. De fapt, o să creadă că te străduieşti mult prea mult pentru a nu crede contrariul. Femeile ştiu foarte bine că ejacularea precoce se întâmplă oricărui bărbat din când în când aşa că nu este nevoie de explicaţii suplimentare.

Nu este cea mai bună idee să te prefaci că ejacularea precoce nu s-a întâmplat

Să mimezi orgasmul este una, însă să încerci să te prefaci că n-ai avut unul este chiar mai greu. Până una alta există dovezi clare. Aşa că nu încerca să pretinzi că nu s-a întâmplat nimic.

Distrage-i atenţia dacă tocmai ai avut o ejaculare precoce

Cea mai bună reacţie în cazul unui orgasm rapid este să-ţi concentrezi atenţia pentru a-i oferi soţiei tale plăcere şi, prin urmare, să-i distragi atenţia de la faptul că ai terminat înainte de vreme.

Încearcă şi iar încearcă în ciuda faptului că ai avut o ejaculare precoce

Indiferent de reacţiile descrise mai sus, poţi salva situaţia dacă te aduni şi o iei de la capăt. Dacă nu o poţi face şi a doua oară găseşte modalităţi noi astfel încât să fie şi ea fericită sau poate a doua zi dimineaţa vei fi în formă şi actul nu va mai dura la fel de puţin.

Imagine de Małgorzata Tomczak de la Pixabay

Exit mobile version