Problemesex

6 secrete ale barbatului irezistibil

secrete ale barbatului irezistibil

Barbatii devin suspiciosi cand aud cuvantul „sarm”. El le evoca mai degraba imaginea unui francez din sec. XVIII, care poarta palarie cu pene si saruta mana conteselor. Sau, si mai rau, il asociaza frecvent cu lipsa de masculinitate, acel caracter „macho”, care in subconstientul oricui este cheia succesului in relatiile cu sexul frumos. Trasaturile de caracter apreciate sunt puterea, indemanarea, rezistenta in fata vietii.

Sarmul este rareori o prioritate sau un avantaj in ochii barbatului modern. Fatala greseala. Desi nu constituie un substitut pentru competenta sau taria de caracter, sarmul continua sa fie o arma personala redutabila, dedicata obtinerii succesului sub toate aspectele. Sarmul de care vorbim nu este cel deliberat sau studiat,  ci el creste in interiorul nostru, hranit de energiile masculine. Odata ce iradiezi farmec personal, nu va mai fi nevoie sa inveti retete ale succesului pentru sutele de situatii si ipostaze care pot sa apara. Vorbele si gesturile vor veni de la sine.

1. Barbatul cu sarm acorda atentie

Probabil primul si cel mai important lucru pe care il face o persoana cu sarm este atentia acordata interlocutorului, fie el barbat sau, mai ales, femeie. Expresia cea mai frecventa cu care se descrie aceasta atitudine este: „te face sa te simti ca esti cea mai importanta persoana din lume”. Unul dintre cei mai fermecatori presedinti a fost descris, de toate femeile care l-au intalnit, ca „singurul barbat ce le-a dat senzatia ca intelege instantaneu toate durerile lor ascunse”.

Multi experti in comunicare considera ca un contact vizual permanent este cea mai buna modalitate prin care se capteaza atentia. Dar contactul vizual abuziv risca sa devina obositor, iar cand se adreseaza unei femei, este frecvent perceput ca agresiv. De aceea, trebuie sa-ti manifesti interesul nu doar privind intens, ci ascultand si participand la ce spune celalalt.

14 lucruri pe care femeile le considera sexy la un barbat

2. Face gesturi surprinzatoare

Micile gesturi de apreciere declanseaza raspunsuri neasteptat de favorabile. Se pot adresa persoanelor pe care abia le-ai cunoscut sau celor foarte apropiate. Uneori sunt suficiente doar mici artificii de limbaj, prin care te diferentiezi de ceilalti si iesi din banalitate.

Ofera intotdeauna florile fara ambalajul stralucitor, dar formal, in care sunt cumparate. Gestul va avea mai multa valoare si o nota de intimitate.

Chiar si dupa multi ani petrecuti impreuna, poti face surprize iubitei, sotiei. Seara, cand va intalniti la sfarsitul unei zile stereotipe si obositoare, imbratiseaz-o si sarut-o tandru pe par, fara sa spui ceva, apoi continua ceea ce faceai inainte. Nu abuza de aceste gesturi, altfel isi pierd efectul.

Exprima-te diferit fata de ceilalti. Una este sa spui: „Imi pare bine sa te vad” si altceva „Imi face placere sa te vad”. Barbatul cu sarm nu se foloseste de clisee, el creaza o mica diferenta incitanta si atragatoare pentru urechile iubitei.

3. Acorda importanta

O legenda despre regina Victoria exprima perfect acest lucru. Intrebata cu care dintre prim-ministrii sai i-a facut mai multa placere sa cineze, a recunoscut abilitatea celui dintai de a-i oferi mereu senzatia ca este cea mai importanta persoana din Anglia. Al doilea insa a facut-o sa se simta cel mai interesant om din toata lumea. Aceasta este, intr-un fel, si definitia sarmului. Un barbat fermecator analizeaza, in timp ce vorbeste, toate caracteristicile interlocutorului si aduce la lumina lucrurile splendide care ne diferentiaza si fac partenerul sa se simta unic.

4. Barbatul cu sarm multumeste intotdeauna

Gasiti-va timp sa spuneti „multumesc” pentru serviciile care vi se fac, indiferent de postura in care sunteti. Totodeauna veti fi priviti cu simpatie si admiratie. Mai mult, puneti-va la indemana, pe birou, un top de hartie si, de fiecare data cand aveti zece minute libere, compuneti o scrisoare scurta, doar cateva cuvinte, prin care va exprimati multumirile. Nu conteaza cui o adresati. Poate fi vorba de un partener de afaceri, pentru succesul afacerii, de un coleg, pentru ca v-a ajutat intr-o situatie delicata la serviciu sau iubitei, pur si simplu pentru ca exista. Sentimentul destinatarului, cand deschide plicul, este de intimitate si respect.

5. Se deosebeste de curentul general

Intr-o vreme cand toata lumea amesteca jargonul cu vorbirea uzuala, cand expresiile „de cartier” inunda chiar si emisiunile media etc., nu ezitati sa fiti politicosi.

„Daca imi permiteti…” sau „Sper ca nu va deranjez…” nu te fac sa pari invechit sau caraghios. In galagia agresiva, pe post de comunicare interumana care ne inconjoara, politetea da o nota distincta si fermecatoare, daca este folosita cu echilibru si firesc. Adaugand si sinceritate simpla in ceea ce spuneti, in mod sigur o sa fiti remarcati.

Despre femei: Top 12 lucruri pe care bărbaţii le consideră sexy la femei

6. Iubeste toate femeile

Un barbat cu sarm face toate femeile, indiferent de varsta, sa se simta tinere, frumoase si, mai ales, dorite.  Acest efect nu se obtine cu expresii de genul ” ce marfa arati astazi”, ci se sugereaza la un nivel subtil. Sigur, poate nu o sa se petreaca ceva, pentru ca esti casatorit, sau destul de batran sa-i fi tata, sau prea tanar. Dar va ramane cumva, in aer, sugestia, evident respectuoasa, ca daca v-ati fi intalnit intr-o alta vreme si in alte circumstante, ai fi facut orice ca sa-i cuceresti admiratia si inima. Atunci va simti, subconstient, ca a fost remarcata ca femeie si va starneste interesul. Bineinteles, este nevoie ca totul sa fie invaluit intr-un aer de subtilitate si rafinament.

Acestea sunt doar cateva sugestii de a defini un barbat cu sarm. El este o prezenta tot mai rara, pentru ca, din nefericire,  nimeni nu mai are timp, in aceasta lume a mesajelor rapide si a relatiilor pasagere.

Cei care au aceasta calitate si o folosesc din plin, au numai de castigat. Si asta spre stupefactia unei armate intregi de „duri”, care nu ii inteleg mecanismul. Ei nu pot sa accepte ca, atent dozata, manuita cu maiestrie si sinceritate, si, de ce nu, chiar cultivata, face viata mai usoara, mai frumoasa, mai interesanta si, in mod sigur, mai umana. (Seductiatrupului.ro)

foto: Depositphotos.com

Exit mobile version