Pornografia a existat din momentul în care omul a fost în stare să gândească. Iar îndustria pornografică, mare odată, s-a transformat într-un gigant cu ajutorul internetului. Cei mai mulţi oameni cu acces la internet au văzut, accidental sau intenţionat, conţinut pornografic.
În următoarele paragrafe vom dezvălui fapte mai puţin cunoscute despre pornografie.
Pornografia a fost inventată în epoca Victoriană
În vreme ce imaginile nud cu trupuri umane au fost încă de la începuturile civilizaţiei, abia în epoca Victoriană pornografia a căpătat sensul pe care îl cunoaştem astăzi. Până în secolul XIX au fost legi cu privire la comportamentul sexual, însă nici una în legătură cu imaginile sexuale. Oamenii epocii erau plini de pudoare, iar nuditatea era scoasă în afara legii cu excepţia claselor conducătoare despre care se crede că au puterea morală de a face faţă acestor imagini. Cu toate acestea pornografia a fost foarte populară în epoca Victoriană doar că oamenii o foloseau cu discreţie.
7 lucruri nestiute despre dependenta de sex
Legea australiană pedepseşte pornografia
Cu toate că Australia este o democraţie deschisă, este ilegal să vinzi sau să închiriezi materiale pornografice pe teritoriul său cu excepţia a două state, ACT şi Northern Territory.
Influenţa industriei pornografice
Industria pornografică este atât de puternică încât a înfluenţat în mod decisiv bătăliile dintre HD-DVD şi Blue-ray şi VHS vs Betamax. Cu o piaţă de peste 50 de miliarde pe an, nu este de mirare că producătorii filmelor XXX au un cuvânt greu de spus.
Pornografia conduce la crimă – sau nu?
Contrar a ceea ce se spune, în ţările în care oamenii au acces uşor la pornografia hardcore au şi cele mai scăzute rate de infracţiuni sexuale. Un bun exemplu este Japonia, care are printre cele mai scăzute infracţiuni sexuale din lume indiferent că vorbim de viol sau indecenţă publică. Şi, în ciuda faptului că pornografia este accesibilă copiilor, infracţiunile sexuale în care sunt implicaţi minorii sunt printre cele mai scăzute.
10 lucruri despre sex pe care barbatii si-ar dori ca femeile sa le stie
Dependenţă de pornografie
Două grupuri neguvernamentale sunt împotriva pornografiei: religia şi feminismul. Ambele susţin că pornografia poate genera dependenţă prin folosirea excesivă a materialelor pornografice. Ei susţin că, în final, pornografia duce la infracţiuni sexuale, în ciuda evidenţelor oferite mai sus. În plus, adeptele feminismului consideră că pornografia degradează femeia. Iar Biserica Romano Catolică consideră urmărirea materialelor pornografice o ofensă gravă, ceea ce înseamnă că duce la damnare.
Leafa din pornografie
Pornostarul mediu, bărbat, câştigă undeva între 50-1.500$. Sunt plătiţi pe scenă (nu pe oră) şi, în general, nu li se plătesc şi drepturi de autor. Pe de altă parte, femeile din această industrie pot câştiga până la 250.000 de dolari anual, iar unele dintre ele au făcut atât de mulţi bani încât s-au retras tinere şi bogate. Cel mai bun exemplu este Jenna Jameson.
foto: Depositphotos.com