Nu e obligatoriu sa ai probleme in cuplu ca sa apelezi la afrodisiace. O poti face si daca iti doresti o mica schimbare – ceva mai multa pasiune, un strop de „picanterie”, sau vrei pur si simplu sa vezi despre ce tot vorbeste lumea. Cea mai simpla cale este sa testezi pe rand mancarurile afrodisiace atat de cunoscute si sa le observi apoi efectele in dormitor. Cand insa apare o diferenta clara de apetit sexual intre parteneri, e cazul sa treci la „artileria grea” si sa incerci cateva remedii naturiste.
Cum functioneaza ele
Anumite plante pot fi folosite pe post de afrodiziace si functioneaza in diferite moduri pentru a-ti imbunatati viata de cuplu:
– iti sporesc energia sexuala generala cand esti obosita;
– cresc dorinta sexuala, actionand direct asupra semnalelor chimice de la nivel cerebral;
– maresc libidoul fie prin stimularea naturala a producerii de hormoni sexuali, fie prin imitarea in corp a actiunii lor;
– te binedispun, ajutandu-te sa treci peste scaderile de libido asociate cu stresul si depresia;
– stimuleaza circulatia sanguina catre organele genitale, activandu-ti centrii de placere;
– faciliteaza visurile erotice si te fac sa te gandesti la sex si pasiune.
Care sunt acestea
1. Ginsengul coreean (Panax ginseng)
Ginsengul coreean este folosit in Asia ca tonic si stimulent sexual de peste 7.000 de ani.
Actiune: Stimuleaza si reface energia, rezistenta fizica si puterea de concentrare. Fiind un adaptogen, ginsengul coreean ajuta organismul sa se adapteze mai usor in perioadele de stres si oboseala fizica sau nervoasa. In plus, regleaza echilibrul hormonal si creste rata metabolica, stimuland totodata fluxul sanguin catre organele genitale.
Cand sa il folosesti: Atunci cand observi o scadere a libidoului pe fondul stresului, al extenuarii fizice, dupa o perioada de convalescenta sau din cauza unui dezechilibru hormonal.
Doza recomandata: Depinde de starea radacinii. Poti alege un produs-standard si sa incepi cu o doza de 200 mg pana la 600 mg pe zi. Nu ar trebui administrat mai mult de sase saptamani consecutive.
Precautii: Nu lua ginseng coreean daca ai tensiunea mare. De asemenea, evita-l in timpul sarcinii sau daca suferi de tumori dependente de estrogen (de exemplu, cancerul de san).
Citeste si: Diferente de libido: Ce sa faci daca ai un partener care are mereu chef de sex
2. Damiana (Turnera diffusa aphrodisiaca)
Damiana este un afrodiziac traditional folosit initial de mayasi.
Actiune: Aceasta planta contine uleiuri volatile care irita usor tractul uro-genital, pentru a produce un efect de stimulare locala. In acelasi timp, damiana creste fluxul sanguin catre organele genitale si mareste sensibilitatea terminatiilor nervoase din aceasta zona. Aceste efecte combinate stimuleaza libidoul, intensifica placerea erotica si imbunatatesc performanta sexuala.
Cand sa o folosesti: Damiana este indicata persoanelor cu probleme legate de pierderea sensibilitatii in zona organelor genitale si care au asadar dificultati de a atinge orgasmul.
Doza recomandata: 1-2 capsule de cate 400 mg sau o picatura de tinctura pe zi.
Precautii: Damiana este contraindicata pe timpul sarcinii.
3. Muira puama (Ptychopetalum olacoides)
Denumit popular „lemnul potentei”, muira puama este renumit printre locuitorii din zona Amazonului si fluviului Orinoco, care il folosesc pentru a creste libidoul si a combate impotenta.
Actiune: Stimuleaza dorinta sexuala, actionand in primul rand asupra sistemului nervos central. Apoi, in functie de caz, aceasta planta stimuleaza productia de hormoni sexuali sau le imbunatateste functia.
Cand sa il folosesti: Daca ai un libido scazut (valabil atat pentru femei, cat si pentru barbati) sau daca intampini dificultati in mentinerea erectiei.
Doza recomandata: 1-1,5 g pe zi, timp de 2 saptamani.
Precautii: Nu este recomandat in timpul sarcinii.
Citeste continuarea: 1 2