Am auzit declarația asta în diverse forme și mai des decât ați crede. Fie din pantofii părintelui – “mă simt mizerabil și ne certăm ca chiorii, dar am un copil de crescut” sau din pantofii copilului (ajuns adult sau adolecent) – “le datorez mult alor mei, au rămas împreună pentru mine”. Pornind de aici, simt nevoia să fac două corecții.
Prima se referă la motivele pentru care facem lucruri în general, divorțul fiind inclus și el aici. E un adevăr incomod, dar motivele pentru care facem lucruri sunt ale noastre, personale. Suntem ego-centrați și, ca atare, ce ne diferențiază nu e dacă suntem egoiști ci ceea ce facem cu egoismul nostru. Cor de proteste? Bine… să mă explic. Cel mai la îndemână este argumentul suprem – altruismul. Care altruism nu este decât egoism pus în slujba celorlalți. De ce? Pentru că este un tribut adus imaginii mele ideale despre mine într-un rol anume. De pildă cel de părinte ideal, dacă asta cred eu că ar face un atare părinte adică nu ar divorța orice s-ar întâmpla, pentru că nu-i așa, copiii au nevoie de ambii părinți. Sau de mamă ideală dacă așa cred eu că o întruchipez prin sacrificarea propriei cariere pentru copil. Eu îmi încurajez clienții la terapie să capete obiceiul de a formula motivele în baza personală. Adică de a corecta tendința de a spune că fac sau nu fac lucruri pentru altcineva și a reformula motivul incluzând motivația personală. E suprinzător cum, de regulă, “nu divorțez pentru copiii mei” tinde să se transforme în “aș divorța, dar mi-e teamă că nu mă descurc sau că rămân singur(ă)” sau “nu vreau să mă simt vinovat(ă) față de copiii, acum sau mai târziu” sau “mi-e teamă de ce o să spună părinții, cunoscuții sau prietenii mei” ori “mi-e teamă de reacțiile partenerului (partenerei) mele”. La ce ajută reformularea? În primul rând, de vreme ce formulezi motivele corect, poți să arunci o privire obiectivă asupra lor și să le chestionezi? Oare chiar nu te-ai descurca? Sau oare copiilor chiar le este mai bine cu doi părinți care se ceartă împreună decât cu unii care se înțeleg separat? Sau cum o fi mai bine – un sfârșit de groază sau o groază fără sfârșit? În al doilea rând, reformularea mă ajută să văd care sunt consecințele reale ale deciziilor mele. Pentru că statul într-o relație pentru copii nu vine numai cu mulțumirea și sentimentul înălțator al sacrificiului de sine ci și cu nefericirea ratării propriei vieți într-o relație care seamănă cu o fundătură existențială.
Citeste continuarea: 1 2
