Să trecem mai departe la dorință. Suntem tentați să ne dorim ce își doresc și ceilalți. Asta explică de ce un loc frecventat de multă lume este asociat automat cu calitatea și devine atractiv și pentru noi. Tot așa se explică și de ce iubitul (sau iubita) poate deveni mult mai atractiv dacă e prins într-o altă relație sau dacă nu pare să ne acorde mai multă atenție decât celorlalți potențiali candidați (sau candidate) la relație.
Ultimul motiv este acela că nu ne place să ne pierdem investițiile. Nici când vine vorba de economii, nici când vine vorba de investițiile de afecțiune, de timp sau de viață. Principiul acesta se mai combină cu încă unul: acela al reciprocității – tindem să credem că vom primi ceea ce oferim. Reformulat ar suna cam așa – din ce oferim și nu primim nimic (sau puțin) în schimb, tindem să oferim mai mult în speranța că celălalt ne va întoarce ce a primit. Și din ce oferim mai mult, investițiile (dragoste, perseverență, timp, etc) devin din ce în ce mai semnificative și, implicit, crește frica de nu le fi irosit în van și scade disponibilitatea de a renunța.
Paradoxal, toate mecanismele de mai sus nu ne ajută deloc să obținem o poziție favorabilă sau de valoare în viața cuiva. Ci exact pe dos, din ce încerc mai mult, de asta omul pentru care fac eforturile tinde să nu mă aprecieze și să nu îmi vadă valoarea. Și tot paradoxal, deși mie mi se pare că am o relație, de cele mai multe ori este doar iluzia unei relații, o Fata Morgana. Așa se explică de ce, deși pentru mine pare să fie o călătorie cu o destinație, sunt mari șanse să nu joc decât rolul hamsterului prins de mirajul roții în care se învârtește.
Autor: psiholog Miruna Stanculescu
Citeste continuarea: 1 2
