O să mă refer astăzi la una dintre dezbaterile vechi de când lumea – homosexualitatea. Și, pentru că ne aflăm în anul de grație 2016 și respectiv secolul XXI, mi se pare un moment la fel de bun ca oricare altul să ieșim din zona prejudecăților și a neinformării și să privim lucrurile realist și științific. Marele cal de bătaie împotriva homosexualității a fost dintotdeauna lipsa ei de scop. La ce folosește de vreme ce nu are cum să ne perpetueze specia? De ce există de vreme ce, din punct de vedere evoluționist, relațiile sexuale între indivizi de același sex, reprezintă un drum înfundat? Din punct de vedere obiectiv și științific începem să facem pași importanți în explicarea bazei biologice a homosexualității. Și, deși suntem încă departe de a defini ce este homosexualitatea, prin toate greșelile făcute de omenire până putem spune cu siguranță ce NU este. Carevasăzică, ce NU este homosexualitatea?
Homosexualitatea NU e o alegere
Pentru că nu e vorba de un drum prin mall în căutarea ținutei la modă, ci de un drum prin viață în cautarea identității de sine. Care, întâmplător sau nu, include orientarea noastră sexuală. Nu ne naștem cu un buton pornit/oprit atunci când vine vorba de ceea ce ne definește și ne atrage din punct de vedere sexual. Un heterosexual nu poate decide că nu-i mai plac partenerii de sex opus. La fel cum nu poți decide ce naționalitate ai la naștere. Și de naționalitatea de pe certificatul de naștere și de orientarea ta sexuală se ocupă părinții. De prima prin apartenență, de a doua prin genetică. Nu-ți alegi orientarea sexuală așa cum nu îți alegi nici culoarea ochilor. Pentru cea din urmă poți purta lentile colorate. Și pentru orientarea sexuală există un fel de lentile. Se numesc opresiune și neacceptare. Homosexualitatea nu e o opțiune, ci un dat la naștere. Poți doar alege să te ascunzi, sau să te chinui încercând să pretinzi că nu ești.
Homosexualitatea NU e o boală
Trecerea oficială de la boală la o realitate neînțeleasă încă a avut loc abia în 1973, atunci când homosexualitatea a fost scoasă de pe lista oficială afecțiunilor psihice. Din păcate nu suficient de repede încât să nu fi încercat de-a lungul timpului să o vindecăm. Și dacă în Evul mediu „tratamentul” consta în înecare sau ardere pe rug, ați crede că am progresat cu timpul? Ei bine, nu cine știe ce. De la castrare chimică, la operații pe creier ne-am străduit să „facem să fie bine”. Cu ce preț? Găsiți aici un documentar care vă poate da de gândit. Concluzia? Am chinuit oameni la propriu în numele unei vindecări care făcea confuzia între știință și morală sau între evaluare medicală și judecată morală. Rezultatul? Oameni distruși mental, moral și fizic. Dar cu orientarea sexuală neschimbată.
Citeste continuarea: 1 2
