Sfatulparintilor.ro

Este copilul meu daltonist?

https://www.piqsels.com/en/public-domain-photo-fvckb/download

Copilasul tau a implinit de curand 4 anisori. Ai observat si tu ca, atunci cand il pui in patut pentru a-i citi o poveste, are unele probleme cu distingerea culorilor? Este posibil ca el sa fie daltonist? Daca da, esti cu siguranta ingrijorata cu privire la modul in care se va descurca la gradinita si la scoala.

In continuare iti prezentam cateva informatii care te-ar putea ajuta daca te confrunti cu aceasta problema.

Daltonismul nu este o afectiune oculara in adevaratul sens al cuvantului, ci mai degraba o dificultate intampinata de anumite persoane in perceperea culorilor. In mod normal, omul are un cod al culorilor, iar simbolurile daltonistilor nu corespund celor percepute in mod firesc. Pentru copilasii daltonisti, rosu, portocaliu, galben si verde sunt una si aceeasi culoare.

Statistic, aceasta afectiune oculara este mult mai raspandita in cazul baietilor decat al fetelor. Potrivit studiilor efectuate in aces sens, incidenta bolii este de 10% la baieti si de numai 1% la fete. Specialistii sustin ca daltonismul este o deficienta genetica, prin urmare se transmite pe cale ereditara de la mama la copil, dar nu in mod obligatoriu, acest fapt putandu-se intampla si peste generatii.

Citeste si: Conjunctivita la copii! Ce trebuie sa stie parintii!

Culorile rosu-verde le joaca feste in special baietilor, in vreme ce foarte putine fetite au aceasta problema.

Explicatia acestui fenomen este urmatoarea: gena daltonismului este purtata numai de cromozomul sexual X. Un baietel care a primit acest cromozom cu gena daltonismului de la mamica lui manifesta intotdeauna boala, in timp ce o fetita nu va suferi de daltonism decat daca a primit cromozomul de la ambii parinti. Transmisa genetic, anomalia se mentine toata viata si nu se agraveaza. Nu exista niciun tratament al acestei afectiuni, dar nici calitatea vietii persoanei in cauza nu este grav afectata, deoarece daltonistii reusesc sa compenseze absenta perceperii culorilor printr-un sistem propriu de referinta.

Primele teste in vederea depistarii daltonismului ar putea fi facute copiilor inca inainte ca ei sa implineasca varsta de trei anisori. Cercetatorii din domeniu au observat ca micii daltonisti deseneaza adesea fete verzi de Mos Craciun, imbracat in costum maro. Acesta este un test pe care il poti face chiar tu puiului tau. Medicul oftalmolog are metode adecvate mai avansate pentru a descoperi aceasta afectiune si daca ti se pare ca puiul tau este afectat de daltonism iti recomandam la apelezi la ajutorul sau.

Nu rata nici: Cele mai intalnite boli de ochi la copii

Exista un test special pentru identificare culorilor care utilizeaza un caiet special cu desene si cifre de diferite culori pe un fond alb.

Cu ajutorul acelor desene, medicul va putea stabili daca este vorba sau nu despre daltonism.

De foarte multe ori, pentru copiii prescolari si scolari, culorile sunt folosite in procesul de invatare. Din cauza anomaliei de care sufera – pentru ca nu fac diferentele intre culori – copiii pot fi lesne diagnosticati cu deficiente la invatatura, considerati ca fiind neatenti sau chiar lenesi. Din aceasta cauza, un control oftalmologic este mai mult decat necesar pentru copilasii care manifesta simptome in acest sens.

Foto

Exit mobile version