Sfatulparintilor.ro

Cum sa educi copilul in functie de etapele de dezvoltare

Cum sa educi copilul

Sa-ti intelegi copilul este cel mai important aspect din educatia copiilor. Daca nu cunosti etapele de dezvoltare, nu vei putea vorbi un limbaj comun, iar astfel nu vei avea note de trecere la capitolul educatie copii. Inca de cand se nasc, copiii comunica, sunt receptivi la stimuli, iar parintii trebuie sa fie pe aceeasi “lungime de unda” pentru a-i putea intelege si pentru a se putea face, la randul lor, intelesi de catre propriii copii.

Iata cateva etape importante din cresterea si dezvoltarea copiilor si  cateva sfaturi pentru parinti.

Educatie copii – 1 luna

Imediat dupa ce se naste, copilul isi foloseste toate simturile pentru a capta informatii despre mediul inconjurator. Inca nu-si da seama de rostul cuvintelor folosite de adulti si copiii mai mari, insa inmagazineaza cunostinte pe zi ce trece. Incet-incet va intelege mai multe decat isi inchipuie parintii. Chiar daca nu inteleg cuvintele copilul de pana la o luna isi va dea seama de starea de spirit a parintilor sau a celor care vorbesc cu ei dupa tonul vocii, dupa cum isi tin gura, dupa respiratie, dupa stralucirea ochilor si chiar dupa piele. Cel mic isi va forma o imagine despre realitatea inconjuratoare dupa modul in care parintii ii raspund, si isi da seama ca este important pentru ca de fiecare data cand plange parintii lui vin langa el, il privesc cu dragoste, il hranesc cand ii este foame, il schimba cand are scutecul plin.

Ghid Sfatulparintilor.ro: 100 de expresii care fac rau copiilor, interzise unui parinte bun. Il poti cumpara de aici!

Educatie copii – 2-3 luni

Copilul continua sa inmagazineze cunostinte. Este din ce in ce mai constient de faptul ca parintii ii ofera dragoste, il hranesc, il spala, se joaca cu el. Incepe sa inteleaga ce este zambetul si va va raspunde. Pana la varsta de trei luni vor aparea si primele gangurituri, forma incipienta de comunicare a bebelusului cu parintii sai.

Citeste si: 25 feluri in care sa vorbesti ca sa te asculte copilul

Educatie copii – 4-7 luni

La aceasta varsta copilul stie cum il cheama si realizeaza ca cineva vorbeste cu el dupa ce se rosteste respectivul nume. De cele mai multe ori, copilul se intoarce catre persoana care il striga pe nume. In functie de tonul vocii care il striga, copilul se va intoarce vesel, daca tonul este cald, sau putin stresat (chiar plangand) daca vocea este aspra. De asemenea, in aceasta perioada copilul va incepe sa deosebeasca persoanele cunoscute de straini si chiar ar putea plange daca sunt in bratele unui necunoscut.

Sfaturi pentru parinti:  In toata aceasta perioada (1-7 luni) copilul acumuleaza informatii si chiar daca nu poate reproduce cuvinte si gesturi este foarte important ca parintii sa se stapaneasca in fata lui, atat din punctul de vedere al limbajului, cat si din punctul de vedere al gesturilor, al comportamentului. Multi parinti sunt suprinsi sa afle cat de repede pot copia copiii manifestarile negative.

Educatie copii – 8-12 luni

O etapa foarte importanta in educarea copiilor intrucat, la aceasta varsta, copilul incepe sa-si dea seama de cuvinte precum “Da”, “NU”, “Stai”. Este chiar indicat sa gesticulati pentru a asocia cuvintele cu gesturile. Foarte important, pentru fiecare NU sau STAI trebuie explicata situatia. Nu se poate la priza pentru ca…, nu ai voie la aragaz pentru ca…, Stai pentru ca…

Tot in aceasta perioada copilul va incepe sa testeze limitele: va arunca cu mancare pe jos si va va urmari cum reactionati. Apoi va arunca cu apa pentru a-si da seama daca urmeaza acelasi gen de reactie. Si tot asa.

Sfaturi pentru parinti: Este foarte important sa fiti fermi pe pozitie de fiecare data. Si la acelasi gen de comportament din partea copilului sa reactionati asemanator. Altfel il veti bulversa si nu va mai sti ce sa creada. Pastrati-va calmul de fiecare data, de-acum va incepe atitudinea de copiere a fiecarui gest, reactie etc.

Te mai poate interesa si: Cum sa educi copiii fara sa fii tiran. 6 pasi ca sa ai cei mai disciplinati copii

Educatie copii – 12-18 luni

Pana la varsta de 18 luni, copilul ar trebui sa inteleaga peste 50 de cuvinte si pe unele dintre ele chiar le rosteste. Specialistii spun ca un copil intelege de patru ori mai multe cuvinte decat poate spune. In aceasta etapa, copiii incep sa inteleaga si indicatiile. Deci este un moment propice sa incepeti sa-l invatati sa-si stranga singur jucariile.

Sfaturi pentru parinti: Copilul continua sa acumuleze cunostinte si il puteti ajuta sa invete cuvinte noi asociind sunetele cu obiecte. Luati-l in bucatarie cand gatiti, aratati-i un morcov si spuneti-i cum se pronunta “morcov”, ceapa etc. Cand mergeti la cumparaturi folositi aceleasi procedeu cu fiecare obiect cumparat. Astfel el va asocia sunetele si cu o forma si-i va fi mai usor sa le inteleaga si sa le retina decat daca sunt doar niste “zgomote”.

Pentru ca intelege si indicatiile, trebuie sa-l faceti inca de pe acum sa-si stranga singur jucariile si sa le puna la loc. Trebuie sa folositi un ton bland si sa-l faceti sa asocieze punerea in ordine a jucariilor cu distractia, astfel incat el sa nu considere acest lucru o corvoada, ceva greu de facut, ci ceva care produce la fel de multa bucurie ca si joaca.

Ghid Sfatulparintilor.ro: 100 de expresii care fac rau copiilor, interzise unui parinte bun. Il poti cumpara de aici!

Educatie copii – 19-23 luni

Acum copilul incepe sa-si dea seama ca nu intotdeauna ce vrea el vor si parintii si apar primele “conflicte de interese”. De asemenea, in aceasta perioada va fi capabil sa inteleaga legatura dintre cauza si efect.

Sfaturi pentru parinti: Copilul va vedea la altii ca, daca se tavalesc, tipa, dau din picioare, obtin ceea ce vor. De obicei parintii gresesc aici, mai ales cand sunt in public. Ca sa-i potoleasca pe cei mici si sa “nu rada lumea”, ei le cumpara tot ce vor, le fac pe plac. N-ar mai trebui sa va faceti astfel de griji. Absolut toti parintii trec prin aceasta perioada si vor intelege. Daca le ignorati comportamentul de fiecare data, pana la urma se vor opri, stiind ca nu vor obtine ceea ce-si doresc. In schimb, tineti minte ce si-a dorit copilul si cumparati-i intr-un moment cand a facut o fapta buna. El va sti astfel ca la un comportament gresit nu va primit nimic, in schimb va fi recompensat dupa o fapta buna. Evident, se va stradui sa repete cat mai des faptele bune.

Nu rata nici: ​Mai este bataia rupta din Rai in secolul nostru? Cum sa ​iti educi copilul fara ajungi sa dai in el

Educatie copii – 24-36 luni

In aceasta perioada copilul intelege cam toate cuvintele. In plus, adauga in fiecare zi la vocabular aproximativ 10 cuvinte noi. De asemenea, in aceasta perioada va invata ce este dragostea, respectul, increderea in el si in celelalte persoane. In functie de cum a fost tratatiin aceasta perioada, copilul se va manifesta ca atare. Daca a fost crescut intr-un mediu plin de dragoste, afectiune, siguranta, copilul va avea incredere in sine si va fi optimist. Vazandu-i pe parinti calmi, respectuosi, echilibrati, va fi la randul lui respectuos, calm si echilibrat. Urmarindu-i pe parinti la cumparaturi, vorbind, facand curat, va intelege ca intr-o familie sunt lucruri care se fac impreuna, va intelege ce este comunicarea si va ajuta mai tarziu la treburile casnice.

Sfaturi pentru parinti: Pentru a creste un copil darnic, saritor, optimist, trebuie sa le dati propriul exemplu, sa-i tratati pe cei din jur asa cum ati vrea sa-i trateze copilul vostru cand va creste. Fiti afectuosi, faceti copilul sa inteleaga conceptul de empatie.

Ghid Sfatulparintilor.ro: 100 de expresii care fac rau copiilor, interzise unui parinte bun. Il poti cumpara de aici!

foto: pixabay.com

Exit mobile version