Sfatulparintilor.ro

Afte bucale. Ce sunt aftele si cum se trateaza. Sfaturi de la dr. Adrian Mina

afte bucale - sfatulparintilor.ro - pixabay_com- teeth-1652937_1920

Afte bucale. Se intampla, cand te astepti mai putin, sa simti o durere foarte mare in interiorul cavitatii bucale. Iti strica buna dispozitie, nu poti manca, vorbesti greu. Insa aceasta durere nu vine de la un dinte sau o masea, ci de la afta bucala. Medicul stomatolog Adrian Mina ne explica ce sunt aceste afectiuni si cum este bine sa actionam pentru a le trata.

Afte bucale. Ce sunt?

„Aftele bucale reprezinta acele pete extrem de dureroase care apar in interiorul cavitatii bucale: pe gingii, in cerul gurii, pe limba, sub limba sau pe partea interioara a obrazului. Cauzele care duc la aparitia acestora sunt diferite. Nu s-au stabilit cu exactitate. Insa printre acestea se numara consumul de lactate, branzeturi fermentate, fructe de padure, alcool sau oleaginoase (nuci, migdale, alune, etc.). Aparitia aftelor este influentata si de alte situatii. Atunci cand se produce o leziune, oricat de mica ar fi ea, in interiorul gurii prin periaj sau din alte motive, exista o predispozitie ca ele sa se formeze”, explica medicul Adrian Mina.

Aftele bucale pot fi de doua feluri: minore sau majore.

Cele minore au o dimensiune mica si pot fi singulare sau multiple. Insa, cele majore pot ajunge pana la dimensiunea unei monede de 50 de bani. Acestea sunt foarte dureroase.

“Am intalnit cativa pacienti care sunt mereu afectati de aceste afte bucale, iar cele majore sunt cel mai greu de suportat pentru ca pot ajunge pana la dimensiunea unei monede de 50 de bani si au un impact negativ asupra intreg corpului. Provoaca o stare generala de disconfort. Nu poti manca, nu poti vorbi. Si dor extrem de tare cand sunt atinse cu limba. Este foarte important ca persoanele care dezvolta o afta majora sa nu se sperie de dimensiunea acesteia. Chiar daca este o leziune care poate acoperi o suprafata mare din piele. Am avut pacienti care au crezut ca s-au imbolnavit de cancer. Aftele minore sunt la fel de neplacute, mai ales atunci cand se formeaza mai multe una langa cealalta”, mentioneaza Dr. Adrian Mina.

Afte bucale. In cat timp se vindeca?

“Noi medicii avem o vorba: ”Aftele netratate se vindeca in doua saptamani, iar aftele supuse unui tratament dispar in 13-14 zile. Aceasta este durata lor de viata. Insa pacientul simte acel stres la nivelul cavitatii bucale intre 7-8 zile. In ultimele, afta nu mai doare, se retrage, dar inca este prezenta”, mentioneaza medicul stomatolog.

Citeste si: Ce boli poate ascunde afta bucală? Răspunsul stomatologului Adrian Mina!

Afte bucale. Cum se trateaza?

Tratamentele care exista pe piata nu vindeca aftele bucale. Acestea au un ciclu de viata de 13-14 zile, in care se formeaza, ajung la apogeu, dupa care se retrag treptat. Tratamentele de care dispunem la aceasta ora ajuta la ameliorarea durerii. Inainte se folosea nitratul de argint care se aplica pe zona afectata. Cum tehnologia a evoluat enorm in ultimii ani, acum putem folosi laserul pentru a le cauteriza. In urma acestei interventii, durerea dispare complet. O alta varianta este sa folosim acele geluri pe baza de acid hialuronic. Acestea creeaza o pelicula protectoare si dispare sezatia de discomfort resimtita in momentul in care aftele ajung in contact cu saliva sau sunt atinse”, adauga medicul Adrian Mina.

Daca suferi si tu de aceste afectiuni, stai linistit.

Inarmeaza-te cu multa rabdare, foloseste un gel protector ori apeleaza la medicul stomatolog. In plus, stai fara grija, deoarece aftele nu se transmit persoanelor cu care intri in contact.

Dr. Adrian Mina este considerat unul din cei mai respectati medici stomatologi din tara, cu o activitate de peste 15 ani derulata in Statele Unite, Canada si Romania. Printre pacientii sai se numara persoane publice din Romania, dar si de peste hotare.

foto: Pixabay.com

Exit mobile version